Robert Turcescu: Avem un ambasador la Washington care nu e primit nici la gardul Casei Albe. Video
Robert Turcescu: Avem un ambasador la Washington care nu e primit nici la gardul Casei Albe. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJurnalistul Robert Turcescu a declarat într-un interviu pentru Replica de Constanța că schema bugetară a României ar trebui să numere maximum 900.000 - 1.000.000 de angajați, în condițiile în care astăzi avem peste 1,3 milioane. Potrivit acestuia, dacă din aparatul bugetar ar dispărea sinecurile, amantele, amanții și rudele care oricum „taie frunze la câini“, am ajunge la un număr de bugetari ancorat în realitate. Totuși, Turcescu avertizează că acest lucru nu se va întâmpla, iar cei care vor fi sacrificați vor fi tot angajații fără protecție politică. În altă ordine de idei, jurnalistul susține că autoritățile statului român nu iau în serios avertismentele venite din partea Rusiei, lucru care ne va costa scump. În ceea ce privește formarea unui viitor Guvern, Turcescu consideră că politicienii noștri trăiesc într-o realitate paralelă cu cea a populației.
Robert Nenciu, Robert Turcescu
O retrogradare a României ar arunca într-o teribilă degringoladă întreaga zonă
Jurnalistul Robert Turcescu consideră că România nu va fi retrogradată la nivel junk pentru că asta ar însemna o destabilizare a întregii zone. El spune că statele puternice din Europa nu își permit o zonă instabilă. Mai mult, Turcescu a mai spus că toate cele trei agenții de rating își au sediul în SUA și acest lucru va conta foarte mult.
„Aș începe prin a spune că, din câte știu eu despre cum funcționează lucrurile, nu cred că România va fi retrogradată și că vom intra în categoria junk. Poate mă înșel, dar riscul de contagiune este mare, iar aceasta este adevărata problemă.
O retrogradare a României ar arunca într-o teribilă degringoladă întreaga zonă. Nu doar România este în situația de a fi împrumutată peste cap și de a avea mari restanțe la reforme, mai ales în privința aparatului bugetar — chiar dacă este adevărat că noi suntem „campioni” la acest capitol și avem deja restanțe istorice. Retrogradarea economiei românești ar crea, pentru întreaga regiune din proximitatea războiului din Ucraina, o situație care ar tensiona și mai mult lucrurile. S-ar uita cu mare atenție și maghiarii la economia lor, care nici ea nu stă foarte bine, dar și bulgarii, care au, la rândul lor, probleme destul de mari.
Există mari semne de întrebare în toată regiunea, iar riscul de contagiune ar fi extrem de accentuat. Așa că eu cred că, printr-o formulă de tipul „hai să-i mai lăsăm puțin, hai să mai vedem”, vom scăpa. Este adevărat că vom primi tot soiul de avertismente de tipul „dacă nu faceți asta în perioada următoare, veți păți așa”, dar decizia finală s-ar putea să ne ocolească.
Așa simt și așa știu că se iau astfel de decizii. Asta nu înseamnă că va fi un motiv de bucurie sau că vom putea spune despre economia românească faptul că este performantă sau stabilă. Nu.
Problemele sunt mari, structurale și vor persista, dar s-ar putea ca peste două luni să spunem: „Ah, ne-a trecut glonțul pe la ureche, hai să trecem la treabă!”. Nu pentru că am merita să nu fim în categoria junk — probabil că acolo ne este locul —, ci pentru că se va face un calcul politic. Să nu uităm că toate cele trei mari agenții de rating au sediul în Statele Unite, iar acest lucru contează.
Video 1:
Caracterul politic al acestor evaluări a fost demonstrat de-a lungul timpului. Nu cred că America are interesul, în momentul de față, ca România să devină o zonă cu mari dificultăți economice. Așa că eu zic că vom scăpa. Se creează intenționat această tensiune și sentimentul că „suntem la un pas de prăpastie” tocmai pentru a se arăta că, în cele din urmă, prin efortul și geniul politic al lui Bolojan și al echipei sale, am fost salvați. Am scăpat la mustață, ne-a trecut glonțul pe la ureche“, a declarat Robert Turcescu.
Sute de mii de angajați la stat sunt sinecuri politice, amante, amanți sau rude
Potrivit lui Robert Turcescu, dezmățul din sistemul bugetar a fost generat de clasa politică care, ani la rând, și-a angajat amantele, amanții sau rudele în diverse funcții fără a avea niciun fel de pregătire. El mai spus că acești tăietori de frunză la câini nu vor fi atinși de vreo reformă.
