REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.9° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Căpăţână stă la mâna lui Nicolăescu. Îi cere milioane de euro pentru echipamente fabricate în Elveţia

Căpăţână stă la mâna lui Nicolăescu. Îi cere milioane de euro pentru echipamente fabricate în Elveţia

Replica API 23 ianuarie 2014 | 00:00 74

Saloanele din Judeţean, dotate cu plasme şi frigidere

Saloanele din Judeţean, dotate cu plasme şi frigidere

Saloanele Secţiei de Chirurgie II din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa au fost dotate cu aer condiţionat, frigidere şi plasme de ultimă generaţie. Bolnavii vor avea parte de cele mai bune condiţii hoteliere, dar şi de o echipă de medici din Bucureşti. În plus, secţia a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie şi dispune de 28 de paturi cu telecomandă. Astfel, medicii vor putea efectua operaţiile printr-o tehnică laparoscopică. Întreaga investiţie depăşeşte 4,5 milioane de lei. Managerul unităţii sanitare, dr. Dănuţ Căpăţână, a anunţat că înfiinţarea Secţiei de Chirurgie II era necesară, întrucât, spune el, numărul cazurilor chirurgicale a crescut.

"Istoric, au fost trei secţii de chirurgie în Spitalul Judeţean. Din cele trei secţii am făcut una singură, prin reorganizări. Ţinând cont că am cam devenit spital strategic, pentru că preluăm pacienţii din Slobozia, Brăila, numărul de cazuri chirurgicale a crescut. Evident că era nevoie de încă o secţie. Legea nu permite ca o secţie să depăşească un anumit număr de paturi. Următorul pas în dezvoltarea spitalului este cel de reabilitare a Secţiei de Chirurgiei I, coloana vertebrală a oricărui spital de urgenţă. Secţia de Chirurgie I are 75 de paturi, iar Secţia de Chirurgie II -28 de paturi. Acolo medicii din Bucureşti şi-au intrat în pâine. Au venit cu tehnologii noi. Putem spune că, de luni, avem o nouă echipă care va contribui la creşterea actului medical. Doctorul Mihnea Avram este coordonatorul. Trebuie să numim un şef de secţie şi acolo. Sunt trei medici noi şi sper să mai aducem. Nu ştim dacă tot de la Floreasca", a declarat dr. Dănuţ Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean. Pe ambele secţii de Chirurgie activează 28 de medici chirurgi. "Un număr suficient", a punctat managerul. Tot pe secţiile de chirurgie mai fac gărzi încă 10 medici care nu lucrează în spital. "Vin şi fac gărzi pe linia II sau III. În spital sunt trei linii de gardă. Pe linia I de gardă este medicul şef al gărzii, respectiv înlocuitorul meu şi al directorului medical pe timpul nopţii", a ţinut să precizeze dr. Căpăţână. Menţionăm faptul că medicii aduşi din Capitală stau în prezent în chirie. "La nivelul Consiliului Judeţean există o procedură de licitare pentru apartamente. Deocamdată medicii stau în apartamente, pe banii lor, plătesc chirie. Mai departe, Consiliul Judeţean... E în curtea lor. Ştiu că s-a ţinut procedura, nu s-a prezentat nimeni şi se reia", a explicat managerul. Tot el a anunţat că lucrările de modernizare în spital nu se opresc aici. "Operaţiile se fac în săli diferite, în tot spitalul, pentru că se lucrează la reabilitarea sălilor de chirurgie. Sper ca acestea să fie gata la sfârşitul lunii aprilie. Vom face cereri pentru finanţare la Ministerul Sănătăţii pentru staţia de sterilizare. Sterilizarea Spitalului Judeţean este depăşită din punct de vedere tehnic, moral, al circuitelor. Sunt aparate foarte vechi, produse în urmă cu 15 ani, care folosesc aburul generat de Centrala Termică. Aparatele necesită reparaţii multiple, se defectează mereu, sunt consumatoare de bani, iar volumul de sterilizare este uriaş. Din punct de vedere al siguranţei pacientului nu sunt probleme, dar în ultimele trei luni a trebuit să le reparăm de 5 ori. Angajatele de acolo muncesc mai mult pe timpul noapţii, iar turele de noapte reprezintă alte costuri", a spus dr. Căpăţână. Mai exact, cu ajutorul Ministerul Sănătăţii, se doreşte achiziţionarea unor echipamente fabricate în Elveţia. "În sensul de a putea face managementul instrumentelor, să ştim de câte ori au fost sterilizate, unde se afă într-un anumit moment, dacă într-o trusă sunt mai multe decât cele necesare", a spus dr. Căpăţână. Investiţia se ridică la 2,2 milioane de euro. "Vorbim de reabilitare, zone sterile şi echipamente. Vom fi capabili inclusiv să sterilizăm saltele, paturi. O zonă dedicată pentru aşa ceva, lucru care în România nu există. O staţie de genul acesta, complet automatizată, nu există. În februarie se vor împărţi banii de la bugetul naţional şi încercăm şi noi să rupem o bucăţică. Ar fi foarte util. Partea chirurgicală se desfăşoară în blocuri operatorii noi, vom avea instrumentar nou. Secţia de Ortopedie, Chirurgia, Chirurgia Cardiovasculară au fost reabilitate. Mai rămâne Neurochirurgia şi evident că partea de sterilizare trebuie să corespundă secolului XXI", a explicat managerul spitalului.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272