REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Mar., 14 Mai 2024
Anul XX Nr. 6729
16.4° Constanța Marți, 14 Mai 2024 Anul XX Nr. 6729
 

Corpul de CONTROL al primului MINISTRU a SESIZAT ANI în legătură cu AVEREA rectorului ILIESCU de la OVIDIUS

Corpul de CONTROL al primului MINISTRU a SESIZAT ANI în legătură cu AVEREA rectorului ILIESCU de la OVIDIUS

Replica API 11 august 2020 | 00:29 5352

După o amplă anchetă jurnalistică marca Replica de Constanța, cu privire la situația de incompatibilitate a noului rector al Universității Ovidius, Dan Iliescu, Corpul de Control al primului ministru a sesizat Agenția Națională de Integritate, fiind desemnat un inspector de specialitate să efectueze evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților de către Dan Iliescu.

În urma alegerilor pentru funcția de rector al Universității Ovidius, Dan Marcel Iliescu a preluat conducerea instituției de învățământ. Anterior ocupării acestei poziții, Replica a demarat o anchetă jurnalistică, în urma căreia s-a constatat incompatibilitatea lui Dan Iliescu, încă din anul 2012, atunci când a fost numit pro-decanul Facultăţii de Medicină. Soția sa, Mădălina Iliescu, a fost angajată în funcția de asistent universitar în cadrul facultății pe care Dan Iliescu o conducea, în poziția de pro-rector. Un an mai târziu, Mădălina Iliescu a fost… promovată în funcția de șef lucrări, adică se afla în subordinea soțului ei devenit, în 2014, decan al aceleași facultăți. Drept dovadă că s-a aflat în incompatibilitate stau declarațiile de avere ale lui Dan Iliescu, din perioada 2012-2015. Ulterior, rectorul ales și soția au decis să divorțeze ”fictiv”, iar din declarațiile de avere din 2016 și până în prezent, Mădălina Iliescu nu mai apare în peisaj.

Dacă ANI constată aspectele semnalate de Replica, Iliescu pierde statutul de RECTOR!

De altfel, proaspătul rector s-a aflat și în conflict de interese deoarece, timp de peste 3 luni de zile, în calitate de Președinte al Senatului UOC, a luat decizii sau a participat la luarea unor decizii care îl priveau și pe candidatul la funcția de Rector, adică pe însuși conf. univ. dr. Dan Iliescu!

Situația de incompatibilitate și conflictul de interese au ajuns, deja, în atenția Agenției Naționale de Integritate, fiind sesizată de Corpul de Control al Prim Ministrului, fiind desemnat un inspector de specialitate să efectueze evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților de către Dan Iliescu.

Citește și: BOMBĂ! Dan Iliescu, noul RECTOR de la Ovidius, NU va fi VALIDAT de MINISTERUL EDUCAŢIEI?

