REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Candidatura lui Florin Călinescu la europarlamentare, admisă de instanță

Candidatura lui Florin Călinescu la europarlamentare, admisă de instanță

A.F. 23 aprilie 2024 | 22:55 808

Partidul Diaspora Unită, din partea căruia candidează la europarlamentare, primul pe listă, actorul și omul de televiziune Florin Călinescu, se va afla pe buletinul de vot la alegerile din 9 iunie.

Candidatura lui Florin Calinescu la europarlamentare, admisa de instantaFlorin Călinescu

Tribunalul Bucureşti şi, ulterior, Curtea de Apel Bucureşti au admis definitiv candidaturile propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru Parlamentul European. Instanțele au anulat astfel o decizie a Biroului Electoral Central care respingea candidaturile propuse de formaţiunea politică, potrivit Agerpres.

Dacă va avea succes la europarlamentare, Călinescu va candida și la prezidențiale.

"Votul este cel mai puternic instrument pe care îl ai pentru a-ţi exprima opiniile şi valorile. Ieşi la vot şi foloseşte-l cu înţelepciune" - scrie Florin Călinescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Candidatul prezintă şi câteva repere din programul cu care partidul din partea căruia candidează se prezintă în alegerile europarlamentare din iunie: egalitate europeană, protecţia drepturilor cetăţenilor români, libertate de mişcare, siguranţa şoferilor şi transportatorilor, protecţia muncitorilor români în străinătate şi în România, protecţia mediului, energie şi justiţie independente, produse româneşti şi turism, diaspora acasă, valorificarea resurselor româneşti şi sănătate şi educaţie la standarde europene.

Florin Călinescu a candidat în 2008 din partea PNL la alegerile parlamentare, pentru un post de senator de Argeș. În 2020 a candidat la Primăria Capitalei din partea Partidului Verde, citează stiripesuurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Decat scursurile astea pupincuriste de la pcr mai bine calinescu
4
0
Omul este inteligent si chiar iubeste tara asta,asa ca nu e bun sa o reprezinte. Acolo e nevoie de indivizi care sa asculte ca niste catelusi mici si cuminti orice basina si sa faca ce se poate impotriva binelui cetatenilor romani.Adica,sa ramana treburile ca pana acum.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272