REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
14.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Daniel Rafte, încă 30 de zile de arest preventiv

Daniel Rafte, încă 30 de zile de arest preventiv

Virgil STOIAN 16 decembrie 2022 | 16:11 3615

Afaceristul constănțean Daniel Rafte dar și complicii acestuia rămân în arest pentru încă 30 de zile. Decizia a fost luată marți 13 decembrie a.c., de judecătorii din Prahova, însă sentința a fost atacată, pe 20 decembrie a.c. urmând a se judeca apelul. Vă reamintim că Daniel Rafte a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc.

Daniel Rafte

Ce spun procurorii!

Potrivit procurorilor, în perioada martie-septembrie 2022 inculpații au comercializat droguri de risc și mare risc către consumatori din municipiul București și județele Constanța și Prahova. Măsurile au fost dispuse după ce, la data de 19.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au prins în flagrant, în județul Constanța, pe unul dintre inculpați, după ce a achiziționat o cantitate de metamfetamină. La data de 20.09.2022, organele de cercetare penală au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în București și în județul Constanța, activitatea fiind urmată de audierea a 26 de persoane. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru 24 de ore a 3 inculpați, iar în cursul zilei de 21.09.2022 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, a celor trei inculpați. În data de 23.09.2022 a fost depistat, audiat și reținut un al patrulea inculpat, față de care, la 24.09.2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus măsura arestării preventive. De atunci, arestul preventiv a tot fost prelungit, urmând ca Daniel Rafte să sărbătorească Crăciunul în arest.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
"A fost atacata in 20 decrmbrie ac" replica, ce plm fumati? Noi suntem in 17 decembrie...sau voi dati si in bobi?? Fmm de. p****i
3
0
Pe Cristian Zamicenco de la BCCO când îl luați ? Care ii plătește Ramy Mustafa vacantele , hainele de firma și mobila din apartament . Vira , Nas , Druga aveau dosar de proxenetism la el și in loc sa ii bage la pușcărie ia făcut Informatorii lui . Cristi Zamicenco cel mai corupt polițist din Constanta . Trăiește cu curvele pe care le anchetează . Se lauda ca este la antidrog dar el este la trafic de persoane sa bea moca in cluburi .
2
0
Cum este posibil în tara asta,sa faci tâlhărie și sa fii liber?? Sa-ti găsească pistol fără acte,și sa fii liber??..sa-ti găsească droguri ptr consum propriu și sa fii liber?? Dnu Stroe ,de ce nu acționați conform legii?? Rafte a vândut droguri si țigări ,a făcut și praduieli, și tot arestat este?? Stefancu,Tocia vinde droguri și țigări, fac contrabanda...trafic intern și internațional, și tot liberi sunt?? În garaj la agigea a lui Stefancu,se consuma droguri, se vând,, toți tragatorii se duc acolo,inclusiv angajați M.A.I,.. la Medgidia au fabrica de țigări clandestina acești infractori Stefancu, Tocia,Antohi, Mircea,..și interpuși care transporta și vand baxuri de țigări. Cu camioanele lui Stefancu, înmatriculate BRY,..se cară baxuri de țigări în țară, la mulți bișnițari. Este trafic mare,infracțiuni mari...și acești indivizi sunt liberi..?? Cum se poate Dnu Stroe?? Cei din Km 4-5,Vira,Nas,Calu,Manuta, Albina,toți sunt în Anglia sa aducă droguri în România. Ce facem Dnu Stroe?? Sunt angajații dumneavoastră?? Au contracte de colaborare cu IPJ?? M-am saturat de nedreptăți...de ilegalități Arestatii...bagati infractorii..tâlharii la pușcărie.. sa scăpăm de ei Dnu Stroe
10
2
Stefancu Tocia Fery astia cum umbla asa liberi
2
0
Lutic ia legat sa scape SIFONUUUU ORDINAR DE LUTIC care a legat si lumea in Italia si dadea vina pe alti un sarac ordinar care nare 1 leu in buzubar bine ca face de 1 Decembrie baie la mare sa vada lumea ce nebun e :)))))
4
1
Toti basitii de foști parnaiasi cu pedepse de 2-3 ani la comentat, toti sunteti sifoane nu va mai cacati pe voi, unii afara altii înăuntru , va mâncati ca câinii
5
3
Toti paduchi se drogheaza !Alimentarea o face cartelul din 4/5.Vira si cartelul din Medeea.Astia trebuie bagati la tarnacop.Au distrus copii fin scoli licee.Vira are si voce de domnita pitigaiata.Toate fetele brunete s-o arda pe trotinete.Asa si fetele astea care au aderat la cartel o ard cu el in dosulet!Teste antidrog facute si bagati la Parnaie!A
7
0
Pai aveau brigada cu Piky,Jeaksy care e si el tot la parnaie…Lutic…Petra…Adi Moldoveanu…Cu Silviu Stefancu!Toata lucrarea asta a facut-o astia de sunt smecheri pe oras si artisti cu legitimatie la IPJ …Anturajul cu sifoane l-au bagat la disperare.Daca isi vedea de blocuriile lui si nu umbla cu rablele nu ajungea in acest punct!Daniel era un baiat extraordinar dar anturajul aiurea l-au adus in pragul in care sa dat pantalonasi jos cu Stefancu si s-au pus capre.Petra stie ce sa intmaplat … Ei se iubesc ca frati apoi chiama mascati.Hai sa facem hora mare! Numai drogati unde privesti,pesti si c***e!La anul o sa vedeti batute pe picior.E sarbatatoare mare si rasuna muzica …..!Adevarul ca sunt persoane irecuperabile fetele astea epilate si drogate.
4
3
Sa putrezească în pușcărie, strambul asta. A prăduit pe toată lumea,poate ,poate. Împreună cu Stefancu,Tocia,Antohi..făcea trafic de droguri și țigări în Anglia. Tocia și Stefancu și acum mai fac,iar gayul de tocia,umbla cu masina lui stefancu bry Niște jeguri umane
4
1
In seara asta are loc o adunare la Culmea Nazarcea la un taran nesimtit se anunta zapada mare si multa codoseala
4
0
Cel mai mare sifon al constantei este boca ala de la cet intra cu gluga in cap dupa ce sta la masa cu voi la ipj in spate si va toarna
8
1
Si eu vand droguri in Navodari. Si Boaka prietenu meu la fel
3
0
Ne prezentați toate zdrențele Ro chiar nu ne intereseaza
6
1
Sa fi cuminte sa nu te dea aia afara
12
0
cine il proteja la constanta?
13
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272