Copil de 2 ani şi 8 luni, MUŞCAT de un câine în PARC, în prezenţa proprietarului. S-a baricadat în casă de frica poliţiştilor
Copil de 2 ani şi 8 luni, MUŞCAT de un câine în PARC, în prezenţa proprietarului. S-a baricadat în casă de frica poliţiştilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO distracţie în parc s-a încheiat, pentru o fetiţă de 2 ani şi 8 luni din Constanţa, dar şi pentru părinţii ei, la spital, după ce a fost muşcată de picior de un câine, chiar în prezenţa proprietarului. Deşi patrupedul trebuia ţinut în lesă, acesta zburda printre copii, alături de un alt câine, tot al proprietarului. Evenimentul s-a petrecut sâmbătă, 25 mai a.c., în jurul ore 20.00, în parcul din Poarta 6. Din fericire, rana nu este foarte gravă, însă s-ar fi putut produce o adevărată tragedie, dacă nu s-ar fi intervenit.
Câinii, cu sau fără stăpân, fac legea în parcul din Poarta 6. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, 25 mai, când un patruped a muşcat de picior o fetiţă de 2 ani şi 8 luni. Asta pentru că animalul nu se afla în lesă, şi nici celălalt câine aflat în grija proprietarului. Ambii alergau pe spaţiul verde, acolo unde micuţa se juca. Mama fetiţei a anunţat imediat poliţia, iar un echipaj al secţiei 5 s-a prezentat la faţa locului. Individul s-a baricat în casă de frica poliţiştilor, dar şi a părinţilor. Însă, poliţiştii l-au identificat imediat, chiar dacă acesta nu a deschis uşa oamenilor legii, în ciuda insistenţelor acestora. Însă, nu va scăpa nepedepsit. Poliţiştii i-au lăsat în uşă amenda de 1000 de lei, iar părinţii micuţei vor merge luni să facă plângere la poliţie.
Se pare că animalele au terorizat întregul bloc de pe strada Zefirului, acolo unde locuieşte. În casă, în afară de cei doi câini violenţi, mai are alte patru animale, iar mirosul este îngrozitor.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News