De ce vrea Mitică Drăghici să cumpere un teren din apropierea cimitirului pe care-l administrează? Video
De ce vrea Mitică Drăghici să cumpere un teren din apropierea cimitirului pe care-l administrează? Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria a inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării unui teren de 2.200 de metri pătrați, situat pe strada Cibinului nr.16, teren pe care se află deja construcțiile administrate de afaceristul Dumitru Drăghici. Demersul este, însă, doar în faza inițială: niciun pas concret nu a fost făcut pentru ca spațiul să fie pus efectiv în vânzare, urmând ca proiectul să fie supus aprobării consiliului local.
Mitică Drăghici, cunoscut pentru monopolul asupra Cimitirului Central din Constanța, și-a manifestat interesul asupra terenului de pe strada Cibinului nr 16, aflat pe domeniul privat al orașului. În viitorul apropiat, aceasta ar putea deveni proprietarul imobilului... dacă consilierii locali vor fi de acord, desigur.

Concret, aleșii locali vor vota, în ședința din 29 octombrie, proiectul de hotărâre ce vizează oportunitatea vânzării terenului, prin licitație publică, teren pe care se află construcțiile ridicate de Drăghici.

Drăghici a beneficiat, și-n trecut, de beneficii din partea municipalității. Amintim proiectul de hotărâre, de la începutul acestui an, privind constituirea dreptului de superficie fix pentru același teren de pe Cibinului, proiect de hotărâre prin intermediul căruia Drăghici se angaja să plătească o sumă lunară de peste 11.000 de lei.
proiectul de hotărâre privind oportunitatea vânzării terenului
În cazul vânzării, Primăria urmează să obțină avizele comisiilor specializate și, ulterior, votul consiliului local. Numai după aceste etape terenul va putea fi pus legal în licitație publică.
plan de amplasament și delimitare a imobilului
Sumele implicate nu sunt de neglijat: proprietatea ar putea genera venituri sub formă de preț de vânzare, însă criticii se întreabă dacă modul în care se derulează procedura garantează transparență și corectitudine.
date referitoare la teren și construcții
Drăghici, numit „jupânul Cimitirului Central” în presa locală, continuă astfel să fie o figură centrală în discuțiile privind patrimoniul public.

Anterior, contractele sale pentru administrarea cimitirului au generat critici pentru sumele considerabile primite din bani publici, iar acum atenția se mută asupra terenului de pe Cibinului.

Criticii subliniază că faza actuală, de oportunitate, nu garantează vânzarea, dar pune deja bazele unui demers care poate avantaja un singur beneficiar. Până când Consiliul Local Constanța nu își va da acordul prin vot, terenul rămâne teoretic disponibil, însă procedura administrativă urmează să stabilească dacă va fi cu adevărat licitat public.
amplasamentul (în medalion) pe harta Google Maps
Autoritățile, în fața deciziei
Primăria a transmis proiectul comisiilor de specialitate pentru analiză și formularea de amendamente, însă votul consiliului va fi pasul decisiv. Votul aleșilor locali va determina dacă terenul va fi scos la licitație sau dacă favorizarea unui singur actor va continua, în ciuda suspiciunilor și a criticilor publice.
Drăghici, deține printre altele, firma Clares SRL, cu sediul pe strada Bărăgan, dar cu punct de lucru pe strada Cibinului nr 16, Cibinului nr 17 A și Cibinului nr 18B

În timp ce proiectul se află în această fază incipientă, constănțenii urmăresc cu atenție evoluția procesului. Acest caz reflectă tensiunea dintre administrarea patrimoniului public și interesele private consolidate pe parcursul anilor, iar rezultatul va avea un impact direct asupra imaginii și transparenței administrației locale.
Video:
Nu mai este o noutate faptul că Mitică Drăghici administrează cimitirul Central din Constanța de peste 20 de ani.
Potrivit contractului din 2004, Drăghici primeşte 44,30 lei pentru fiecare metru pătrat curățat, 904,20 lei pentru fiecare metru pătrat de rigolă măturat, 5,30 lei pe metru pătrat de alee udat, 177,90 lei pentru fiecare metru de iarbă cosită și 1.749,60 lei pentru un metru pătrat de gard viu tuns.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