„Bolojan, cred că am stabilit de mai multe ori când ne-am văzut, este o catastrofă ca prim-ministru. El nu a făcut niciun fel de reformă: doar s-a încruntat la noi și ne-a mărit taxele și impozitele, atât pe persoană fizică, cât și pe persoană juridică. Aceasta este singura „dovadă” a mandatului său. El nu are cu altceva cu ce să se laude.
Dar problema este una pe care trebuie să o discutăm cât se poate de deschis. România are în acest moment 1.300.000 de bugetari. Din toate calculele făcute — și nu de ieri, de azi, ci de foarte multă vreme —, această țară nu poate susține mai mult de 900.000, maximum 1.000.000 de bugetari.
Acești 300.000 de oameni apăruți în plus pe statul de plată sunt reprezentați de sinecuri și pile transmise de la un mandat guvernamental la altul. Când erau PSD-iștii singuri la guvernare, și-au angajat pilele lor; după aceea, s-au lipit de liberali și au fost angajate și pilele liberalilor. Când au venit useriștii, au mai băgat și ei pe ai lor. UDMR-iștii erau deja acolo și își aveau oamenii lor, și tot așa. Fiecare președinte vine cu sinecurile aduse de el și de cei din jur. Chiar și partidele neparlamentare, de care a fost nevoie în diverse configurații la nivel local, au avut pretenții: „Dacă vreți voturile noastre de la București sau de la Constanța, dați-ne și nouă niște posturi la nivel central sau local”.
Așa s-a tot umflat acest aparat, iar el trebuie redus. Vă mărturisesc sincer că nu știu cum s-ar putea face asta fără revolte. Pentru că, dacă la această oră s-ar apuca să dea afară bugetari — presupunând că ar exista o baghetă magică prin care să fie disponibilizați cei 300.000 —, la cum funcționează lucrurile în România, nu am nicio garanție că vor fi eliminați din sistem cei de care într-adevăr nu este nevoie. Adică sinecurile, pilele, amantele sau soții și soțiile. Cred că se va umbla tot la cei care nu au protecție politică, iar apoi vor încerca să ne anunțe triumfător că au mai disponibilizat niște oameni.
Cunosc situații concrete, chiar din administrația fiscală — de la taxe și impozite locale din București. Mi-au povestit oameni dintr-un anumit sector că, de fiecare dată când se schimba primarul sau configurația politică din Consiliul General sau din Consiliile de Sector, în birourile care calculează taxe, înmatriculări sau intabulări mai apăreau una sau două persoane tinere, fără nicio pregătire în domeniu. Cei mai vechi din birouri erau obligați să îi integreze cumva în sistem.
Video 2:
Necazul este că, între timp, specialiștii ieșeau la pensie, iar munca nu se împărțea cu cei noi — pentru că aceștia nu știau nimic, fiind aduși doar pe pile. Astfel, cei care oricum erau împovărați de muncă ajungeau să muncească și mai mult. Acești oameni angajați pe cumetrii nu pun osul la treabă pentru că nu au de unde; nu au cunoștințele necesare.
Ei vin acolo ca în gară: așteaptă să vină un tren, se urcă în el, coboară la următoarea stație și așteaptă altul. Astăzi sunt la taxe și impozite locale, mâine prind un post la un serviciu specializat dintr-un minister, poimâine îi mută un deputat sau un senator la cabinetul parlamentar, iar după aceea ajung la alt minister. Există o adevărată camarilă politică, alcătuită din zeci sau poate sute de mii de inși, care sunt rotiți ca sfintele moaște prin diverse posturi din administrație.
De aceea este foarte greu de crezut că se va produce o reformă reală. Iată, de pildă, cei din sănătate sunt acum în stradă. Mie mi-ar plăcea să îi văd pe sindicaliști spunând lucrurilor pe nume: „Faceți, mă, niște liste negre!”. Să zică cei din sindicate, de la Sanitas, din media sau din administrația publică: „Uite lista cu toate pilele și sinecurile care populează instituțiile publice!”. Sindicatul funcționarilor publici ar putea face o listă cu adevărat neagră și să spună: „Uite pe cine ne-a băgat pe gât Bolojan când a venit la partid. Pe Popescu Florică! Ăsta a venit, nu știe nimic, a trebuit să îl angajăm șofer — deși aveam mai mulți șoferi decât mașini — sau să îl angajăm la pașapoarte, deși nu are nicio calificare”.
Așa ar trebui să se comporte. Ar trebui să spună clar: „Partidele politice ne-au trimis tot soiul de sinecuriști și tăietori de frunză la câini, pe care am fost obligați să îi angajăm și care acum îngroașă aparatul de stat”. Atunci, într-adevăr, sindicatele ar fi foarte ascultate în România. Întrebarea este: au ele curajul să facă acest lucru? Mi-e greu să cred“, a spus Robert Turcescu.
