REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Culmea tupeului: A furat un telefon din clădirea Tribunalului

Culmea tupeului: A furat un telefon din clădirea Tribunalului

Replica API 6 septembrie 2022 | 21:11 1846

Paula F. a fost condamnată la pedeapsa de 3.600 lei amendă penală, echivalentul a 180 zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Sentința a fost dată de Judecătoria Tulcea, pe 24 august și nu este definitivă. Femeia este acuzată că, aflându-se la etajul doi al clădirii Parchetului de pe lângă Judecătoria/Tribunalul Tulcea, a luat un telefon marca HTC U11 de pe un scaun aflat pe holul acestui etaj și l-a introdus în poșeta sa personală, însușindu-și-l.

Potrivit rechizitoriului, victima a declarat că își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, iar în ziua incidentului se afla în incinta sediului, în timpul programului de lucru. La un moment dat a părăsit biroul şi a parcurs culoarul de la etajul al doilea, până la scările de acces de la capătul acestuia cu scopul de a părăsi incinta. Înainte de a începe coborârea s-a oprit pentru a verifica în geantă existența unui anumit lucru. Pentru a căuta mai ușor, și-a lăsat telefonul pe scaun. După ce a căutat respectivul obiect, a plecat mai departe fără a-și lua telefonul. După 30 de minute și-a dat seama că nu are telefonul și s-a întors pentru a-l căuta însă nu l-a mai găsit.

Inculpata nu a recunoscut că a luat telefonul

Pe camerele de luat vederi din instituție s-a observat cum inculpata, ia telefonul și îl bagă în geantă. Când a fost căutată și poliția a găsit telefonul asupra ei, femeia s-a scuzat că probabil a luat telefonul din greșeală, fiind foarte afectată de moartea socrului său.

Instanța a constatat că, Sub aspectul laturii obiective, elementul material contă în fapta de sustragere, urmată de însușirea a unui bun fără drept, bun uitat de persoana vătămată într-un loc în care aceasta din urmă știa că a fost și în care avea posibilitatea să se întoarcă pentru a-și recupera bunul uitat, acesta neieșind din stăpânirea sa. Astfel, odată cu împosedarea inculpatei cu bunul sustras, infracțiunea s-a consumat. Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia se materializează în acest caz sub forma intenției directe. Astfel, inculpata a urmărit producerea rezultatului, respectiv sustragerea și însușirea fără drept a unui bun al altuia. Pentru aceste considerente, instanța a decis condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3.600 lei amendă penală, echivalentul a 180 zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Lipsa de predictibilitate a deciziilor care se dau in justie face ca omul de rand sa paseasca intr o institutie care imparte dreptatea si sa si piaarda complet ratiunea.Am vazut martor care prin profesie vorbea des in public ,iar in fata magistratului nu mai stia nici cum il chema.Bau-bau, asta a ajuns justitia ,Ce adevaruri juridice mai poti stabili ?Greu de spus.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218