Umex SA, unul dintre cei mai vechi operatori din portul Constanța, este la un pas să intre în faliment!
Umex SA, unul dintre cei mai vechi operatori din portul Constanța, este la un pas să intre în faliment!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO nouă etapă de incertitudine pentru unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul cerealelor: Umex SA, operatorul portuar esențial pentru exporturile de cereale și animale vii ale Grupului Maria, se confruntă cu un dosar de insolvență înregistrat pe 5 iunie la Tribunalul Constanța. Firma NIKONFAST SRL, care se ocupă cu lucrări rezidențiale și nerezidențiale, îi stă în coaste, din cauza unor debite pe care nu le-a recuperat de la operatorul portuar.
Nikonfast SRL, cu sediul în Constanța, a cerut, pe 5 iunie a.c., insolvența companiei Umex SA la Tribunalul Constanța. Un alt partener de afaceri care are bani de recuperat de la Umex SA este GREGOR CONCEPT SRL, din Constanța, care se ocupă cu fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru lucru, controlată de Iuliana Toma. O altă societate cu același domeniu de activitate și controlată de aceeași Iuliana Toma, SC EURO SAFETY INVEST SRL, se înscrie pe lista creditorilor companiei UMEX. Aceste firme au deschis acțiuni în instanță, cu obiectul „cerere de valoare redusă“.
Probleme și cu angajații
Cu datorii, în 2025, de 381.724.557 de lei, echivalentul a peste 72 de milioane de euro, UMEX se află într-un impas financiar de vreo doi ani. Ultimul profit înregistrat de operatorul portuar a fost în 2023, de peste 7 milioane de lei. De atunci, compania este pe pierderi, care cresc de la un an la altul. Pe lângă disputele cu partenerii de afaceri, UMEX are probleme și cu angajații. Peste 100 de lucrători au deschis o acțiune în instanță, pe 4 iunie a.c., pentru drepturi salariale.
UMEX SA, controlată de nume controversate
Umex SA este controlată de Sarkis Sarkis, cetăţean libanez, care deţine 30,38% din capitalul social; Jihad El Khalil, cetăţean libanez, care 30,34% din capitalul social; Youssef Laoun, cetăţean libanez, care deţine 30,31% din capitalul social; alţi acţionari, persoane fizice, deţin 8,9% din capitalul social. În 2025, a avut o cifră de afaceri de 109.449.983 de lei, echivalentul a peste 20 de milioane de euro, în scădere cu 8 % față de anul precedent, și pierderi de 20 milioane de lei.
El Khalil a ajuns în lumina reflectoarelor şi prin mai multe scandaluri, fiind cercetat, în trecut, în cazul unei presupuse returnări ilegale de TVA în comerţul cu cereale în valoare de 30 mil. euro.
Jihad El Khalil este unul dintre cei mai mari arendaşi din România.
Numele lui Khalil a fost vehiculat în cazul fugii din ţară a sirianului Omar Hayssam.
Şi pentru că tot vorbim despre firmele cu un nume atât de neaoş românesc, deţinute de libanezi, iată şi care sunt acestea: SC Maria Trading SRL, Maria Cereale SRL, Maria Terminal Operators SRL, Maria Shipping Agency SRL, toate din Constanţa, cărora li se alătură surorile Maria Dorady SRL, Maria Fields SRL, Maria Group SRL şi Maria Invest Holding SRL, toate din judeţul Călăraşi. Împreună, acestea alcătuiesc imperiul agricol de zeci de mii de hectare de teren şi zeci de ferme de animale, deţinut de evazionistul libanez El Khalil Jihad, unul din cei mai mari moşieri români.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.4° Constanța 

















