REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Coronavirus: CNN a concediat trei angajaţi pentru că s-au prezentat la sediul companiei fără să fie vaccinaţi

Coronavirus: CNN a concediat trei angajaţi pentru că s-au prezentat la sediul companiei fără să fie vaccinaţi

Replica API 9 august 2021 | 00:00 451

CNN a concediat trei angajaţi pentru că au venit la sediul canalului de televiziune din New York fără să fi fost vaccinaţi împotriva COVID-19, conform unei note a preşedintelui acestei reţele de ştiri prin cablu, citată de dpa și Agerpres.

"Săptămâna trecută, ni s-a adus la cunoştinţă că trei angajaţi veneau la birou fără să fi fost vaccinaţi", se spune în nota trimisă joi personalului CNN, la care a avut acces Los Angeles Times.

"Cei trei au fost demişi. Vreau să fiu clar - avem o politică de toleranţă zero în acest sens. Trebuie să vă vaccinaţi pentru a veni la birou. Şi trebuie să fiţi vaccinaţi pentru a lucra pe teren, cu alţi angajaţi, indiferent dacă intraţi sau nu într-un birou. Punct", menţionează nota.

Numele angajaţilor concediaţi nu au fost date publicităţii, după cum au indicat doi angajaţi ai unităţii WarnerMedia.

Angajaţilor vaccinaţi li s-a permis să revină la biroul CNN pe bază voluntară.

Până în prezent, cei vaccinaţi au fost crezuţi pe cuvânt şi nu li s-a cerut să prezinte vreo dovadă privind injectarea serului. Dar această situaţie s-ar putea schimba în săptămânile următoare, conform unor surse din interiorul canalului de ştiri.

CNN a tot amânat stabilirea unei date exacte pentru revenirea oficială a tuturor angajaţilor la biroul său din Hudson Yards, în partea de vest a Manhattanului.

Iniţial, se aştepta ca angajaţii canalului de televiziune să revină la birou la 7 septembrie, dar în urma recentei recrudescenţe a cazurilor de COVID-19, pusă pe seama persoanelor nevaccinate, această dată a fost amânată pentru mijlocul lunii octombrie.

Companiile americane au adoptat o linie dură faţă de angajaţii care refuză vaccinarea. Astfel, 150 de persoane de la spitalul Houston Method din Texas au demisionat sau au fost concediate, după ce sistemul medical a cerut ca toţi angajaţii încadraţi să fie vaccinaţi.

O serie de organizaţii media, între care CBS News, ai cărei angajaţi lucrează aproape unul de altul, solicită vizitatorilor să facă dovada că s-au vaccinat înainte de intrarea într-o unitate a companiei.

Aproximativ o treime din personalul CNN lucrează la sediul companiei după mai bine de un an de muncă la distanţă din cauza pandemiei. Angajaţilor li se permite să revină la birou la două săptămâni după finalizarea schemei de vaccinare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Spui CNN si tragi apa dupa bulaii de prezentatori si mult fake news...
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212