„Marele“ afacerist Liviu Ghebaur și-a ridicat ilegal o cabană la Aliman!?
„Marele“ afacerist Liviu Ghebaur și-a ridicat ilegal o cabană la Aliman!?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAutorizarea executării lucrărilor de construire este obligatorie în majoritatea situațiilor, conform legislației în vigoare, însă nu și pentru șmecherii care se cred mai presus de lege. Liviu Ghebaur, de exemplu, și asociații săi, și-au trântit o cabană de lemn în satul Dunăreni, din comuna Aliman, construită pe un teren pe care-l dețin în proprietate. Printre co-proprietari este și Mihai Gabriel Halichidis, soțul fostului manager al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Investiția a fost realizată fără autorizație de funcționare... iar acum Ghebaur & Co s-au „trezit“ să intre în legalitate.
Liviu Ghebaur este unul dintre afaceriștii discreți ai Constanței! Pe stilul „tace și face”, Ghebaur jonglează cu firmele în care este implicat, face bani din imobiliare și... mai nou aflăm că-și face casă de vacanță fără autorizație de construire.
Puțini știu că afaceristul deține în proprietate, alături de terți, un teren în comuna Aliman, sat Dunăreni, pe care și-a ridicat o casă de vacanță. Sigur, o împarte și cu alții... care sunt co-proprietari. Vorbim despre soțul fostei șefe a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, Stela Halichidis, și familia Vasile și Monica Ion.
Stela Halichidis a condus spitalul de Boli Infecțioase timp de 12 ani, din anul 2009, de pe vremea când Radu Mazăre era primarul Constanței. Ea a obținut o funcție de conducere în spital - director adjunct medical - în același an în care a devenit medic primar.
.jpeg)
Liviu Ghebaur, partener de afaceri cu soțul Stelei Halichidis
După numire, familia Halichidis a reușit să-și sporească averea, îmbogățindu-se, printre altele, cu un teren de peste 3000 de mp la Aliman, sat Dunăreni. Soțul ei, Gabriel Mihbai Halichidis, și Liviu Ghebaur sunt co-proprietari. Precizăm că, la un moment dat, era co-proprietar și fosta soție a lui Ghebaur, însă, după divorț, aceasta a dispărut din peisaj.
Anul următor momentului achiziției terenului de 3731 m.p., mai exact în 2013, familiile Halichidis și Ghebaur și-au construit o casă de vacanță... dar au „uitat” să obțină și autorizația de construire. Și-au adus aminte recent, când au demarat procedurile în vederea intrării în legalitate...
Luna trecută, au obținut de la Consiliul Județean Constanța autorizația de construire în vederea intrării în legalitate. Anterior, Ghebar și Halichidis au cerut și aviz de mediu, însă Agenția i-a informat că proiectul nu se supune procedurii de evaluarea impactului asupra mediului.
De altfel, Liviu Ghebaur pare să-l fi învățat pe amicul său, soțul Stelei Halichidis, și bunul mers în domeniul imobiliarelor. În 2020, Gabriel Mihai Halichidis și-a deschis o firmă, Clasic Epok SRL, ce se ocupă de lucrări de construcții. În 2023, a avut vânzări de peste 65.000 de lei, iar profitul pe minus și datorii de peste 735.000 de lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța .jpg)


.jpeg)