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Verificati si veti vedea cine cel mai mare HOT in forma organizata si continuata de la Ovidius. Cine este aranjorul de voturi in alegeri? Ati ghicit: alex bobita. Verificati-l si pe el, cand a devenit sef de departament statea intr-un apartament de 2 camere, vai de capul lui! In mai putin de 7 ani de cand are acces la banii universitatii si-a luat ap nou cu 4 camere, a schimbat masina. Isi mareste salariul, isi da salariu de merit, fura bani din proiecte. Sa mai spun?
17
0
Bine ca existati sa mai stim si noi adevarul. Nu va opriti ca aici aveti material pentru procurori pentru un deceniu, Numai sa nu predea astia la drept.ca se spala intre ei.
15
3
Iliescu e pus pe reorganizare,dai banutul,ramai,nu dai reorganizare 25% dati afara.Pilele si spagarii raman restul pleaca.
16
4
Terminati structurile mafiote de la fiecare facultate, care distrug uoc din 2012
28
2
Epure nu a facut nimic. Cel mai slab manager din istoria universitatii. Ne-a si patat imaginea cu coruptia lui. Lasa-ne, Vasluianule, cu comentariile tale! Mai bine aminteste-ti ca ai un baiat pe care nu te lasa Cruella sa-l vezi!!!
4
19
Girtule inca te culci si te trezesti cu Epure in gand, te-a surclasat la toate capitolele. Lui Epure i se rupe, toata echipa Rugina, apoi Iliescu e aceeasi din 2012, rezultate zero.
31
1
Primul comentariu a fost sters Era vorba despre un iepure care a platit articolul. Deci e adevarat
9
17
sAptamanile trecute era scris pe o usa birou buget si analiza sau bugete. Ce naiba se face in biroul ala? E similar insitutului national de statistica? Se calculeaza cumva indicele de inflatie? Asa e la buetari, cat mai multe birouri cu cati mai multi sefi. Si lucrurile tot nu se misca in folosul comunitatii. BIRoul asta de cine apartine de trebuia infiintat ca inainte nu exista?
24
0
Atat de performanti sunt incat s-au furat sub ochii lor bani din casierie timp de 2-3 ani. Mai si iau salarii cat ministrul educatiei. Cu astfel de directori sigur in cativa ani se va declara falimentul. La statul roman nu conteaza responsabilitatile, ci nepasarea si interesul personal. Faliment scrie pe voi. In curand! O adunatura de prosti si incompetenti. Si voi vreti sa excelati in invatamantul universitar. Ca vai de voi.
25
2
Ia, zi nea Iliescu cate cazuri de COVID sunt la Facultatea de Medicina? Saptamana trecuta erau 3. Ai cumparat presa locala ca sa nu dea informatia. Musamalizezi.
29
7
Si uite asa, Unc nu se lasa. Cred ca si el ar trebui controlat! La cap.
17
11
ILIESCU UN MAIMUTOI. ESTE MARIONETA CUPLUI VANCEA BOBE. TRANDAFIR RALUCA ESTE O NULITATE. INTREGUL GRUP CARE CONDUCE DE 10 ANI SUNT INFRACTORI. UOC ESTE O LATRINA. 9N SENAT SUNT DOAR PAIATZE. DECANII SUNT SLUGOI. VIATA STUDENTEASCA NU EXISTA. MIZERIE SI HOTIE.
44
7
Serios? Eu am crezut ca e bordel, nu gara de nord.
22
0
Dar un control amanuntit in ceea ce priveste sanatatea i s-a facut inainte de a il pune rector ? A se observa ca are ochiul drept mai mic si capul aplecat tot spre dreapta. Semn clar de avc !
16
6
Eu nu sunt deacord cu toti astia care spuneti"il vedeti pe asta dar uitativa dincolo la ala sau aia care este de trei ori mai hot"pentru ca lupta cu nenorociti care au furat tara asta trebuie sa inceapa odata indiferent de nume,adica dintre toti hoti daca este luat doar Iliescu asta nu inseamna ca s-a facut curat in Constanta. Din pacate ce scrie omul de la 7.09 este adevarat au avut grije parlamentari de ei si frati lor hoti si sunt mai multe legi care favorizeaza furtul,asa a ajuns sa fie hotul baiat destept in Romania iar seful sau muncitorul cinstit un prost.
15
1
pai de ce va uitati doar acolo? la UMC panait e presedinte de senat iar finul decan la electromecanica, raicu este prorector, iar sotia lui sefa de departament, prorectorul hanzu este nasul prorectorului hanzu. panait a fost rector, iar cuscra lucra la departamentul administrativ . faceti anchete serioase peste tot daca aveti sange
20
2
Ca sa poti conduce o universitate trebuie sa fii ori director juridic, ori director general. Celelalte functii sunt de umplutura.
16
5
Averi, venituri nejustificate au mai toti romanii care au ceva. Ba chiar avem si saracie nejustificata. Cand un organ al statului se autosesizeaza in cazul unei persoane, e clar o pedeapsa data acelei persoane. Nu credem in dreptatea facuta de stat. Incetati cu propaganda ieftina. Suntem o tara nefunctionala, mafiota. Atentie, mafuota nu corupta. Corupti am fost la inceput.
18
0
Bravo, Replica! Presa constanteana sta oricum cu capul plecat cand e vorba de coruptii de la Ovidius! Ai si ei interese, mai o facultate, mai un masterat...altfel nu imi explic de ce tac toti malc si inchid ochii la coruptia de acolo
29
3
Rectorul Iliescu ii problema voastra.Verificati mai degraba FECALA mai marele RUGINA SORIN si sleafta binenteles.
28
2
De la data sesizarii faptele se pot cerceta de catre ANI doar cu trei ani in urma deoarece CCR a declarat neconstitutionala procedura cercetarii unei persoane incepand de la sfintele moaste. Restul povestilor sunt barfe. Atata timp cat nu a beneficiat de venituri ilegale, procent din contracte date preferential sau altele de aceste gen, sesizarea este ploaie in vant. Iar la venituri ilegale nu ne referim la cateva zeci de mii de lei, ci la sute de mii de euro. Referitor la incomp dintre presedinte senat si candidat in acelasi timp asa fac toti rectorii din tara. E o practica conform legii.
26
12
Pe cand si teza de doctorat, care nu are nicio nota de subsol. Toata activitatea stiintifica a lui nea Iliescu se bazeaza pe plagiat si spaga.
29
8
ce nu se poate justifica sa fie CONFISCAT
18
4
Luatii si profesorii din licee la control Lic. Traian Cojocaru peofesor engleza, face acasa meditatii la engleza.Plateste fisc? Barbatul ei este cel mai corecet la curtea de conturi dir. adj.el stie cati vin in parcerea de la fostul ich carandu-i spagile.Pe asta cine il aresteaza, ancheteaza.Astia s-au ales pe viata? Nu mai pleaca de la curtea de conturi? Hotii au fot facuti si cavalaeri,au primit si distinctii.In tara asta totul functioneaza cu curu in sus.Toti hotii sunt promovati.Vai de poporul roman.Vai de steaua noastra.Toate lichelele sunt la putere,cei capabili nu au loc de acestia.
14
6
Cu averea lui Mitra care face zi si noapte meditatii la drept nu sesizeaza nimeni? Si trece la examen doar studentii care fac meditatii normal. Cati a picat sesiunea asta? Cu filmarile cu copii care intra si ies de la ea din casa ca la gara de nord nimic ?
31
2

REPLICA

LOTO

6/49
204933262414
5/49
3573633186
joker
514837407