REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

BMW raportează câştiguri trimestriale peste aşteptări în 2021

BMW raportează câştiguri trimestriale peste aşteptări în 2021

Replica API 10 mai 2021 | 00:00 809

Grupul german Bayerische Motoren Werke (BMW) a raportat rezultate trimestriale peste estimările analiştilor, şi a confirmat previziunile privind rezultatele financiare din acest an, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

În primul trimestru din 2021, profitul a urcat la 2,80 miliarde de euro, de aproape cinci ori mai mult decât în perioada similară din 2020, în timp ce vânzările au crescut cu 15%, la 26,80 miliarde de euro.

În acest an BMW se aşteaptă la o marjă de profit între 6% şi 8%.

"Primul trimestru a arătat că modelul nostru global de afaceri este unul de succes, chiar şi într-o perioadă de criză. Rămânem ferm în grafic pentru a înregistra în continuare o creştere profitabilă, sustenabilă", a afirmat preşedintele Board-ului, Oliver Zipse.

Marja de profit în primele trei luni din 2021 a urcat la 9,8%, de la 1,3%.

Producătorul de maşini premium a avertizat că se aşteaptă ca restul anului să rămână volatil, iar majorarea preţurilor materiilor prime ar putea afecta rezultatele financiare.

Vânzările de maşini electrice s-au dublat în primul trimestru din 2021, când BMW a beneficiat de preţurile mai ridicate şi de majorarea cererii în China. Pe cea mai mare piaţă auto din lume livrările BMW aproape s-au dublat în primele trei luni din 2021, faţă de perioada similară din 2020.

Până în 2025, BMW se aşteaptă să aibă pe şosele două milioane de maşini exclusiv electrice.

Producătorii auto beneficiază de pe urma redresării solide a cererii, care a început în China. Şi rivalele Wolkswagen AG şi Daimler AG au raportat rezultate peste estimări, în urma majorării vânzărilor în toate regiunile.

În perioada ianuarie-martie 2021, BMW a vândut la nivel global 636.600 de automobile mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royce, cu 5% mai mult decât în primul trimestru din 2019 şi cu 33,5% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Anul trecut, BMW Group a vândut un număr de 2,324 milioane de automobile BMW, Mini şi Rolls-Royce la nivel mondial, cu 8,4% mai puţine decât în 2019.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272