Când poștașii dorm în post... vârstnicii din Constanța își așteaptă pensiile cu... ochii la „cutia de scrisori“
Când poștașii dorm în post... vârstnicii din Constanța își așteaptă pensiile cu... ochii la „cutia de scrisori“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMilioane de pensionari din România, dar și cei stabiliți peste graniță, așteaptă în aceste zile virarea pensiilor pentru luna ianuarie. În mod obișnuit, pensionarii care așteaptă postașii la domiciliu își primesc pensiile la începutul fiecărei luni, mai exact în perioada 1-15, fără excepții, însă luna aceasta, poștașii au întârziat. Motivul ar putea fi zilele libere pe care angajații Poștei Române le-au avut de la stat. Beneficiarii vor avea de așteptat încă o săptămână pentru a-și primi banii. Cu toate acestea, bătrânii au nevoie de bani, unii dintre ei nu au cu ce să își plătească medicamentele, în timp ce o parte dintre vârstnici abia au ce pune pe masă. Mare parte din aceștia nu au fost anunțați cu privire la întârzieri, așa că au fost nevoiți să meargă la cel mai apropiat oficiu poștal pentru a întreba ce se întâmplă.
În mod normal, pensiile se trimit începând cu data de 1 a fiecărei luni, însă în ianuarie a.c., acestea nu au ajuns încă la pensionari. Motivul ar putea fi legat de zilele libere de la stat. Mai exact, data de 1 ianuarie 2026 a fost zi liberă legală, iar instituțiile publice și Poșta Română nu au lucrat, astfel că acesta ar putea fi unul dintre principalele motive pentru care beneficiarii nu și-au primit banii. Mare parte din aceștia nu au fost anunțați cu privire la întârzieri, așa că au fost nevoiți să meargă la cel mai apropiat oficiu poștal pentru a întreba ce se întâmplă. Pensionarii care primesc pensia pe card au primit banii pe data de 12 ianuarie, la termen.
Astfel, pentru cei cu venituri mici, întârzierea nu reprezintă doar un simplu inconvenient. După cheltuielile mari din perioada sărbătorilor de iarnă, lipsa banilor la început de lună poate însemna dificultăți reale în plata facturilor sau a medicamentelor, unii vârstnici neavând nici ce să pună pe masă.
Directorul Sucursalei Regionale Constanța, Nicolae Ploscaru
L-am contactat și noi pe Directorul Sucursalei Regionale Constanța, Nicolae Ploscaru pentru un punct de vedere, dar până la acest moment nu am primit un răspuns.
Din păcate, veștile proaste pentru bătrâni nu se opresc aici, amintim că indexarea pensiilor cu 7% nu va mai avea loc în 2026, cum era prevăzut inițial.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 














