Cum a ATRAS un tânăr MASCAŢII în apartamentul său: Şi-a ACOPERIT ferestrele cu STANIOL! Ce a făcut la POLIGRAF
Cum a ATRAS un tânăr MASCAŢII în apartamentul său: Şi-a ACOPERIT ferestrele cu STANIOL! Ce a făcut la POLIGRAF
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsum mare de energie electrică
Consum mare de energie electrică
Un tânăr a intrat în atenția oamenilor legii întrucât și-a acoperit geamurile de la o cameră a apartamentului cu staniol. Apoi, la o simplă verificare, consumul de energie electrică era foarte mare. Și așa s-a ajuns la percheziții. Amintim că un caz asemănător a mai fost înregistrat la Constanța.
Dosarul de față a fost înregistrat ca urmare a unei sesizări din oficiu a lucrătorilor de poliție judiciară cu privire la faptul că un individ deține cunoștințele necesare pentru fabricarea unui drog de mare risc, respectiv dimetiltriptaminei (DMT) ce se regăsește în tabelul nr. I anexă la Legea 143/2000, drog pe care acesta îl produce și îl deține la domiciliu cu scopul consumului propriu, comercializării și/sau oferirii către diferite persoane neidentificate până la acest moment.
Totodată, acesta a înființat la domiciliul său din municipiul Tulcea o cultură de canabis indoor cu scopul consumului propriu și al comercializării drogurilor de risc rezultate după recoltare.
Mai exact, la adresa respectivă, în urma a efectuării unor investigații specifice muncii de Poliție, s-a constatat faptul că la adresa respectivă a fost înregistrat un consum de energie electrică de 304 kw pe circa 2 săptămâni, în sensul că la data de 03.04.2018 acesta indica valoarea de 8047 , la data de 10.04.2018, acesta indica valoarea de 8176 , la data de 16.04.2018 acesta indica valoarea de 8293 , iar ulterior la data de 19.04.2018 acesta indica valoarea de 8351.
Având în vedere că persoana menționată mai sus locuiește singură, coroborat cu cantitatea de curent consumată în acest interval, cât și faptul că la data de 03.04.2018, fiind vizualizată din exterior, fereastra de la dormitor formată din 3 canate era obturată cu folie de staniol ce împiedică pătrunderea luminii exterioare, la data de 10.04.2018 erau acoperite cu folie de staniol 2 canate ale ferestrei, iar ulterior, în datele de 16.04.2018 și 18.04.2018, s-a observat pe canata care nu era obturata cu folie de staniol, jaluzele care erau trase în sus sau în jos în diferite momente ale zilei/nopții pentru a permite/obtura pătrunderea luminii exterioare, exista bănuiala rezonabilă cu privire la existența unei culturi de canabis indoor, potrivit rolii.ro.
Obturarea ferestrei cu staniol are dublă utilizare, în sensul că oferă conspirativitate activității ilicite pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere că în cadrul dezvoltării unei culturi indoor sunt utilizate lămpi de mare putere, lumina produsă de acestea este reflectată și direcționată către cultura de canabis.
În urma efectuării percheziției domiciliare la data de 23.04.2018 , au fost găsite următoarele: în balconul locuinței, special amenajat pentru creșterea plantelor (izolat prin interior cu plută, ferestre acoperite) și prevăzut cu ușă termopan, a fost identificată o cultură indoor de canabis, compusă din 5 plante de canabis în vegetație cu dimensiuni între 20 și 30 de centimetri în ghivece din material plastic și instalație specifică culturilor indoor.
De asmenea, au fost găsite și fragmente DMT (N,N-dimethyltryptamine) și Lysergide (LSD) fac parte din Tabelul–Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, dar și Bufotenine (substanță psihoactivă nouă în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului).
Inculpatul, SUPUS unui TEST POLIGRAF
Prin ordonanța din data de 18.06.2018 s-a dispus efectuarea unei investigații poligraf cu privire la detecția reactivității psihofiziologice a autorului. În cuprinsul raportului de constatare criminalistică, potrivit rolii.ro, s-a menționat că a fost examinat cu tehnica poligraf, ocazie cu care au fost formulate și adresate următoarele întrebări relevante:
4. Ai mințit atunci când ai spus că ai cumpărat drogurile DMT de la Băile Herculane? Răspuns: NU
7.Tu ai preparat DMT-ul găsit la percheziție la tine în bucătărie? Răspuns: NU
9.Ai preparat DMT folosind informații de pe stick-ul găsit la percheziție sau carnețelul tău de notițe? Răspuns: NU
Interpretarea diagramelor poligraf a evidențiat că răspunsurile numitului au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Ulterior, bărbatul a recunoscut faptele, fiind condamnat la 3 ani și 9 luni. Amintim că un caz similar a fost înregistrat în Constanța, anchetatorii sesizându-se din pricina consumului ridicat de curent electric.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News