Ce măsuri vor lua autoritățile constănțene după ce o bucată de teren s-a surpat sub calea ferată dintre stațiile Eforie Nord și Sud?
Ce măsuri vor lua autoritățile constănțene după ce o bucată de teren s-a surpat sub calea ferată dintre stațiile Eforie Nord și Sud?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn urma surpării terasamentului căii ferate, produsă în zona kilometrului feroviar 241+590, pe tronsonul dintre stațiile Eforie Nord și Eforie Sud, județul Constanța, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța s-a întrunit, astăzi, în ședință extraordinară, pentru analizarea situației și stabilirea măsurilor necesare gestionării acesteia.

În urma evaluărilor realizate la nivelul Grupului de Suport Tehnic și a informațiilor transmise de reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA – Regionala Constanța, a fost adoptată o hotărâre prin care au fost stabilite măsuri urgente pentru eliminarea riscurilor și punerea în siguranță a zonei afectate.
Astfel, Regionala CFR Constanța va dispune:
- Oprirea temporară a circulației feroviare pe sectorul afectat și securizarea zonei, până la eliminarea riscurilor pentru siguranța circulației;
- Realizarea, în regim de urgență, a unei expertize tehnice de specialitate, pentru evaluarea degradărilor, identificarea cauzelor care au determinat instabilitatea terasamentului și stabilirea soluțiilor tehnice necesare;
- Elaborarea documentației tehnice și inițierea demersurilor pentru obținerea autorizației de construire în regim de urgență, în vederea executării lucrărilor de refacere definitivă a infrastructurii și suprastructurii căii ferate.
Reluarea circulației feroviare se va putea realiza numai după eliminarea riscurilor și confirmarea îndeplinirii condițiilor tehnice necesare desfășurării traficului în siguranță.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin structurile aflate în coordonare, urmărește evoluția situației și măsurile dispuse la nivel județean, în vederea gestionării acesteia și protejării siguranței populației.
Vom reveni cu informații pe măsură ce vor exista noi date relevante.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)







