REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Bărbatul care s-a ocupat cu mansardarea restaurantului Beirut a scăpat de proces!

Bărbatul care s-a ocupat cu mansardarea restaurantului Beirut a scăpat de proces!

Replica API 26 iulie 2017 | 00:00 287

Reprezentanţii "fabricii de diplome false", în faţa magistraţilor!

Reprezentanţii "fabricii de diplome false", în faţa magistraţilor!

Zeci de persoane au fost trimise în judecată pentru luare de mită, dosarul 4942/118/2017 fiind înregistrat la Tribunalul Constanța pe 24 iulie anul curent. Este vorba despre o adevărată reţea de falsificatori de diplome, care a fost destructurată în urma a peste 20 de percheziții efectuate în februarie 2016. Se pare că la mijloc ar fi vorba și despre niște legături cu dosarul restaurantului Beirut, care a ars în aprilie 2014.

Trimiși în judecată au fost Ciobanu Marian, Burlacu Ştefan Vasile, Burlacu Cecilia Ana, Burlacu Cezar Mihail, Ghelase Ion, Vasilcioiu Liliana, Onu Dănuţ, Ghinea Marian, Mihalcea Victor, Mihalcea Nicoleta, Voinea Iulian, Frunză Silviu Vasilică, Moldoveanu Aurelian, Luscan Ciprian Petrică, Cioară Ion, Felea Sterian, Orea Daniel Dumitru, Vlădescu Nicolae, Ungureanu Bogdan, Marin Constantin, Vasilache Florian, Enescu Andreea Gabriela, Mărgărit Iuliana, Constantin Romulus Ionel, Serban Daniela Giorgiana, Ştefan Aurel, Diblă Ionuţ Florin, Moisă Catalin Costel, Moisă Laurentiu Marian, Condre Gabriel, Ciobotaru Vasile, Tudor Paula Anastasia, Toşcu Octavian, Ungureanu Nicolae, Uleru Ion și Rotaru Anişoara, urmând se stabili și primul termen în proces. Cei în cauză ar fi pus bazele unei reţele specializate în falsificarea de diplome de studii, acordând certificate de calificare profesională contra unor sume cuprinse între 600 şi 900 de lei, fără a ţine cursuri de pregătire.

"Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus trimiterea în judecată a unui număr total de 36 de inculpați, pentru săvârșirea unui număr total de 120 infracțiuni de luare de mită, instigare la luare de mită, dare de mită, instigare la dare de mită, trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals intelectual și complicitate la fals intelectual. În concret, s-a reținut că inculpații Burlacu Ștefan Vasile și fiica acestuia, Burlacu Cecilia Ana, administrau societatea comercială Fany B S.R.L., care era autorizată, în condițiile legii, să organizeze cursuri de pregătire profesională în meseria de tehnician electromecanic. În sarcina inculpatului Burlacu Ștefan Vasile s-a reținut săvârșirea a 35 de infracțiuni, iar în sarcina inculpatei Burlacu Cecilia Anca s-a reținut săvârșirea a 14 infracțiuni", potrivit procurorilor.

Astfel, în urma percheziţiilor, au fost ridicate certificate de calificare profesională falsificate, precum şi echipamente informatice pentru falsificarea diplomelor. Mai exact, potrivit procurorilor, în perioada iulie 2014 - februarie 2016, Vasile Ştefan Burlacu, în calitate de administrator la o societate comercială ce era autorizată drept centru de pregătire profesională în domeniu tehnician electromecanic, a emis certificate de pregătire profesională, către diverse persoane, fără ca acestea să încheie contract de studii, fără să se prezinte la cursurile de pregătire practică şi teoretică şi fără să susţină examenul de aptitudini, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale.

Certificatele de pregătire profesională erau eliberate atât pentru meseria pentru care centrul de pregătire era autorizat să desfăşoare cursuri, cât şi pentru alte meserii, cum ar fi tubulator naval, tehnician agronom, confecţioner textile, barman-ospătar, tehnician mecanic, operator calculator etc. şi erau chiar antedatate, având vechime din anul 2014, sau chiar 2006, deşi cumpărătorii diplomelor l-au contactat pe Vasile Ştefan Burlacu pentru obţinerea acestora în cursul anului 2015. Aceste certificate au fost utilizate de beneficiari în vederea angajării la instituţii de stat, precum Şantierul Naval Constanţa sau pe platforme petroliere.

Iată ce legături sunt cu dosarul Beirut: cel care s-a ocupat cu mansardarea a scăpat!

Ceilalți 34 de inculpați trimiși în judecată sunt persoane care au cumpărat astfel de certificate sau intermediari care au facilitat obținerea lor. Unii dintre destinatarii certificatelor le-au și utilizat, depunându-le la locurile de muncă sau chiar la alte instituții ale statului, în vederea producerii de efecte juridice, cu scopul obținerii de foloase patrimoniale necuvenite. Unele dintre certificate au ajuns și la persoane care le-au utilizat în afara țării.

Pe parcursul urmăririi penale s-a constatat că Centrul de Pregătire Profesională Fany B a eliberat certificate de pregătire profesională inclusiv pentru numitul Pavel Constantin, trimis în judecată în dosarul intitulat generic „Restaurant Beirut” din municipiul Constanța, restaurant distrus prin incendiere în cursul anului 2014, pentru săvârșirea de infracțiuni în legătură cu lucrările efectuate la restaurant, în virtutea calificării sale. În ceea ce privește faptele privitoare la eliberarea certificatului de pregătire profesională pe numele Pavel Constantin s-a dispus clasarea cauzei, deoarece nu au putut fi administrate suficiente probe, care să dovedească mai presus de orice îndoială existenţa infracţiunii şi vinovăţia făptuitorului şi astfel să înfrângă prezumția de nevinovăție.

Probatoriul a fost îngreunat de trecerea unei perioade de 7 ani până la descoperirea faptei de corupție. Certificatele de pregătire profesională au fost eliberate atât pentru meserii cu risc mai redus de producere de accidente, dar și pentru meserii cu un risc ridicat, cum ar fi electrician sau lucrător în domeniul gazelor. Cu privire la un alt inculpat, respectiv Vasea Ion, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a sesizat instanța competentă cu privire la încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Liliana CHIRU

Citește și: https://www.replicaonline.ro/fabrica-de-diplome-false-zeci-de-specialisti-facuti-din-pix-s-au-angajat-in-santierul-naval-sau-pe-platforme-petroliere-260463/

https://www.replicaonline.ro/george-karam-trimis-in-judecata-pentru-ucidere-din-culpa-plus-alte-zeci-de-infractiuni-234026/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Toata lumea stie ca Titei e un hot ordinar imbracat cu haine de militian. De la pupat in fund sefi si procurori, la furat cot la cot cu hotii, e maestru. Cum ii curge lui motorina la rezervor de lasa dara pe masina. habar nu are cat e un litru de motorina in peco. .
1
0
L ati scapat pe Vasea Ion cel care a intermediat diplome ptr salariatul de la Beirut deoarece cumnatul lui lucreaza in M.A.I si este coleg cu dl Titei Marius la Politia TF cel care a instrumentat dosarul.Atunci ce treaba mai are cu Restaurantul Beirut?.Deci mafia exisrta si la acest nivel.Credeti ca este un dosar corect?. Unde sunt ceilaltii 2200 de beneficiari ai acestor diplome false si intermediarii lor?.Cu 20 de fraieri care i at pescuut voi vreti sa rezolvati acestor dosar sa inchideti ochii opiniei publice?...
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218