Băsescu atacă DIICOT, în dosarul Georgescu: „Un spectacol ordonat, pe care îl resping“
Băsescu atacă DIICOT, în dosarul Georgescu: „Un spectacol ordonat, pe care îl resping“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul președinte al României, Traian Băsescu, critică dur dosarul Călin Georgescu, fostul candidat la președinția României care a fost reținut luni, 21 septembrie, pentru 24 de ore.
Ce acuză Băsescu
„Sincer, îmi e foarte greu să înțeleg! Nici măcar în vremea lui Laura Codruța Koveși (n.r.: fosta șefă a DNA) nu se făceau arestări atât de întârziate.
În cazul lui Georgescu e reclamația de acum doi ani. Tu scoți cu cătușe, dai informații din dosar (n. r.: presei), anunți presa când năvălești acasă… Un spectacol pe care îl resping, atât acum, cât și pe vremea lui Laura Codruța Koveși.
Faptele există: nu sunt suficient probate, ca să fie trimise în instanță. Pare un spectacol ordonat! Măcar la Koveși erau spectacolele ei. Aici suntem la un spectacol cu bilete de intrare.
Și în cazul de față niște fapte există. E un spectacol care are la bază ceva. Problema e: de ce nu se face cu decență?
Bănuiesc că nu mă suspectați: eu de la bun început am zis că Georgescu e un șarlatan, șarlatan a fost, șarlatan rămâne”, a spus Băsescu, la postul de televiziune B1 TV.
Despre dosarul privind anularea alegerilor prezidențiale, Băsescu a declarat: „CSAT-ul trebuia să transfere datele către Parchetul General, Parchetul General să facă o anchetă penală pe temă. Ținerea datelor la secret nu folosește”, a mai acuzat Băsescu, cu privire la datele despre anularea alegerilor prezidențiale.
Cine poate profita electoral?
„Georgescu are electoratul lui, pe care nu-l va lua nici Petrișor Peiu, nici George Simion și conservele astea. Nu va recupera nimeni”, a spus Băsescu.
Băsescu îi acuză pe cei din jurul AUR că sunt oportuniști, iar în acest caz a dat exemplul lui Petrișor Peiu și Dan Dungaciu.
„Dacă îi pui pe Peiu și Dungaciu pe un trotuar, ia să vedem pe cine îi recunoaște? Pe cine îi salută? Mai degrabă salută lumea stâlpul”, a acuzat Băsescu.
Dosarul lui Georgescu
Călin Georgescu a fost ridicat luni dimineață din trafic de procurorii DIICOT. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 este vizat într-o cauză penală complexă ce privește infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată, ambele cu consecințe deosebit de grave.
Prejudiciul total se ridică la peste 1,1 milioane de euro, potrivit DIICOT. Este al treilea dosar penal pe numele fostului candidat.
Perchezițiile în locuința lui Călin Georgescu au durat 9 ore. Georgescu a fost dus la DIICOT, luni, în jurul orei 15:00.
Georgescu a ieșit din curtea casei sale însoțit de mai mulți polițiști. El nu a făcut nicio declarație la ieșirea din vilă.
În fața locuinței sale s-au adunat mai mulți susținători care i-au transmis „să fie puternic” pentru că „poporul e cu tine”.
În fața DIICOT, duba care l-a adus pe Georgescu a fost așteptat de susținătorii săi. Aceștia au scandat în continuare „Căline, Căline, poporul e cu tine” și „Călin nevinovat”.
Georgescu a fost în cele din urmă reținut de DIICOT pentru 24 de ore.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat că procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus reţinerea a doi inculpaţi, cetăţeni români, cu vârstele de 64 şi 47 de ani, cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
„Pe parcursul percheziţiilor efectuate în cursul acestei zile au fost găsite şi ridicate sisteme de bruiaj, înscrisuri, documente de identitate (două paşapoarte şi o legitimaţie) ce urmează a fi expertizate existând suspiciunea că sunt false, dispozitive de stocare a datelor, precum şi alte mijloace de probă.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile“, a anunţat DIICOT.
Activităţile judiciare sunt realizate împreună cu poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi ai Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.4° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)






.jpeg_t.jpeg)





