REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Conferenţiar la două universităţi din Constanţa, numit director general al companiei naţionale Conpet SA

Conferenţiar la două universităţi din Constanţa, numit director general al companiei naţionale Conpet SA

Replica API 7 noiembrie 2018 | 00:00 762

Mandat de patru ani

Mandat de patru ani

sursa foto Profit.to

Conpet SA, transportatorul național de țiței și gaze, are de azi un nou director general, cu un mandat de patru ani. Noul numit este de mai mulți ani angajat al companiei naționale, fiind la un moment dat și șef al sucursalei din Constanța și este conferențiar la două universități de stat din Constanța. Funcția de director general al Conpet aduce posesorului său un salariu lunar de peste 25.000 de lei.

„Urmare derulării procedurii de recrutare și selecție a Directorului General și a Directorului Financiar (denumit și Director Economic) efectuată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/ 2011 privind guvernanță corporativă a întreprinderilor publice, Consiliul de Administrație a aprobat, prin Decizia nr. 27/ 06.11.2018, următoarele:

a) numirea dlui. Chiș Timur – Vasile în funcția de Director General al CONPET S.A., începând cu dată de 07.11.2018, cu un mandat de 4 ani, respectiv până la dată de 06.11.2022 (inclusiv), delegandu-i conducerea societății în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu Actul Constitutiv și cu contractul de mandat.

b) numirea dnei. Sanda Toader în funcția de Director Economic al CONPET S.A., începând cu dată de 07.11.2018, cu un mandat de 4 ani, respectiv până la dată de 06.11.2022 (inclusiv), delegandu-i conducerea societății în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu Actul Constitutiv și cu contractul de mandat”.

Așa sună raportul emis ieri de Conpet SA, prin care se fac cunoscute schimbările de la conducerea companiei de stat. Timur-Vasile Chiş a fost şef Birou Analiză şi Monitorizare Proiecte la Conpet şi şef Serviciu Managementul Mentenanţei şi Investiţiilor.

Salariul uriaș al directorului Conpet

Din decembrie 2017, funcţia de director general a fost ocupată de Dan-Silviu Baciu, care fusese anterior Director în Direcţia Dezvoltare Mentenanţă. Compania a demarat în septembrie procesul de căutare a unui nou director general şi a unuia financiar.

Printre cerinţele obligatorii pentru ocuparea postului de director general se regăseau o experienţă de minimum cinci ani în funcţii de conducere, din care cel puţin trei ani într-o companie energetică, coordonarea unei echipe de peste 200 oameni şi a unor proiecte în cadrul unei companii cu o cifră de afaceri mai mare de 20 milioane euro. Liviu Ilaşi, care a condus Conpet între 2013 şi 2017, a avut în 2016 o remuneraţie fixă brută de 303.260 de lei, echivalentul a 25.300 de lei brut lunar.

Proprietăți în țară, patron și sindicalist

Potrivit ultimei sale declarații de avere, Timur Vasile Chiș este proprietarul unui teren intravilan în comuna Valu lui Traian și a altor trei în orașul maramureșean Dragomirești, primite moștenire de soția sa, Maria Chiș, de asemenea angajată ca economistă la Conpet SA. Cei doi locuiesc într-un apartament în Constanța, dar mai au o casă pe care și-au construit-o în Valu lui Traian, precum și un apartament în București.

Noul director general al Conpet SA are un Hyundai i30 și o Skoda Fabia, nu ține niciun ban în bănci, în schimb are de restituit un credit de 268.273 lei către Unicredit Bank. Timur Vasile Chiș deține firma Petrodata Invest SRL Constanța, fără activitate, este membru în Societatea Inginerilor din Ingineria Chimică București, în Sindicatul liber Conpet Ploiești și în Sindicatul Universității ”Ovidius” Constanța.

De asemenea, proaspătul director general al companiei de stat Conpet SA este membru în Consiliul Departamentului și în Consiliul Facultății la Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie din cadrul Universității ”Ovidius” Constanța.

Plătit de două universități, o companie de stat și firma proprie

Timur Vasile Chiș a raportat pentru anul 2016 venituri de 110.081 lei ca șef divizie la Conpet, companie de pe urma căreia soția Maria a încasat doar 41.351 lei. Chiș a mai încasat 58.705 lei ca și conferențiar la Universitatea ”Ovidius”, dar și 3.654 lei de la Universitatea Maritimă Constanța, tot pentru un post de conferențiar. În fine, noul director general al colosului Conpet a mai câștigat 23.131 lei de pe urma expertizelor realizate prin afacerea sa personală, Chiș Timur Vasile PFA.

Compania este controlată în proporţie de 58,71% de statul român. Conpet are o capitalizare de 735 milioane lei, după ce acţiunile companiei s-au depreciat cu 14% pe BVB în acest an. Conpet a înregistrat în primele şase luni o cifră de afaceri de 184 milioane lei, în scădere cu 0,7%, şi un profit net de 21,6 milioane lei, în scădere cu 39%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un plagiator , trebuie oprit rahatul asta si sa dea baniii inapoi !
2
0
Un escroc , bolnav de dedublarea personalitatii!
1
0
FELICITARI!UN OM BUN!
0
1
hoti numai hoti,conferentiar la doua facultati,timur vasile chis este un bozgor care a ajuns aici datorita deputatului udemereu de cta,fute-l Doamne
2
1
Felicitari noului director! Un om serios si cu frica de Dumnezeu! Succes!
7
1
Alde Constanta depaseste in sondaje psd constanta, conducerea actuala a distrus psd ul
4
2
DNA cand vi sa iei DAJ la puricat? Sa vezi cate surprize o sa ai. Sonico mai ai putin. Te lauzi peste tot ca esti femeia lu Botanoiu si esti intangibila. Imparti si cu el spagile? Sau lui ii dai doar ... IULICO vorbesc de tine sa nu crezi ca lumea nu stie cu ce te cupi. Ce competente ai individo si ce te recomanda pentru postul de director executiv al DAJ? Ai studii in agricultura? Stii ce semneazi? Ti-o trage Sonica din toate pozitiile. Sa nu crezi ca ai habar ce se incaseaza extra si cum se impart cadourile pt ca habar nu ai. Sonico ai grija cu diplomele tu si pitica aia cracanata. Va vad
4
1
si ce ati vrea? sa vina un userist cu 0 experienta care sa se planga toata ziua si sa fie gica contra? mai bine asta, e in domeniu si are habar. singurul minus e ca e aldist, dar sa faca treaba buna.
5
2
Felicitari dlui Chis! Un om responsabil, dedicat, implicat si un adevarat profesionist, care a indrumat multi tineri sa ramana in tara si sa imbratiseze profesia de petrolist.
9
1
Felicitari! Un om cu bun simt, profesionist si cu o vasta experienta. Cine nu il cunoaste si il critica sunt niste dobitoci
9
3
bani de bani din banii nostrii , sa se scumpeasca carburantii !!!!!
7
2
Felicitari!
7
2
E omul lui Alde. Stroe sa sugi carasul.
9
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218