REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Că tot vine Paștele, Primăria Crucea bagă 10.000 de euro în ornamente și cadouri de Crăciun

Că tot vine Paștele, Primăria Crucea bagă 10.000 de euro în ornamente și cadouri de Crăciun

Valentina POPA 18 februarie 2026 | 00:00 1287

Pe principiul că omul gospodar își face iarna car și vara sanie, Primăria Crucea a lansat mai multe licitații publice în vederea contractării de pachete și ornamente de Crăciun, în valoare totală de peste 50.000 de ei, echivalentul a peste 10.000 de euro. În timp ce unii dintre noi se pregătesc pentru Paște, reprezentanții primăriei Crucea se gândesc cu jind la Crăciun.

Ca tot vine Pastele, Primaria Crucea baga 10.000 de euro in ornamente si cadouri de Craciun

Deși tradițional pregătirile de Crăciun încep în luna noiembrie sau chiar la începutul lui decembrie, există o tendință crescută în ultimii ani de a începe pregătirile foarte devreme. Nici nu a trecut încă iarna, că reprezentanții primăriei Crucea se gândesc la Crăciunul din 2026.

Ca tot vine Pastele, Primaria Crucea baga 10.000 de euro in ornamente si cadouri de Craciun

Primăria Crucea a lansat 3 licitații publice în vederea achiziționării de pachete cadou pentru copii și ornamente de Crăciun, în valoare de 10.000 de euro.

Una dintre licitații a fost lansată pentru achiziția de pachete cadou copii, mai exact dulciuri, în valoare de 34.447,5 lei, iar procedura a fost câștigată de Selgros Cash&Carry S.R.L..

Ca tot vine Pastele, Primaria Crucea baga 10.000 de euro in ornamente si cadouri de CraciunAnunț licitații publice

O altă licitație vizează pachete de alimente, mai exact cadouri Crăciun, în valoare de 10.698,75 lei, fiind câștigată tot de Selgros Cash&Carry S.R.L..

Ca tot vine Pastele, Primaria Crucea baga 10.000 de euro in ornamente si cadouri de Craciun

Nu în ultimul rând, Primăria Crucea a lansat o licitație publică în vederea achiziționării de ornamente de Crăciun în valoare de 9481,74 lei, iar contractul a fost atribuit societății Tomcat Gri S.R.L..

Ca tot vine Pastele, Primaria Crucea baga 10.000 de euro in ornamente si cadouri de Craciun

L-am contact și noi pe primarul comunei Crucea, Tudorache Iulian, pentru un punct de vedere, însă a menționat că nu cunoaște aceste detalii. „Nu cred că la noi este valoarea. 10.000 de euro? Cred că e o greșeală“, a spus primarul Tudorache. „N-avem cum să facem așa ceva. Știu ce bani s-au dat. O să verific“, a mai spus primarul.

Ca tot vine Pastele, Primaria Crucea baga 10.000 de euro in ornamente si cadouri de CraciunIulian Tudorache

L-am lăsat pe primar să verifice situația, însă până la închiderea ediției, acesta nu a revenit cu lămuriri. Nu-i timpul pierdut. Vom reveni cu declarația alesului șef... după ce se dumirește. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
PRimarita de la KOGALNICEANU a dat aproape 70 000 DE EURO PE LUMINITELE DE CRACIUN!!!!! Vremuri de criza...
4
0
Nu degeaba i se spune Iulică Hoțu...
5
1