Conducerea operatorului portuar UMEX SA face precizări despre problemele financiare cu care se confruntă compania. Video
Conducerea operatorului portuar UMEX SA face precizări despre problemele financiare cu care se confruntă compania. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUmex SA, operatorul portuar esențial pentru exporturile de cereale și animale vii ale Grupului Maria, a organizat vineri, 12 iunie, o conferință de presă, pentru a lămuri aspectele legate de probleme financiare ale firmei. Menționăm că a fost cerută insolvența firmei, iar angajații au dat-o în judecată pentru drepturi salariale.
Kalil Ibrahin,adminsitratorul companiei, (în stânga) și Octavian Duca (în dreapta)
Octavian Duca,directorul general, a declarat:”În ultimele zile s-a vorbit despre Umex, s-a vorbit despre litigii, despre proceduri judiciare, despre provocările cu care compania se confruntă. Astăzi, aici, nu am venit să contest existența unor probleme, au existat în ultimii doi ani, cel puțin, și încă există în continuare. Astăzi am venit în fața dumneavoastră să vorbesc despre ceea ce am găsit atunci când am preluat mandatul de director general al Umex, la data de 1 octombrie 2025, despre ceea ce am schimbat împreună cu echipa de management și suportul Consiliului de Administrație în ultimele 8 luni, dar și despre direcția în care construim viitorul acestei companii.
Ce am găsit? O companie cu un potențial extraordinar, cu o infrastructură strategică, cu oameni valoroși și cu o poziție importantă în Portul Constanța. Am găsit, însă, și o organizație care avea nevoie de transformare. Primele 100 de zile ale mandatului meu au fost dedicate exclusiv înțelegerii acestei companii. Am analizat procesele, structura organizațională, fluxurile de decizie, mecanismele de control, performanța operațională și nivelul de conformitate. Concluzia a fost simplă și a venit de la sine: Umex nu avea nevoie doar de investiții, Umex avea nevoie de disciplină organizațională, de transparență, responsabilitate și reguli clare”, a spus Duca.
Video 1:
Duca: Deși ne aflăm într-o situație financiară dificilă, am reușit, inclusiv, majorarea salariilor începând cu 1.01.2026.
”Primele rezultate sunt deja vizibile și măsurabile. În primele cinci luni ale anului 2026, UMEX a realizat un profit operațional pozitiv, și nu numai, de peste două ori mai mare decât bugetul alocat pentru această perioadă.
Acest rezultat confirmă măsurile implementate, că măsurile implementate produc efecte concrete și validează direcția strategică asumată de actuala conducere. S-au simplificat procese, s-au eliminat suprapuneri și blocaje administrative, s-au clarificat responsabilitățile în cadrul echipei. Am consolidat un control intern, am introdus mecanisme suplimentare de monitorizare și raportare. Am început să construim, și cred că este foarte important, o cultură bazată pe responsabilitate, performanță, respectarea legii. În tot acest interval, la fel de important, a existat un dialog social permanent, în primul rând cu Sindicatul UMEX. Colaborarea și susținerea acestora o evaluez foarte bună. Deși ne aflăm într-o situație financiară dificilă, am reușit, inclusiv, majorarea salariilor începând cu 1.01.2026.”,a continuat directorul general.
Am identificat firme ce derulau contracte și facturau fără să presteze serviciile sau cantitățile livrate să fie conforme cu realitatea
”Una din prioritățile mandatului meu este conformitatea. În urma analizelor efectuate, și vreau să subliniez lucrul ăsta, au fost identificate vulnerabilități și situații care necesitau corecție și aliniere la standardele pe care le considerăm obligatorii pentru o companie modernă în 2026. Acolo unde au existat derapaje de la procese conforme, acestea au fost identificate, izolate și eliminate. Nu s-au căutat explicații, nu s-au s-au căutat soluții, nu am căutat vinovați, am construit mecanisme să împiedice repetarea acestor situații. Am zis că-i foarte important și din acest motiv o să dau câteva exemple. Am identificat firme ce prestau activități pentru UMEX în care acționarii, în care acționarii în aceste firme erau angajați UMEX. Am identificat firme ce derulau contracte și facturau fără să presteze serviciile sau cantitățile livrate să fie conforme cu realitatea. Am identificat decizii luate în cadrul companiei fără aprobarea Consiliului de Administrație, și acestea sunt doar câteva exemple, poate și din motive de confidențialitate nu detaliem...”
