Crin Antonescu, fost președinte al PNL:
Crin Antonescu, fost președinte al PNL:
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest„Cred că în nemărginita mea gentilețe i-aș spune «bună ziua». Cred că ne-am mai întâlnit în avion sau prin vreun lift pe la Bruxelles. Dincolo de relațiile politice și de disputele politice, discuțiile private au fost civilizate chiar și cu Traian Băsescu.
Traian Băsescu se îndreaptă către finalul carierei politice, oricum s-au lepădat toți cei care îi erau foarte slugarnici, domnul Liiceanu, cu domnul Pleșu și alții care au fost «diriginți ai conștiinței românești» în perioada Băsescu. Toți acești oameni nu au nicio remușcare pentru că au susținut un răufăcător politic. Acești oameni vor continua în România dincolo de sfârșitul politic al lui Traian Băsescu.
De câte ori cum din nou și din nou acești oameni intervin extraordinar de cunoscători, cu autoritate morală, vin și ne explică diverse. Ei uită cum țopăiau pe plajă ca să facă un clip cu Elena Udrea. Domnul Cristi Preda vine și ne dă acum lecții de moralitate, când doamna Udrea a ajuns la pușcărie, nu mă pronunț pe drept sau nedrept, că e justiția lor.
Nu pot să sar în aer cum face toată lumea cu Gheboasă când domnul Liiceanu era foarte extaziat când a venit băiatul ăla din Suedia cu «plăcuța suedeză». Omul ăla mai avea puțin și putea fi decorat, iar domnul Liiceanu ne spunea ce frumos i-a spus-o cel cu plăcuța.”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.4° Constanța 









.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

