REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Bogați ce nu au încredere în bănci. Ce averi au administratorii Portului Constanța

Bogați ce nu au încredere în bănci. Ce averi au administratorii Portului Constanța

Replica API 26 ianuarie 2019 | 00:00 694

Șefi modești în declarații

Șefi modești în declarații

Administratorii Portului Constanța par a nu face parte din categoria bogătașilor angajați la stat, cel puțin din perspectiva declarațiilor lor de avere. Fără doar și poate, nu le putem plânge de milă, dar șefii uneia din cele mai importante companii din România nu sunt mari colecționari de case și terenuri, mașini de lux sau conturi bancare grase. Chiar și așa, administratorii portului o duc cât se poate de bine din punct de vedere financiar, fiecare cu mai multe salarii care depășesc și 7.000 de euro pe lună.

Tivilichi nu suportă băncile

Nicolae Dan Tivilichi, care este atât director general, cât și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, are un teren, un apartament și o casă în Galațiul natal și conduce un Ford Mondeo. Om prevăzător, Tivilichi nu ține niciun ban în bancă, preferând să păstreze tot ce câștigă la saltea. Are în schimb de returnat până în 2026 un împrumut de 24.500 de euro la BCR. Singurele sale venituri vin din salarii la stat: 255.191 lei ca director general (circa 4.700 de euro net pe lună) și administrator la APC, plus 36.263 lei ca administrator al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați.

Pentru Șerban, tot lefurile de la stat sunt baza

Daniela Șerban, care de asemenea este atât administrator, cât și director economic al APC, este proprietara unui teren de 800 de metri pătrați și a unei case în Mamaia Sat, imobile care valorează o avere. Ca și Tivilichi, Daniela Șerban nu are încredere în bănci, astfel încât nu declară niciun cont bancar, având în schimb de înapoiat un credit de 56.056 lei la Raiffeisen Bank. Directoarea economică a portului are un salariu anual net de 185.071 lei, la care se adaugă niște mărunțiș de 6.840 lei de la Fleximob Trading SRL Constanța, la care se mai adaugă dividende de 6.250 lei încasate de la Poli Invest SRL Constanța, dar și o indemnizație de 41.998 lei de la RAJA SA. Pe lângă cele două firme menționate, Daniela Șerban mai deține părți sociale la Mobila Gin Gin SRL și Dacos Company SRL.

Naftali e milionar

Spre deosebire de colegii săi, Daniel Adrian Naftali dezvoltă o relație solidă cu băncile, unde deține nu mai puțin de 11 conturi. Administratorul APC are un apartament în Târgu Mureș și dețineri semnificative: circa 300.000 de lei, aproape 305.000 de euro, peste 47.500 de dolari și 1.200 de lire sterline. Ca reprezentant al Fondului Proprietatea, Naftali nu este obligat să declare valoare veniturilor încasate, astfel încât banii obținuți de la Franklin Templeton Investment Management Ltd sunt ținuți la secret de ochii indiscreți ai celor curioși să afle cât câștigă un administrator de companie de stat. Ardeleanul a declarat doar dividende de 30.891 lei de la Stomed SRL, astfel încât sursa veniturilor sale impresionante rămâne un mister. În plus, Daniel Adrian Naftali este acționar la o serie de companii foarte puternice: Alumil SA, Biofarm, Impact Developer & Construct și Banca Transilvania. Pe de altă parte, mai este administrator la Zirom SA Giurgiu și Plafar SA.

Murgeanu strânge mașini de epocă și tablouri

Gabriela Murgeanu are opt hectare de teren agricol în Galați și unul intravilan în București, oraș în care deține și un apartament uriaș, de 183 de metri pătrați. Administratora portului are două mașini de colecție- o Volga Gaz 21 din 1967 și un Renault Caravelle din 1962, dar și un Toyota Land Cruiser. Gabriela Murgeanu se laudă cu o colecție filatelică pe care o strânge din 1960, în caloare de 40.000 lei, fără a mai vorbi de tablouri semnate de mari pictori, precum Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Dumitru Ghiață etc, de o valoare inestimabilă. Șefa portului are active 23.455 lei la NN Asigurări de Viață și un împrumut de 20.000 de euro de la Unicredit. De remarcat că nici Gabriela Murgeanu nu suportă băncile, din moment ce nu are niciun ban în conturi. În asemenea condiții, ține la ciorap tot ce câștigă: 57.069 lei de la Ministerul Transporturilor, 34.771 lei de la APC și 16.224 lei de la Autoritatea Navală Română, plus salariul de 119.365 de lei al soțului ei, Răzvan Murgeanu (fostul lider PDL), de la Telor Invest SRL.

Petrașcu e bogată în datorii

Elena Petrașcu are un teren și o casă în București și se aliază parcă frăției celor de la APC care nu au încredere în bănci. Nu deține niciun cont bancar,în schimb trebuie să restituie împrumuturi de peste 485.000 de franci elvețieni și 17.750 de euro, din leafa de angajată la stat. Iar asta înseamnă puțin peste 200.000 de lei anual din trei salarii la stat și 800 de euro lunar de la Telekom, la care se adaugă câte 6.500 de lei pe lună în urma divorțului.

