Cum a reușit un Lover Boy să păcălească o fată din Constanța să se prostitueze în Lituania
Cum a reușit un Lover Boy să păcălească o fată din Constanța să se prostitueze în Lituania
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMustafa Tarzan Robert a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Bărbatul este acuzat că, în perioada 14 – 24 martie 2022, prin promisiunea mincinoasă a unei relații sentimentale de lungă durată/ a căsătoriei (mod de operare Loverboy), a determinat-o pe victimă să practice prostituția pe teritoriul Lituaniei, a înlesnit desfăşurarea acestei activităţi şi a obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către persoana vătămată.
Potrivit rechizitoriului, în luna ianuarie 2022 victima l-a cunoscut pe Mustafa pe internet, iar în luna următoare acesta din urmă s-a mutat la domiciliul ei. Întrucât s-au certat, la numai două săptămâni inculpatul a părăsit domiciliul persoanei vătămate, însă cei doi s-au împăcat în zilele următoare, astfel că, în jurul datei de 01.03.2022, victima s-a mutat în garsoniera situată în staţiunea Eforie Nord, unde locuia inculpatul. Cu ocazia reconcilierii, inculpatul i-a propus persoanei vătămate să plece împreună în străinătate, unde ea să practice prostituţia, cu scopul obţinerii de către cuplu a unor sume de bani utile derulării unor viitoare afaceri, care să le asigure bunăstarea.
În jurul datei de 15 martie 2022, persoana vătămată şi inculpatul, însoţiţi de un prieten de-al celui din urmă, au plecat din țară. Ajunşi în Lituania, cei trei s-au întâlnit cu o femeie care deja practica prostituţia în acel loc. În continuare, până la data de 24 martie 2022, cei patru au stat pe raza a trei oraşe de pe teritoriul Lituaniei, în apartamente închiriate, unde cele două persoane de sex feminin s-au prostituat.
Victima a fost agresată
Victima a estimat iniţial că în perioada în care s-a prostituat în Lituania a avut aproximativ 25-30 clienţi și a declarat că inculpatul îi lua toţi banii câştigaţi din practicarea prostituţiei. Iniţial persoana vătămată a susţinut că, în perioda în care s-a aflat pe teritoriul Lituaniei, a fost agresată fizic în repetate rânduri de către inculpat, care astfel o determina să continue practicarea prostituţiei, cu ocazia celei de-a doua audieri victima a relatat că i-a reproşat inculpatului relaţia cu o altă femeie, motiv pentru care s-au certat, acesta fiind contextul în care a agresat-o.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea lui Mustafa Tarzan Robert la 2 ani de închisoare, cu suspendare. Sentința nu este definitivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News