REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.2° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.2° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Constantinescu acuză procurorul DNA şi judecătorul Tribunalului de abuz în serviciu

Constantinescu acuză procurorul DNA şi judecătorul Tribunalului de abuz în serviciu

Replica API 7 octombrie 2015 | 00:00 114

Conferinţă de presă în holul Prefecturii, înainte de pronunţarea în dosarul CMZ

Conferinţă de presă în holul Prefecturii, înainte de pronunţarea în dosarul CMZ

Nicuşor Constantinescu

Cu doar o săptămână înainte de pronunţarea Tribunalului Constanţa în dosarul Centrului Militar Zonal, Nicuşor Constantinescu, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Constanţa, şi suspendat, după ce instanţa i-a interzis să-şi exercite funcţia, iese, în mod public la atac, iar ţintele sunt procurorul de caz şi magistratul care instrumentează dosarul mai sus menţionat. În opinia lui Nicuşor Constantinescu, cei doi şi-au încălcat grav obligaţiile profesional, „dovedind în mod nejustificat ostilitate faţă de persoana mea“.

Deşi iniţial s-a anunţat că marţi, orele 13.30, Nicuşor Constantinescu organizează o conferinţă de presă în sala de şedinte a Cabinetului Preşedintelui din incinta instituţiei, iar toată suflarea presei s-a adunat în locul cu pricina, ei bine, cu câteva minute înainte de ora stabilită a survenit modificarea: declaraţiile vor fi oferite în holul Prefecturii. „M-au oprit jos, spuneau că nu ştiu cine sunt. Sunt un pericol public?! A mai susţinut cineva vreo conferinţă aici?!”, a întrebat, retoric, Constantinescu! Contactat telefonic pentru un punct de vedere, vicepreşedintele CJC cu atribuţii de preşedinte, Cristinel Dragomir, spune că nu are cunoştinţă cine i-a interzis să susţină conferinţa în cabinet şi nu crede că cineva ar fi putut să dea dispoziţii în numele CJC.

„Nu există aşa ceva. Dacă cineva spune că n-a fost lăsat, e o prostie. Dânsul o fi spus, nu ştiu. E cabinetul Preşedintelui ales, nu i-a interzis nimeni să desfăşoare conferinţa de presă. Eu nu cred că a spus aşa ceva. La nivelul CJC nu există nici o persoană care să-i fi spus că nu are voie să meargă la dânsul în cabinet. Eu sunt plecat din localitate, am fost informat că urmează să ţină o conferinţă şi am specificat să să pregătească. Dacă cineva i-a interzis, nu ştiu şi nu cred că cineva şi-a permis să vorbească în numele CJC“, a declarat Dragomir.

Revenind la subiect, după ce toată lumea s-a făcut comodă, Nicuşor Constantinescu a ţinut să aducă la cunoştinţa opiniei publice faptul că s-a săturat de abuzurile magistraţilor constănţeni, alegând astfel să depună plângeri la CSM, Ministerul Justiţiei, cât şi memorii la Preşedinţia României, Avocatul Poporului, Parlament, Senat, Camera Deputaţilor unde a relatat o serie de abuzuri la care el susţine că a fost supus de către procurorul DNA Constanţa, Andrei Bodean, şi de către magistratul Iulia Cezara Suciu, în dosarul Centrul Militar Zonal.

"Dincolo de tot ce înseamnă persoana mea, dincolo de boala mea şi toate aspectele pe care le cunoaşteţi, trag un semnal de alarmă! Cred că această hăituială, toată această teroare instaurată de doi ani în România, în Constanţa, trebuie să se oprească. Pentru că sunt încălcate grav principiile democraţiei. Am venit pe jos, prin ploaie, şi am văzut platoul din faţa Prefecturii, am văzut o placă pe care au scris-o revoluţionarii constănţeni în 22 decembrie 1989, că aici este locul în care am oprit dictatura comunistă şi ceauşistă şi am câştigat libertate şi democraţie.

Lipsa democraţiei, libertăţii presei, teroarea generată de Ceauşescu, toate acesta a făcut să-mi căluzească întreaga activitate în judeţul Constanţa. Dintr-un simplu vânzător de ziare, la înfiinţarea, împreună cu Radu Mazăre şi Gabriel Strutinsky, a primului săptămânal, (...). În 2000 am hotărât să intrăm în politică pentru că lucrurile nu meregeam bine în judeţ şi nici în oraşul Constanţa. Cu votul cetăţenilor, am reuşit să câştigăm acele alegeri şi să face proiecte pentru oraş şi judeţ. Toate aceste proiecte au presupus muncă, angajament, efort, responsabilităţi.

Cred că cel mai grav lucru care se întâmplă acum în România şi Constanţa este că cel mai mare pericol acum este la adresa democrației, iar de vină sunt procurorii DNA și unii judecători, care, fie din frică, fie că au devenit câmp tactic, comit abuzuri. Instanțele constănțene au devenit câmp tactic, agresorii fiind autorităţi locale, primarii“, a declarat Nicuşor Constantinescu. „Am depus plângeri atât împotriva procurorului Andrei Bodean, cât și împotriva judecătoarei Iulia Cezara Suciu, de la Tribunalul Constanţa.