Bătrînca are un salariu de peste 7.200 de euro net

Ghiorghe Bătrînca are un teren în Agigea și o casă de 480 metri pătrați într-o locație necunoscută, conduce un Hyundau Tucson și, ce să vezi, nu are nimic în bănci, urmând astfel exemplul colegilor săi din Consiliul de Administrație al Portului Constanța. Bătrînca are de recuperat un împrumut de 50.000 de dolari acordat unei persoane fizice și are datorii la bănci de 220.000 de lei și 73.500 de euro. Noul administrator al APC câștigă un salariu de 48.196 lei de la Universitatea Maritimă Constanța și 389.805 lei (peste 7.200 de euro net pe lună) de la MUR Shipping Romania SRL. Ghiorghe Bătrîncă a mai câștigat anul trecut 6.000 de de la Comisia Europeană, pentru participarea la un proiect în domeniul porturilor și autostrăzilor, plus încă 900 de euro de la aceeași instituție pentru un alt proiect, dedicat întreprinderilor mici și mijlocii.

Burlacu, sindicalistul cu șase lefuri

Mircea Burlacu, și el nou administrator al portului, are două apartamente în Constanța și atât. Ca și restul colegilor săi, nu are niciun cont bancar, dar nici datorii. Veniturile sale sunt, în schimb, destul de numeroase: de la FNSP Constanța încasează 42.351 lei, Academia Navală îl plătește ca lector cu 3.745 lei, mai încasează 16.296 lei de la Sindicatul Portul, 13.106 lei de Consiliul Economic și Social, 1.408 lei ca administrator al Casei de Cultură Constanța și 8.846 lei de la ANR.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cand castigi bani din mai multe surse de la stat e o problema, dar cand ii castigi din firme private e vorba de competenta si portul are nevoie de oameni competenti
7
0
Ce caterinca de articol. Bravo Rocsana cu cs esti ziarist mare , maine te transferi la evz. Sa fim seriosi e mai interesant sa citesc comentariile de jos decat rahaturile Roxanei pardon cu cs.
4
4
domnu cu arcu, ai cea mai vaga idee cat de penibil esti? sari in apararea unor venetici despre care oricum nu s-a scris un singur cuvant de rau. ceea ce inseamna ca esti unul dintre ei, pentru ca un oarecare nu s-ar fi agitat asa. nu stiu care, dar la cum te zbati prosteste, categoric esti cel mai putin dotat intelectual dintre ei
3
5
Ups. Domnita e suparata. Si incepe sa jugneasca. Asta e. Sper ca prostia nu doare. Rau.
9
3
Si cand te-ai uitat la tine insuti, ai constatat si tu ca esti prost de ingheata apa la mal? Cine a aruncat cu ce si in cine in articol? Averile de aia sunt publice, sa fie publicate. Bou pretios ce esti, nu ti-a placut, se vede, sa apari in articol
5
7
Dincolo de penibilul articolului pe care si pustiul meu cred ca il elebora mai bine, sa dai un copy paste de pe declaratiile de avere postate pe situl APC, ma intreb cum pot oare asemena oameni sa se considere jurnalisti ? Personajele nu le comentez . Comentarile, in nota articolului . La mai mare . Dam cu pietre in altii cand in primul rand ar trebui sa ne uitam la noi insine .
8
4
Niste incompetent si impotenti, se imbuiba din taxele care le platim, javre
3
4
Felicitari Roxana felicitari Replica pentru curaj In timp ce trusturi infinit mai bogate influente din mass media se fac fie ca nu vad acest gen de crime fie nu au curajul sa nominalizeze faptasii voi ii numiti cu subiect si predicat
10
4
de ce guvernele nu schimba codul muncii cum poate o persoana sa aibe mai multe contracte de munca cind le onoreaza pe toate in 8 ore cit are voie sa munceasca intr-o zi
10
1
..un articol interesant pentru populatie. Felicitari Rocsana!
9
1
Burlacu a fosr zarit la Zoomania! Isi cumpara singur o lesa ca sa-l plimbe Comanescu prin port! Mars din port javra ordinara cu tot cu maidanezii talabuta si trancuta!
14
22
Jidanu tzivilichi doar nu e prost sa-si tina banii furati la banca de unde pot fi confiscati ? A invatat de la tziganul hot mazare ! Muie dragnea, muie pesede !!!
16
7
asta paralel!nu pricepe sau se face, cand nu merge caruta, nu se invarte roata, carutasul nu castiga, la noi este ...invers!!!!!!!!
10
3
Publicati si declaratia de avere a lui Ismail de la facturare. Freaca tziparul la serviciu , e mort de foame dar se lauda ca e jmeker!
13
13
Guvernul asta si partidele nu vad cita bogatie acumuleaza o mina de oameni si in ce saracie traiesc 80% din populatie ? --nu dau 2 bani pe noi dar la vot nu ne mai prind --sa se voteze singuri
13
0
La Burlacu ati uitat sa treceti banii incasati din vanzarea de motorina furata de la Unikom plus banii obtinuti din traficarea permiselor de acces in port. Nu a trecut nemernicul banii obtinuti fraudulos din vanzarea Clubului Portul! DNA sa vina sa te ia!
19
10
Misto iltimu cel pitin are o gramada de joburi de la stat Cat de indispensabil e asta Cum dracu poate fi in atatea locuri bine pmatite din banii nostri
23
8
Bogatii stiu ceva ce saracii nu stiu. Banii depusi la banca nu iti mai apartin. Apartin statului si ti confisca cand vrea. Se mai adauga inflatie mare si dobanda mica, rezulta pierdere. Bani se tin in borcan ingropati...
20
5
sau mai bine zis oportunisti daca portul stralucea toti ar fi zis bravo lor!
16
2
oameni mici in functii mari ...tara de kkt
23
3
Tivilichi isi pastreaza averea in acelasi loc cu bagajul cultural, intr-un frigider spatios. Prostul satului a ajuns sef in port....trist.
25
3
niste firfizoni de intelectuali care rod madularu poporului.
23
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614