REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Cele mai periculoase locuri de joacă din Constanța. Ce planuri are Primăria Constanța pentru ele

Cele mai periculoase locuri de joacă din Constanța. Ce planuri are Primăria Constanța pentru ele

Replica API 12 august 2017 | 00:00 571

Iarbă, mizerie și vreo trei fierătanii care ies din pământ – așa arată, la această oră, zeci de locuri de joacă din municipiul Constanța. Mai precis, așa sunt 21 de spații unde copiii ar trebui să se dea pe tobogane, leagăne sau balansoare. Primăria Constanța promite să curețe spațiile respective și să construiască alte locuri pentru micuții orașului, chiar dacă nu pe aceleași amplasamente unde sunt în prezent.

Locurile de joacă din municipiul Constanța au ajuns, de câteva luni, și în atenția autorităților locale. Mămicile constănțene au tot atras atenția că nici nu mai știu unde să-și ducă micuții să se joace, că sunt nevoite să străbată tot orașul pentru ca cei mici să se poată da într-un leagăn, pentru că toboganele și leagănele din spatele blocurilor sunt orice, numai nu destinate copiilor!

Primarul Decebal Făgădău a anunțat, în urmă cu aproximativ o lună, că problema locurilor de joacă este în atenția instituției pe care o conduce și și-a luat angajamentul să le reabiliteze pe cele existente și chiar să construiască noi spații pentru copii, promițând că, la final, la nivelul municipiului Constanța vor fi 100 de locuri de joacă. Deocamdată, însă, nu se știe unde vor fi amplasate toate aceste spații.

Inventarierea realizată de angajații primăriei a stabilit că din cele aproximativ 70 de astfel de spații destinate copiilor, 21 sunt într-o stare deplorabilă. Din leagăne, topogane, balansoare și alte jucării au mai rămas doar niște fiare, ce ascunse printre bălării. Potrivit listei întocmite de Primăria Constanța, acestea sunt amplasate în următoarele locuri: strada Cișmelei, zona Bisericii „Sfânta Treime”, strada Pictor Nicolae Tonitza, blocurile L6 – L5, strada Traian, blocurile A2 – A3, strada Traian, Poarta 3 Romstal, Bd. 1 Mai, blocul H18, aleea Condurului, blocurile FE 11 – FE12, strada Brizei, bloc OB1, strada Arcului – strada Progresului, strada Progresului, blocurile N1D – N2D (Grădinița 19), strada Grindeanu, bl E8, Bd. Aurel Vlaicu – strada Vârful cu Dor, blocurile AV4 – AV3, aleea Egretei, bloc AV10, Bd. I. C. Brătianu, bloc PAV6 (Pod IPMC), strada Bravilor, bloc H1, strada Solidarității cu strada Prieteniei, bloc H1, strada Eliberării cu aleea Al. Gherghel, bloc DR13, strada Dionisie cel Mic, blocurile 56 – 58, Bd. Soveja, bl I2, strada Tulcea cu strada Ștefăniță Vodă, strada Baba Novac, bloc EA, aleea Garofiței, bloc I69.

Aceste locuri de joacă urmează să fie curățate, iar dacă situația juridică a terenurilor respective o va permite, vor fi aduse alte jucării, moderne. Însă, dacă acest lucrul nu va mai fi posibil, autoritățile promit să construiască respectivele spații destinate prichindeilor în apropiere.

De altfel, autoritățile fac un apel către constănțeni să transmită propuneri cu posibile terenuri, unde ar putea fi realizate astfel de spații. „Angajații Primăriei Constanța fac demersuri pentru identificarea terenurilor unde pot fi realizate astfel de locuri de joacă. De asemenea, facem un apel către constănțeni, către mămici, dacă identifică terenuri pe care pot fi realizate spații pentru copii, să ni le transmită, noi urmând să facem verificări din punct de vedere juridic”, ne-a declarat Ionela Halciuc, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Constanța.

Se impune menționat că, cel mai probabil, toate modificări promise de autorități privind zonele pentru joaca celor mici, nu vor fi realizate anul acesta. Spațiile menționate mai sus nu sunt incluse în prima tranșă de locuri de joacă ce ar urma să fie supuse realibitării, ceea ce înseamnă că părinții vor trebui să mai aștepte, cel puțin până vara viitoare, pentru renovarea lor.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa dea pamantul la machidoni sa faca blocuri.
1
0
Sala Polivalenta cand se iagurareza...
1
0
Nu stiu daca s-a retinut sintagma cu situatia juridica a terenurilor. In Aprilie cand primaria a anuntat ca va reabilita terenurile de joaca nu a facut referire si la aceste terenuri. Probabil ca acestea sunt date de Mazare care a crezut ca toata lumea cu copii mici se va imbulzi in parcul Tabacarie. Nu cred ca aceste parcuri vor mai fi reamenajate. Praf in ochi cu reamenajarea lor.
4
0
in afara de proiecte fara acoperire, primaria nu face nimic
6
0
si fac bloace sau parcari,talibanii de TL-tulcea au grija ce va mai agitati??si-asa sunt bloace construite haotic,la 1-2 metri distanta de blocurile facute pe timpul lui Ceausescu,de stau oamenii in bezna,i-au condamnat cipanii si arhitectul la intuneric.deci propunem sa lasati talibanii sa faca in continuare case de cacat cu materialele cele mai ieftine la pret de Manhattan.
10
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614