Casa de Pensii, OBLIGATĂ să RESTITUIE banii unui REVOLUȚIONAR
Casa de Pensii, OBLIGATĂ să RESTITUIE banii unui REVOLUȚIONAR
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDumitru Paul Ceară a formulat o cerere împotriva Casei Judeţene de Pensii Constanţa prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea contravalorii contribuției de asigurări sociale (CAS) în procent de 5,5% pe care pârâta îi reţine nelegal şi abuziv pentru indemnizația acordată în temeiul Legii 341/2004 și restituirea contravalorii CAS de 5,5% pe ultimii 3 ani în urma cererii de chemare în judecată, cu respectarea termenului general de prescripție.
Ce spune reclamantul
În susținerea cererii, reclamantul arată că are calitatea de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 - luptator remarcat prin fapte deosebite si este beneficiarul certificatului nr. 00874, certificat conferit in temeiul Legii 341/2004. Reclamantul apreciază că în mod neîntemeiat și nelegal pârâta reţine lunar cota de CAS de 5,5% din contravaloarea indemnizaţiei de revolutionar.
Reclamantul solicită a se reține că beneficiază de asigurare, fără plata contributiei, luptătorii răniți, daca nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturi bănești.
Ce spune Casa de Pensii
Pârâta și-a exprimat prin întâmpinare poziția procesuală față de prezenta acțiune, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, apreciind că reclamantul, care are calitatea de "Luptător remarcat prin fapte deosebite", nu poate beneficia de scutirea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate privind reforma în domeniul sănătății potrivit cărora "beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei persoanele prevazute la art. 3 art. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la Victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, dacă nu realizează alte venituri decat cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi", respectiv persoanele_pentru care s-a instituit titlul de "Luptător rănit atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta". Prin urmare, singura categorie exceptată de la plata contribuţiei de asigurări de sănătate a fost cea prevazută de art. 3 alin. (1) (it. b) pct. 1 din Legea 341/2004, respectiv luptător rănit.
Ce a spus instanţa
Instanţa a constatat că, fără fundament, pârâta a reținut reclamantului, în perioada începând de la 23.01.2017 și până la data pronunțării prezentei sentințe, contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra indemnizațiilor litigioase, impunându-se, astfel, restituirea sumelor de bani reținute cu acest titlu către reclamant, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să restituie reclamantului sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate, calculate asupra indemnizației litigioase, începând cu data de 23.01.2017.
Instanţa a obligat Casa Județeană de Pensii Constanţa să restituie reclamantului sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate, calculate asupra indemnizației litigioase, începând cu data de 23.01.2017. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News