Robert Nenciu, Robert Turcescu
Statul român nu ia în serios amenințările Rusiei
Robert Turcescu a mai spus că autoritățile statului român nu par să ia în serios amenințările Rusiei. El spune că această atitudine s-a putea să ne coste pe termen lung. El a amintit despre un interviu a lui Tucker Carlson cu Viktor Bout, în care acesta a menționat de trei ori România ca una din țările aflate pe lista neagră a Rusiei.
„Statul român, din păcate, nu ia deocamdată în serios aceste amenințări venite din partea Rusiei. Și vă spun de ce. Incursiunea dronelor rusești în România — dacă acestea au fost rusești sau dacă măcar una dintre ele a fost rusească — eu cred că a fost semnalată cumva chiar de Rusia, care ne-a avertizat că se va întâmpla asta. Vă recomand — și dumneavoastră poate l-ați văzut, dar le recomand și celor care ne privesc — un interviu realizat de jurnalistul american Tucker Carlson și difuzat pe canalul lui de YouTube în urmă cu o lună, la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie. Este vorba despre interviul cu Viktor Bout, numit „Negustorul Morții”, celebrul traficant de armament pe care Putin l-a readus în Rusia în urmă cu un an, în urma unui schimb de prizonieri cu Statele Unite.
Americanii care îl dețineau pe Bout l-au dat rușilor, în vreme ce rușii, evident, au dat la schimb niște spioni americani. Domnul acesta a apărut în interviul cu Tucker Carlson — un interviu în care am văzut un Tucker Carlson foarte tăcut, care doar asculta. Iar ceea ce spunea Viktor Bout, pe care l-am ascultat cu mare atenție, era practic mesajul lui Vladimir Putin. Un om salvat din închisoare de Putin nu va ieși niciodată din cuvântul acestuia.
Ceea ce ne-a transmis Viktor Bout în acel podcast este, de fapt, mesajul lui Vladimir Putin către lume. Iar în acest interviu, am numărat: Bout pronunță de trei ori numele României și o pune în linie pe țărișoara noastră cu alte state care au ajutat Ucraina cu bani și armament. El spune că, din momentul în care sunt documentate toate traseele prin care țări precum România au furnizat ajutor, este imposibil ca Rusia să nu considere România parte din lista sa de inamici.
Așa că incursiunile dronelor rusești în țara noastră — slavă Domnului, până la ora asta, fără victime — fac parte dintr-un avertisment care a avut deja primele efecte concrete. Deci nu ar trebui să ne mirăm că au venit și că vor mai veni drone rusești în România. Pe de altă parte, dați-mi voie, să nu iau de bună toată poliloghia înșirată de autoritățile române, pentru că eu, în calitatea mea de — să spunem — conspiraționist, nu mai am încredere în ce îmi spune statul român.
Video 3:
Statul român nu a reușit să mă dumirească de ce am dat noi atâția bani pe vaccinuri. Cine a semnat? Cine ne-a înșelat cu acele miliarde irosite pe niște vaccinuri degeaba? Statul român nu a reușit să mă lămurească în legătură cu alegerile anulate din 6 decembrie 2024. Statul român, într-o dovadă de lipsă cumplită de transparență, nu m-a lămurit nici în legătură cu sumele pe care le-am oferit ucrainenilor.
Și pot înșira multe alte situații în care statul a dat dovadă fie de lipsă de transparență, fie chiar de sfidare în raport cu mine, contribuabilul. Așa că, atunci când statul român vine și îmi spune că dronele ajunse în România erau rusești, dați-mi voie să ridic o sprânceană și să spun: „Măi, eu nu te cred!”. Poate că nu erau rusești. Poate că erau drone rusești doborâte de Zelenski, reparate și trimise la noi — cum s-a întâmplat și cu cea din portul Constanța, care era clar ucraineană. Prin astfel de acțiuni, Zelenski încearcă să întrețină ideea că rușii atacă state NATO și că suntem pe cale să pățim lucruri grave dacă nu sprijinim în continuare Ucraina, creându-și totodată aura de „stat tampon” care ne apără de ruși. Îmi dați voie, în calitatea mea de conspiraționist, să cred că este posibilă și o astfel de variantă? Clar există și această posibilitate.
