Bărbat cu afecțiuni cardiace, salvat de un militar al ISU „Delta“ Tulcea, aflat în timpul liber
Bărbat cu afecțiuni cardiace, salvat de un militar al ISU „Delta“ Tulcea, aflat în timpul liber
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPlutonierul adjutant șef, Gălățeanu Ionuț, comandant de echipaj la Pichetul de Pompieri Nave Operative Crișan, aflat în timpul liber, a intervenit pentru salvarea unui bărbat, cunoscut cu afecțiuni cardiace având 3 stenturi.
Gălățeanu Ionuț
Cazul medical a fost anunțat la 112, vineri, 30 aprilie a.c., în jurul orei 11:00, spre locul solicitării fiind direcționat elicopterul SMURD Constanța.
După efectuarea apelului, a fost cerut ajutorul lui Ionuț Gălățeanu, care locuia în apropiere.
Ajuns la fața locului, Ionuț a încercat să liniștească persoana, în vârstă de 56 de ani, însă acesta a intrat în stop cardio-respirator.
Imediat, acesta, a început manevrele de resuscitare, reușind să-l stabilizeze.
Până la sosirea echipajului medical aerian, bărbatul a mai suferit două stopuri cardio-respiratorii, fiind stabilizat de Ionuț Gălățeanu și asistenta medicală din localitate, venită în ajutor. Acesta a fost preluat de către elicopterul SMURD în stare stabilă.
Militarul are o îndelungată experiență ca salvator, încadrând autospeciala de descarcerare și ambulanța SMURD de aproape 20 de ani.
„Felicitări, Ionuț! Suntem mândri că faci parte din colectivul ISU „Delta" Tulcea și pentru că în curând va fi ziua ta de naștere îți urăm La mulți ani și multă sănătate!“ au transmis reprezentanții ISU „Delta" Tulcea.
A.F.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News