Bărbat reținut după ce a încălcat ordinul de protecție
Bărbat reținut după ce a încălcat ordinul de protecție
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 16 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia –Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. Astfel, la data de 16 aprilie a.c. , în jurul orei 21.00, acesta ar fi fost depistat de polițiști la domiciliu, unde locuiește și mama sa, încălcând, astfel, ordinul de protecție provizoriu prin care s-a stabilit obligația bărbatului de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de aceasta.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News