Și atunci stimați privitori, eu nu mai am încredere în statul român. Nu mai am încredere nici când îmi spune lucruri care, probabil, chiar așa stau. Nu pot avea încredere în doamna Țoiu ca ministru de Externe, nu pot avea încredere în domnul Nicușor Dan când vine și nu ne spune, de exemplu, câți bani cheltuim și câte miliarde am dat ucrainenilor până acum. De ce să fie secret de stat acest lucru? Sunt banii mei, ai dumneavoastră și ai tuturor contribuabililor din această țară. Transparența este obligatorie!
Din banii mei am înțeles că se apără o țară vecină. Bun, dar pe câți bani? Care este nota de plată? Pentru că eu o duc prost! Eu, trăitor în această țară, am plătit taxe și impozite suplimentare, mi-a crescut costul vieții și sunt la un pas de a fi în categoria junk. De ce? Care a fost efortul de război până acum? Vreau sume, vreau să știu!
Eu iau în serios amenințările pe care le rostește Zaharova, nu le consider exagerate. Statul român, din păcate, nu ia deocamdată în serios aceste amenințări, iar treaba asta s-ar putea să ne coste“, a afirmat Turcescu.
Robert Nenciu, Robert Turcescu
Mesajul lui Putin nu anunță vreun sfârșit al conflictului cu Ucraina
Robert Turcescu a explicat faptul că războiul dintre Rusia și Ucraina nu se va termina până când Putin nu va obține ceea ce dorește. Mai mult, Turcescu a mai spus că Putin a transmis un mesaj prin care invită țările care au pierdut teritorii în favoarea Ucrainei să reflecte mai mult asupra acestui conflict.
„Nu vreau să sperii pe nimeni, dar eu cred că suntem în război. La cum arată lucrurile în această parte de lume, nu cred că există vreun naiv printre noi care să-și închipuie că războiul ruso-ucrainean este într-o fază în care se potolește.
Nu, eu cred că lucrurile devin din ce în ce mai complicate. Adaug aici o declarație foarte interesantă din perspectiva analizei politice, făcută de Vladimir Putin la o întrunire de la Kremlin. Declarația este filmată, a fost tradusă și difuzată deja și în România. Putin spune așa: „Ucraina este un stat artificial creat de Stalin, care a înglobat în partea estică bucăți din teritoriul Rusiei pe care noi astăzi le recuperăm. Dar, în partea vestică, Ucraina a înglobat și teritorii ale Poloniei, Ungariei și României, pe care aceste state, la un moment dat, le vor primi înapoi. Va trebui să le primească înapoi”.
Sigur că, prin asta, Putin cumva ne face cu ochiul și ne întreabă: „Măi, voi nu vreți să vă întregiți țărișoara cu teritoriile care v-au fost luate de Stalin?”. Iar unii poate se vor uita atent la treaba asta, dincolo de stârnirea poftelor de revendicări teritoriale pentru care, de altfel, istoria ne dă dreptul. Dar asta este altă discuție.
Video 4:
Ce ne mai spune domnul Putin? Că acest război nu se va încheia până când Ucraina nu va da Rusiei ce are Rusia de luat — ba poate chiar mai mult, că Putin nu se lasă. Mai mult decât atât, Ucraina s-ar putea să rămână, în urma acestui război, fără o bună parte din teritoriile care nu sunt revendicate de Rusia, ci de alții. Istoria este complicată! Toți cei care astăzi ar spune: „Să moară mama, nu vrem de la voi terenuri sau teritoriile care ne-au aparținut cândva!”, dacă s-ar schimba contextul, nu știu dacă polonezii, maghiarii sau românii ar zice nu: „Până la urmă, de ce nu ar reveni Cernăuțiul la patria-mamă?”.
Dar, dincolo de asta, Putin ne transmite un mesaj clar: războiul continuă, nu ne lăsăm până nu ne îndeplinim obiectivele. În acest context, având în vedere că vin drone peste noi, că scutul antirachetă nu poate fi activat împotriva dronelor, că noi am cumpărat tancuri și avioane F-16, iar ei trimit trei drone de 60.000 de euro și noi tragem cu rachete de 1.500.000 de euro... vă dați seama, dacă ne mai trimit 20 de drone din acelea, chiar intrăm în categoria junk! Suntem vai de capul nostru“, a mai spus Robert Turcescu.
Robert Nenciu, Robert Turcescu
România trebuie urgent să schimbe ambasadorul din SUA
Robert Turcescu a mai declarat că România a trimis o delegație în SUA pentru că are nevoie să liniștească lucrurile în apropierea graniței. El a mai spus că România ar trebui să schimbe imediat ambasadorul de la Washington cu un ins care are intrare directă la Trump sau măcar la oamenii din jurul lui.
