REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ciucă: „Nu ar fi o bună practică să modificăm sistemul de taxare al companiilor”

Ciucă: „Nu ar fi o bună practică să modificăm sistemul de taxare al companiilor”

Replica API 1 iunie 2022 | 22:21 932

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni că guvernul nu are în vedere modificarea taxelor pentru companii. „Nu cred că ar fi o bună practică”, a declarat acesta. Ciucă a precizat că după discuțiile cu Consiliul Fiscal s-a stabilit ca în ceea ce privește cota unică, aceasta să fie aplicată „cum a fost prevăzută inițial”.

„Cota unică trebuie aplicată așa cum este ea stabilită și cum a fost prevăzută inițial. Am discutat cu reprezentanții Consiliului Fiscal și în urma analizelor pe care le-au prezentat am discutat să facem în așa fel încât cota unică să fie cotă unică”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Întrebat despre taxarea companiilor și eventuale modificări, prim-ministrul a spus: „Nu este vorba de modificarea taxelor la companii. Tocmai am discutat și afirmat că în acest moment în care am putut să vedem că măsurile economice luate, de sprijin al investiţiilor, au contribuit la echilibrul economic şi chiar la o creştere economică substanţială faţă de trimestrul precendent şi faţă de perioada similară a anului trecut, nu cred că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să modificăm sistemul de taxare al companiilor. Sunt alte măsuri fiscale la care specialiştii în domeniu lucrează”.

Nicolae Ciucă a fost întrebat și despre taxa de solidaritate spunând că atunci când va fi luată o decizie în coaliți „„vom comunica”, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Corect! Companiile asigura salariile atator bugetari, din ce in ce mai multi....prea multe angajari la statul degeaba. Companiile asigura economia tarii, NU BUGETARII, nu. Tot in companii SA DAM ?! Restructurati sistemul bugetar. Multi taie frunza la caini: pile, nepotisme, amatlacuri...etc. .***i ce salarii au.... Rusine! Rusine!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272