REPLICA ONLINE CONSTANTA

8° Constanța Mie., 4 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7633
8° Constanța Miercuri, 4 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7633
 

CEDO a condamnat Elveția pentru că nu a asigurat hrană vegană unor deținuți

CEDO a condamnat Elveția pentru că nu a asigurat hrană vegană unor deținuți

A.F. 22 iulie 2026 | 00:00 597

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Elveţia pentru că nu le-a asigurat un regim alimentar vegan unor deţinuţi, informează luni AFP. Curtea a considerat că autorităţile elveţiene au reacţionat „excesiv de formalist”, iar nemulţumirile reclamanţilor nu au fost „luate în serios”.

CEDO a condamnat Elvetia pentru ca nu a asigurat hrana vegana unor detinuti

Instanţa a fost sesizată în 2020 de doi cetăţeni elveţieni cu vârste în jur de 30 de ani; unul fusese arestat preventiv din noiembrie 2018 pânbă în octombrie 2019, iar celălalt fusese internat într-un spital de psihiatrie din februarie până în aprilie 2021. Ambii au cerut autorităţilor să primească alimentaţie exclusiv vegană, fără niciun conţinut de origine animală, conform convingerilor lor etice, dar nu au reuşit să obţină acest drept.

CEDO a subliniat că nu s-a luat nicio decizie administrativă oficială privind cererile celor doi, care au fost privaţi astfel de posibilitatea de a face recurs.

A fost primul caz judecat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea regulilor alimentare legate de o convingere etică; veganismul, care se încadrează în această categorie, este protejat de articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de gândire şi de conştiinţă. Curtea a apreciat că convingerile vegane ale reclamanţilor aveau suficientă „forţă, seriozitate, coerenţă şi importanţă” pentru încadrarea în articolul respectiv.

În decizia cu majoritate de şase la unu luată joia trecută şi publicată luni, CEDO a stabilit că pe lângă articolul 9 a fost încălcat şi articolul 13 din Convenţie, care asigură dreptul la un recurs efectiv.

Elveţia a fost condamnată să le achite celor doi daune morale de 12.000, respectiv 4000 de euro, la care pentru cel de-al doilea se adaugă 10.000 de euro reprezentând cheltuieli de judecată, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
nefiind membra ue se sterge la koor cu deciziile cedo.
2
0
sa mute detinutii in tara ucigasului putin ?
2
1