Ce politicieni condamnați penal din Constanța nu vor mai putea să candideze
Ce politicieni condamnați penal din Constanța nu vor mai putea să candideze
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCamera Deputaţilor a adoptat, marţi, 11 octombrie, două iniţiative legislative care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea. Replica de Constanța vă prezintă câțiva politicieni din Constanța care se află în această situație și nu vor mai putea candida.
Nicolae Matei, condamnat pentru corupţie
Nicolae Matei a fost condamnat în 2016 la 1 an şi 6 luni de închisoare, cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de dare de mită. În primă instanţă, acesta a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni, însă Curtea de Apel Constanța a desfiinţat sentinţa, micşorând pedeapsa, în februarie 2016. Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie - octombrie 2012, Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012. Dacă în 2020 acesta a reușit să candideze pentru funcția de primar, în Năvodari, acum se pare că poate să își ia gândul de la fotoliul de edil.
Dumitru Timofte, condamnat pentru fals intelectual
Dumitru Timofte, primarul din Nicolae Bălcescu, a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare, pentru fals intelectual. Pe lângă faptul că acesta pierde scaunul de primar, el nu va mai avea voie să candideze nici la alegerile din 2024. Dumitru Timofte, în calitate de primar al comunei Nicolae Bălcescu, a semnat şi a atestat, în mod nereal, în cuprinsul adresei nr.10177 din 02.11.2017, în numele Primăriei Nicolae Bălcescu, împrejurarea faptului că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi o societate comercială, adresă ce a fost depusă ulterior şi într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Adrian Stan, condamnat pentru luare de mită
Adrian Stan, fostul primar din Techirghiol, a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare. Potrivit procurorilor DNA, la data de 13 octombrie 2015, Adrian Stan, în calitate de primar al orașului Techirghiol, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul unui contract de execuție lucrări și achitate de Primăria orașului Techirghiol. Nici el nu mai are voie să candideze.
Gheorghe Chirciu, condamnat pentru uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic
Gheorghe Chirciu, fostul primar din Oltina, a fost condamnat în 2013 la 2 luni de închisoare cu suspendare pentru uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic. În 2020 a pierdut alegerile din comună în favoarea Ștefaniei Cealera, însă chiar dacă ar dori să candideze în 2022, nu mai are voie, conform legii.
Christian Gigi Chiru, condamnat pentru mită electorală
Consilier local în Eforie, Gigi Chiru a candidat în câteva rânduri la diferite primării fiind și parlamentar. Se pare că politicianul trebuie să se mulțumească cu acest ultim mandat de consilier, deoarece nu mai are voie să candideze fiind condamnat în 2017, la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru mită electorală.
Iusein Visel, condamnat pentru corupție
Primarul din Dobromir, Iusein Visel, a fost condamnat, în 2021, la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupţie în care era cercetat alături de tatăl şi fratele său. Nici el nu are voie să mai candideze pentru vreo funcție.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News