Barbu, de la Zodiac, ia 6.000 de euro de la Primăria Peștera, să plimbe copiii în excursie
Barbu, de la Zodiac, ia 6.000 de euro de la Primăria Peștera, să plimbe copiii în excursie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPatronii hotelului Zodiac se reprofilează! Nu știu de unde să mai stoarcă bani, așa că au trecut de la organizarea de evenimente, mese festive, nunți și botezuri la... organizarea de tabere școlare și excursii. Patroana unității de cazare, Corina Barbu, continuă, însă, să sugă bani de la primăriile din județul Constanța. Mai nou, se pregătește să trimită în excursie peste 100 de copii din Peștera, pentru o zi, iar în schimbul serviciului va încasa nu mai puțin de 29.120 lei.
Primăria Peștera a atribuit, fără licitație, un contract de peste 5.800 de euro firmei deținută de Corina Barbu și soțul ei. Atlantida Grama va organiza o excursie de o zi pentru copiii de la Școala Gimnazială nr. 1 din Peștera, 112 la număr, contractul fiind atribuit, pe 22 octombrie, prin cumpărare directă. Pachetul conține o excursie de o zi cu transport și masa de prânz, adică 130 lei de persoană. Așa afaceri să tot faci!
Precizăm că prin firma în baza căreia funcționează Zodiacul, respectiv Atlantida Grama SRL, Corina Barbu a obținut și nenumărate contracte cu statul. Pe lângă Universitatea Ovidius, familia Barbu a primit contracte de la Primăria Constanța, dar și de la Armată. Adevărat, sume infime însă, puțin cu puțin se strânge mult, ar spune unii. Cel mai recent contract vine de la Primăria Amzacea, care nu este deloc de neglijat.
Atlantida Grama SRL este controlată cu 30 % din acțiuni de Corina Barbu, iar restul de 70 % de soțul Nicușor Barbu. Cât despre hotelul Zodiac, în urmă cu ceva timp Barbu l-a scos la vânzare cu 5 milioane de euro. Oare de ce?! Datoriile o bagă în faliment?
În 2023, firma avea debite de aproape 4,4 milioane de lei și vânzări de peste 2 milioane de lei, iar profitul pe minus.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 















