REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.1° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Colegiul Prefectural, convocat la Constanța

Colegiul Prefectural, convocat la Constanța

Replica API 23 septembrie 2022 | 00:02 1194

Joi, 22 septembrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, a convocat Colegiul Prefectural, în cadrul căruia au fost abordate mai multe teme din sfera agriculturii, forței de muncă, domeniului sanitar sau din administrație.

Astfel, DAJ Constanța a prezentat schemele de ajutor de minimis pentru fermierii care au aplicat la programele de susținere a producției de usturoi și a programului de susținere a producției de legume în spații protejate. Pentru prima categorie, valoarea maximă în euro a sprijinului financiar este de 3.000 euro/ha și se plătește în lei la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021. Până în acest moment, sunt 10 fermieri înscriși, iar suprafața totală plantată este de 17 hectare.

De asemenea, pentru a doua categorie, valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis pentru fiecare beneficiar poate fi de 4.000 euro, respectiv 3.000 euro/cultură în primul ciclu de producție și 1.000 euro/cultură în al doilea ciclu de producție. Până acum, pentru prima fază s-au înscris 104 persoane, iar 91 de fermieri au valorificat producția. Suma totală plătită prin schema de ajutor de minimis este de circa 1,35 milioane de lei.

AJOFM Constanța, prin platforma EURES (European Employment Services), a preluat oferte pentru locuri de muncă vacante de la angajatori care doresc să angajeze cetățeni din state terțe, în număr total de 961 de solicitări (pentru 20.543 de posturi). Totodată, AJOFM Constanța a eliberat, în perioada ianuarie - august 2022, 170 de formulare pentru lucrătorii migranți și membrii lor de familie.

Compartimentul EURES a desfășurat activitatea specifică de consiliere și informare a cetățenilor români care lucrează sau doresc să lucreze în străinătate. Servicii de informare, consiliere și mediere au fost oferite pentru 193 de persoane.

În cadrul Colegiului Prefectural de astăzi, DSVSA Constanța a prezentat o situație la zi în ceea ce privește monitorizarea și controlul bolilor. Astfel, referitor la pesta porcină africană, nu evoluează niciun focar la porc domestic, iar la mistreț au fost confirmate 44 de cazuri de PPA, pe 17 fonduri de vânătoare, în perioada 2018 - 2022. La leucoza enzootică bovină, sunt 161 de focare active, 96 de focare stinse în 2022 și 29 de focare declarate în 2022. De la începutul anului, au fost declarate 2 focare de influența aviară la păsări sălbatice (pelican creț), ambele stinse în luna mai.

Din 1 ianuarie a.c., până în prezent, au fost realizate 2.518 controale, în urma cărora au fost aplicate 235 de sancțiuni, în cuantum de 529.700 lei.

În cadrul Colegiului Prefectural, a fost aprobat Planul de acțiuni pe anul 2022, pentru realizarea la nivel județean a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare, în forma revizuită.

Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului organizate în județul Constanța, companiile și regiile naționale vor transmite trimestrial Instituției Prefectului informări privind stadiul de realizare a obiectivelor cuprinse în Planul de acțiuni pe anul 2022 revizuit.

Planul revizuit este structurat pe 17 capitole și cuprinde 96 de obiective generale, 214 obiective specifice și 791 de acțiuni.

Nu în ultimul rând, în ședința de Colegiu Prefectural a fost aprobat și Planul de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul județului Constanța 2022-2026, pentru implementarea Strategiei Naționale în Domeniul Drogurilor 2022-2026.

Grupul de lucru interinstituţional pentru implementarea Planului de acţiune în domeniul drogurilor la nivelul județului Constanța 2022-2026, constituit prin Ordinul Prefectului nr.301/2022, va implementa activitățile prevăzute pentru îndeplinirea obiectivelor din Planul de acțiuni.

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanța va monitoriza implementarea Planului de acțiune și va transmite semestrial Instituției Prefectului informări privind stadiul de realizare a obiectivelor.

Din Grupul de Lucru Antidrog constituit, fac parte Instituția Prefectului – Județul Constanța, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, DIICOT - ST Constanța, BCCO Constanța, IPJ Constanța, IJJ Constanța, GJM „Tomis” Constanța, Garda de Coastă, Serviciul de probațiune Constanța, Penitenciarul „Poarta Albă”, DSP Constanța, ISJ Constanța, DJST Constanța, DGASPC Constanța, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dar și instituțiile de învățământ superior din județ.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218