De la 1 ianuarie 2027, talonul de pensie va conține un cod QR sau un cod de bare. Legea a trecut de Senat
De la 1 ianuarie 2027, talonul de pensie va conține un cod QR sau un cod de bare. Legea a trecut de Senat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO propunere legislativă care prevede introducerea de la 1 ianuarie 2027 de coduri QR sau coduri de bare pe taloanele de pensie și pe legitimațiile veteranilor, invalizilor și văduvelor, în vederea acordării reducerilor la tarifele de călătorie, a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, cu 103 voturi „pentru” și două abțineri. Inițiativa merge la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Pensionarii din sistemul public dar și pensionarii din sistemul militar beneficiază anual de o reducere cu 50% a tarifelor pentru un număr de 6 călătorii efectuate, la alegere, cu trenul (la clasa a II), auto sau naval, în interiorul țării.
Care este noutatea introdusă prin lege
Propunerea legislativă adoptată de Senat prevede că acordarea reducerilor pentru pensionari se va realiza exclusiv în baza talonului de pensie ca document doveditor al calității de pensionar, care va conține „un element de identificare automată, respectiv cod QR - Quick Response, sau cod de bare, care permite verificarea electronică a dreptului la facilități”.
Documentul va reprezenta „mijlocul de dovadă a dreptului la facilitățile de transport”.
Conform inițiatorilor, în acest moment nu se poate realiza „verificarea rapidă și automată” a persoanei care solicită reducerea și apar în practic „dificultăți în validarea drepturilor și în procesul de decontare”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
22.3° Constanța 