„Vizita la Washington a celor din aparatul de stat de nivel înalt din România este probabil una în care se încearcă transmiterea unui mesaj: „Avem o mare problemă acolo în zonă! Ori vorbiți cu Putin să nu ne mai trimită rachete și drone, că e o nenorocire curată, ori potoliți-l pe Zelenski! Uite, ne-a trimis una la Constanța, ne-a mai trimis încă două-trei, nu mai facem față!”.
Prin urmare, cred că suntem într-o situație în care pe căi diplomatice se încearcă reglarea anumitor niveluri de beligeranță. Trump este obligat să se uite și spre această zonă pentru că nu e vorba doar de România, ci de investițiile americane din Ucraina. Vă rog să nu le neglijați, sunt multe.
Video 5:
Când s-a apucat Zelenski să lovească conducta Consorțiului Conductei Caspice (CPC), unde Chevron are acțiuni, Trump/Casa Albă a pus mâna pe telefon și i-a zis: „Ce faci, ești nebun? Îmi sabotezi investițiile americane din Ucraina?”. Imediat Zelenski s-a retras și nu a mai atacat respectiva conductă. Acolo sunt fonduri de investiții, sunt firme americane care au băgat bani mulți în agricultură și în conducte de petrol. Câtă vreme acești bani sunt în joc — plus investițiile din România, scutul antirachetă de la Deveselu, baza de la Kogălniceanu și soldații americani de aici —, Trump este obligat de realitate să arunce un ochi și către această regiune.
Așa că nu strică deloc ca, având în vedere cât are pe cap cu ce se întâmplă în Golful Persic, să îl tragi de mânecă și să-i spui: „Nene Donald, știm că e o problemă mare cu Iranul, dar fii atent că e nasol și în partea asta de lume!”. De aceea, o delegație care se duce acum să vorbească nu cu Trump direct, ci cu oameni din proximitatea lui sau din administrația americană, este binevenită.
Dacă ar fi după mine, eu l-aș schimba mâine pe ambasadorul României la Washington cu un ins care are intrare directă la Trump sau măcar la oamenii din jurul lui. Cineva care să nu fie obligat să urce în avion împreună cu Țoiu sau cu altcineva din România doar ca să aibă o audiență. Să poată merge direct cel de la ambasadă! În prezent, avem un ambasador la Washington care nu e primit nici la gardul Casei Albe. Dacă zice ceva pe acolo, i se spune: „Pleacă, mă, că n-avem ce să discutăm cu tine!”. Este o nebunie! Am adăugat această chestiune tocmai pentru a înțelege că nu avem trecere într-un moment în care ar trebui să avem o intrare directă la Casa Albă“, a mai spus Turcescu.
Robert Nenciu, Robert Turcescu
Un Guvern pentru România... spre sfârșit de august
Referitor la viitorul Guvern, Turcescu spune că PSD a anunțat că vom avea spre sfârșitul lui august. El a comentat atitudinea președintelui PSD Sorin Grindeanu, și a spus că politicienii noștri sunt rupți total de realitate și trăiesc într-o altă Românie decât cea reală.
„Eu îl tot aud și mă uit aproape amuzat la declarațiile domnului Grindeanu. Acum ne-a anunțat că, undeva spre sfârșitul lunii august, o să avem un guvern. Nu ne-a spus însă și cum!
Înțelegeți? Mai nou, le cere celor de la AUR să se dezică de dronele rusești — aceasta este marea problemă a domnului Grindeanu! Zici că este ministru de externe sau ambasadorul Ucrainei la București.
M-ați înțeles? Principala preocupare a domnului Grindeanu ar trebui să fie alta. Ar trebui să spună: „Domnule, uite, sunt în discuții — inclusiv cu cei de la AUR, dacă aș fi în locul lui —, scriem de zor, facem simulări și elaborăm un proiect economic, astfel încât, dacă mâine ajung la Palatul Victoria (chiar și cu sprijinul AUR), să putem ajunge la un numitor comun în ceea ce privește politicile economice”. Pe Grindeanu îl freacă grija de ceea ce se va întâmpla în legătură cu declarațiile liderilor AUR pentru zona asta rusească. Să se jure Simion pe mamă, și de mână cu Simion și Dungaciu și Peiu, că ei nu sunt cu rușii. Că ei sunt împotriva rușilor. Asta i se pare important lui Sorin Grindeanu în condițiile în care țara arde și sunt probleme nenumărate. Mi se pare că avem a face cu un personaj care nu este printre noi. De fapt cam toți sunt ușor decolați de pe pământ. Ei sunt într-o zonă în care nu știu pe ce lume trăiesc“, a încheiat Turcescu.
Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.4° Constanța 












