REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Ciolacu anunță că plafonarea prețului pentru lemnele de foc va fi înlocuită cu o altă măsură

Ciolacu anunță că plafonarea prețului pentru lemnele de foc va fi înlocuită cu o altă măsură

A.F. 1 noiembrie 2022 | 00:00 660

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, consideră că statul nu ar trebui să compenseze preţul lemnului de foc pentru companii, decât dacă există "o decizie politică şi administrativă", ci pentru cei care au nevoie, respectiv persoanele vulnerabile, astfel încât să existe un echilibru care să ducă la scăderea inflaţiei.

Întrebat la Parlament dacă la preţul de plafonare al lemnelor de foc s-a venit cu o compensare, Ciolacu a arătat că s-ar putea modifica ordonanţa.

"Părerea mea este că se va modifica acea ordonanţă, poate în aceeaşi ordonanţă cu energia, venim cu ceva distinct. Eu am spus de la început, un 400 de lei acoperă, dar eu nu vorbesc să compensez afacerea dumneavoastră. Nu e rostul statului român să-ţi compenseze afacerea decât dacă îţi limitează preţul şi tu cu date, cu documente, justifici statului român că "eu intru în faliment, că eu produc un leu şi dumneavoastră mă puneţi să vând cu 0,5". Acolo, statul să vină. Dumneavoastră îmi cereţi mie să spun că voi compensa, când eu ştiu foarte bine că nu e mai mult de 400 de lei, fiindcă avem socotelile de la Romsilva", a explicat liderul PSD, potrivit Agerpres.

Ciolacu a adăugat că va exista o compensaţie "la cei care au nevoie de aceste lemne".

"Să compensez eu 400 cu 1.000, că ai lăsat tu zona speculativă? Nu voi face acest lucru. Dar cu adevărat voi compensa la cei care au nevoie de aceste lemne, la persoanele vulnerabile, care este cu totul altceva. Statul nu trebuie să compenseze companiile decât dacă, printr-o decizie politică şi administrativă, merg pe o zonă. (...) Eu va spun că, dacă vom face lucrurile în acest echilibru şi în această logică, veţi vedea că inflaţia anul viitor va scădea mult mai mult", a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sac
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212