Am depus la CSM, Avocatul Poporului, la președintele Klaus Iohannis, căruia i-am cerut, ca şi garant al respectării Constituţiei României, să ceară instituţiilor Statului să respecte dreptul cetăţenilor din Constanţa şi din judeţul Constanţa, dreptul de a fi ales, de a vota, am depus memoriu la Senat, Camera Deputaţilor-Comisia de Abuzuri, preşedintelui senatului României, cerându-i să stopeze prin măsuri legislative abuzurile şi derapajele uriaşe de la democraţie“, a explicat Constantinescu.

Acesta a precizat faptul că din luna februarie „judeţul nu mai are reprezentativitate, oamenii nu mai sunt reprezentaţi la nivelul Guvernului, la nivelul Uniunii Europene, nu mai sunt accesate fonduri europene, nu se mai fac proiecte noi. Li s-a luat acest drept fără ca eu să fi fost condamnat definitiv“. Referitor la aşa zisele abuzuri ale magistratului şi procurorului, Constantinescu a relatat:

„Procurorul m-a reținut cu zeci de mascați și apoi m-a eliberat. A construit acest dosar al Centrului Militar Zonal pentru o factură telefonică de câteva mii de lei. Nu am făcut niciodată o afirmație că un judecător comite un abuz în serviciu până acum, dar o fac acum cu probe și fapte. S-a antepronunțat în privința mea. Când m-am întors în România, anul trecut, doamna judecător Iulia Cezara Suciu a confirmat mandatul de arestare, iar Curtea de Apel Constanța m-a eliberat apoi.

Când o recuzat-o, m-a amendat, fără să aibă competenţă, pe motiv că am încălcat drepturile procesuale. Am cerut strămutarea la Tulcea, a refuzat. La al doilea dosar, altul fabricat de procurorul Bodean, cel cu finanţările echipelor sportive, a fundaţiilor, deschis tot de procurorul Andrei Bodean, aleatoriu tot doamna Suciu este desemnată. Teoria probabilității arată că există o șansă la peste un milion ca același judecător să pice pe un alt dosar al meu. A dat apoi alt mandat de arestare, fără ca eu să fi încălcat măsura controlului judiciar.

Toate acestea culminează, la penultimul termen, cu un alt abuz. Mi s-a încălcat dreptul la apărare, de a mă apăra. Am cerut expertiză și mi-a fost refuzată, a spus că nu este utilă cauzei. Am cerut audierea celor de la Arhivele Naționale și a celor de la ISU, dar a refuzat. În schimb, a fost audiată o femeie de serviciu de la CMZ. Toate acestea m-au făcut să cred că doamna judecător s-a antepronunţat. Tot ce înseamnă hătărâri de consiliu...dacă prefectul consideră că sunt nelegale, Instituţia Prefectului îţi cere s-o modifici, dacă nu se îndreaptă în instanţă, în contencios administrativ.

De aceea s-au făcut instanţele de contencios administrativ, unde orice cetăţean se consideră nemulţumit de o dispoziţie, un act emis de o autoritate, o poate ataca“, a precizat preşedintele ales al CJC. Cât despre Bodean, acesta a precizat: „Bodean, cât am fost reţinut, arestat, ca să nu stea degeaba, mai mi-a făcut un dosar, cel cu elicopterul. Am fost acuzat că n-am operat elicopterul. De parcă ar fi trebuit să-l ţin parcarea CJC să-l operez eu. Nu puteam să-l predau, pentru că ar fi însemnat deturnare de fonduri. A fost cerut verbal de Raed Arafat, pentru SMURD. Fără hotărâre de Guvern, nu pot să-l dau.

Dar l-au luat, nu ştiu dacă l-au luat legal, că n-am mai avut acces la informaţii. Nu e important cine e vinovat, cine răspunde de moartea oamenilor. De aceea i-am făcut plângeri. Nu cred că putem continua aşa. Nişte hotărâri de consiliu nu pot fi considerate fapte penale. E încălcată grav democraţia. Când un procuror numit face abuzuri în serviciu, mă arestează că am finanţat fundaţii, asociaţii, după care să retragă aceste acuzaţii considerând că n-au fost fapte penale...după 93 de zile de arest la domiciliu. Sunt abuzuri în serviciu“, a completat Constantinescu. Întrebat dacă îi este frică de soluţia din 14 octombrie pronunţată de judecătoarea Iulia Cezara Suciu, preşedintele ales al CJC a dat de înţeles că se aşteaptă la o condamnare.

„Mie nu mi-e frică decât de Dumnezeu. Sunt convins că voi fi condamnat pentru nicio faptă penală comisă. S-a antepronunţat de 10 ori în cazul meu şi se va pronunţa şi pe 14. Chiar dacă nu e niciun prejudiciu, nicio dovadă, nicio expertiză, a respins dreptul meu la apărare. Nu voiam să fac această conferință, să nu spună lumea că o influențez pe judecătoare. I-am spus şi ei: nu puteţi fi obiectivă? Nu cunosc cine vă şantajează, cine vă terorizează! Nu am cum să o influențez eu pentru că s-a antepronunțat. Judecătorii și procurorii sunt speriați de bombe! Asta înseamnă câmp tactic pentru că magistrații sunt urmăriți. Poate, după conferința asta, Bodean îmi mai face un dosar“, a conchis Nicuşor Constantinescu.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272