Cum fentează bizonii traficul aglomerat din Constanța!
Cum fentează bizonii traficul aglomerat din Constanța!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTrăim în secolul vitezei, iar dacă am lua în calcul accidentele rutiere, cel puțin în comparație cu alte state europene, suntem cu câțiva ani lumină în fața marilor forțe, România fiind pe primul loc în rândul accidentelor, din Europa. Pe șoselele din municipiu circulă zilnic fel de fel de teribiliști, iar o clipă de neatenție în trafic, dar și graba, poate fi fatală în unele cazuri.
Sătul să mai stea în traficul aglomerat, un constănțean a decis să-și croiască singur drumul, încălcând mai multe semne de circulație. Joi, 8 decembrie, în intersecția de la Delfinariu, un șofer a virat la stânga, deși e interzis, intrând pe contrasens și blocând circulația.
Ce prevede codul rutier?
Valoarea amenzii pentru depășirea pe linia continuă începe de la 580 de lei și poate ajunge până la 1.160 lei amendă, iar șoferii care depășesc pe linia continuă vor rămâne fără permis timp de 60 de zile.
Circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis, constituie o contravenție și se sancționează cu două puncte de amendă, echivalentul a 290 de lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News