Video 2:
80 de milioane de euro investiți în companie
”Din investiția de 80 de milioane de euro, se includ, printre altele: dezvoltarea unui terminal modern de fertilizatori, cu o capacitate de 60.000 de tone și realizarea unor silozuri pentru cereale, a unui terminal de cereale cu o capacitate de depozitare de 80.000 de tone și, nu în ultimul rând, achiziția a patru macarale de cheu nou-nouțe.
Începând cu vara anului 2026, aceste investiții devin pe deplin operaționale. Ultima pe care am pus-o în funcțiune zilele trecute este silozul sau terminalul de cereale, ducând la creșterea capacității de operare, a productivității, a eficienței și a competitivității companiei pe piața regională. Aceste proiecte pe care le-a realizat UMEX nu sunt doar investiții de infrastructură, ci o expresie clară a încrederii în viitorul UMEX, în rolul strategic pe care compania îl joacă în lanțurile logistice și comerciale ale României. UMEX, la fel de important și de reținut este că promovează activ guvernanța corporativă, transparența decizională, sustenabilitatea și responsabilitatea – principii care stau la baza transformării noastre.”, a mai precizat Duca.
Duca: Mesajul meu pentru angajați UMEX este unul de încredere și transformare continuă
Legat de nemulțumirile salariaților, acesta a precizat: ”Ajungem poate la subiectul nostru, preocupările angajaților, partenerilor comerciali, comunității portuare și le respect. Înțeleg și preocupările și informațiile apărute recent în spațiul public, dar cred că orice evaluare corectă a acestei companii trebuie să țină cont de întregul tablou. Astăzi vorbim despre o companie care este super activă, care operează, o companie care investește – a investit, investește –, o companie care generează profit operațional, o companie care își transformă procesele, o companie care promovează, foarte important, conformitatea și transparența, o companie care își asumă trecutul și construiește viitorul. Protejarea valorilor companiei, protejarea locurilor de muncă și consolidarea rolului strategic al UMEX în Portul Constanța reprezintă obiective fundamentale ale mandatului. Mesajul meu pentru angajați UMEX este unul de încredere și transformare continuă, către clienți și parteneri este unul de stabilitate – UMEX își respectă toate angajamentele și contractele, livrează servicii la standarde asumate –, iar pentru comunitatea portuară mesajul este de... unul de responsabilitate. UMEX a fost și rămâne un actor important al Portului Constanța și are capacitatea de a-și consolida această poziție și rol important în următorii ani.”
Video 3:
Directorul general mai spune că au fost 2 cereri de insolvență pe numele companiei, din zona de construcții și deratizare, menționând, totodată, că Umex SA plătea lunar 7500 euro pentru dezinsecție. ”Firma nu este nici în prag de faliment, nu este nici în insolventa.”, a lămurit Duca
Video 4:
Video 6:
Umex SA este controlată de Sarkis Sarkis, cetăţean libanez, care deţine 30,38% din capitalul social; Jihad El Khalil, cetăţean libanez, care 30,34% din capitalul social; Youssef Laoun, cetăţean libanez, care deţine 30,31% din capitalul social; alţi acţionari, persoane fizice, deţin 8,9% din capitalul social. În 2025, a avut o cifră de afaceri de 109.449.983 de lei, echivalentul a peste 20 de milioane de euro, în scădere cu 8 % față de anul precedent, și pierderi de 20 milioane de lei.
Alte firme controlate de libanezi sunt: SC Maria Trading SRL, Maria Cereale SRL, Maria Terminal Operators SRL, Maria Shipping Agency SRL, toate din Constanţa, cărora li se alătură surorile Maria Dorady SRL, Maria Fields SRL, Maria Group SRL şi Maria Invest Holding SRL, toate din judeţul Călăraşi.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
23° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)









