REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Decizie crucială la ÎCCJ: începe sau nu procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra

Decizie crucială la ÎCCJ: începe sau nu procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra

Lorena CRISTEA 5 iunie 2026 | 00:00 894

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este așteptată să decidă joi dacă poate începe judecata pe fond în dosarul în care Călin Georgescu, Horațiu Potra și alți 20 de inculpați sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Decizie cruciala la iCCJ: incepe sau nu procesul lui Calin Georgescu si Horatiu PotraCălin Georgescu

Hotărârea instanței supreme este una decisivă, după ce Curtea de Apel București a stabilit, în 2 aprilie, că procesul poate începe, însă decizia a fost contestată. După două amânări ale pronunțării, judecătorii ÎCCJ urmează să stabilească definitiv dacă dosarul merge în faza de judecată sau dacă va fi retrimis la Parchetul General.

22 de inculpați, printre care Călin Georgescu și Horațiu Potra

În dosar sunt inculpate 22 de persoane, între care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, mercenarul Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia, precum și alte 18 persoane.

Prin decizia pronunțată în 2 aprilie, Curtea de Apel București a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de Parchetul General și a dispus începerea judecății.

Călin Georgescu este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și de comunicarea de informații false în formă continuată.

Horațiu Potra a fost trimis în judecată pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Fiul său, Dorian Potra, și nepotul său, Alexandru Potra, sunt acuzați de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Potra rămâne arestat preventiv

În aprilie 2026, Înalta Curte a respins definitiv contestația formulată de Horațiu Potra împotriva arestării preventive, astfel că acesta rămâne în detenție.

În schimb, fiul și nepotul său au fost plasați sub control judiciar, după ce anterior se aflau în arest la domiciliu.

Potra a fost localizat în Dubai în septembrie 2025 și a acceptat să fie adus în România, fiind transferat în țară pe 20 noiembrie 2025 împreună cu fiul și nepotul său.

Ce susțin procurorii

Potrivit rechizitoriului, în contextul anulării alegerilor prezidențiale prin decizia Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, Călin Georgescu și Horațiu Potra s-ar fi întâlnit în dimineața zilei de 7 decembrie 2024 la un complex de echitație din Ciolpani, județul Ilfov. Anchetatorii susțin că cei doi ar fi discutat un plan prin care persoane cu pregătire militară din anturajul lui Potra urmau să desfășoare acțiuni violente cu caracter subversiv și să deturneze manifestațiile publice organizate după anularea scrutinului prezidențial.

Conform procurorilor, strategia urmărea generarea unei stări de tensiune socială care să conducă la schimbarea ordinii constituționale sau la împiedicarea exercitării puterii de stat. Ancheta mai arată că Horațiu Potra ar fi organizat un grup paramilitar format din 21 de persoane care urma să se deplaseze către București pentru a participa la proteste ce ar fi putut degenera în acțiuni violente.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, polițiștii au instituit filtre în mai multe localități din Ilfov, Dâmbovița și București. În urma controalelor efectuate asupra vehiculelor folosite de grupul coordonat de Potra, anchetatorii au descoperit cuțite, pumnale, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, boxuri, topoare, pistoale și materiale pirotehnice cu potențial exploziv ridicat. Procurorii susțin că acțiunile inculpaților au pus în pericol securitatea națională și ordinea constituțională a statului român.

Un al doilea dosar pentru Călin Georgescu

Separat de acest caz, Călin Georgescu a fost trimis în judecată într-un alt dosar, în care este acuzat de propagandă legionară și promovarea în public a unor persoane condamnate pentru genocid și crime de război. În aprilie 2026, Tribunalul București a dispus definitiv ridicarea măsurii controlului judiciar impuse fostului candidat la alegerile prezidențiale.

Decizia pe care o va pronunța joi Înalta Curte va stabili dacă procesul privind presupusele acțiuni împotriva ordinii constituționale poate începe efectiv sau dacă dosarul va reveni la Parchet pentru completarea anchetei, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eu sunt tare curios de unde dreacu știți voi toate chestiile astea, pentru că nu există dovezi în sprijinul a ceea ce debitează cei doi antepostaci așa cum există pentru Băsescu, de exemplu, dar dacă nu există dovezi înseamnă că aceste specimene umane idioate au mari probleme cu scufița și situația lor este foarte ... Roșie, deci, atenție mare la aceste scursuri ale societății care debitează tot felul de tâmpenii pentru denigrarea unor oameni obișnuiți ...
2
1
o data intrat la secu, iesi doar cu picioarele inainte. CG-ul a fost si e securist. Unul util, caci prosteste milioane de romani saraci cu duhul. Nu-l condamna nici naiba, ca sunt toti intelesi. Calin e doar un vehicul prin care se manevreaza revolta si furia oamenilor pe de-o parte si li se ofera o falsa speranta pe alta.
8
2
e fost securist si fost psdist si comunist vechi dinainte de 89, are spate si prieteni sus pusi peste tot in psd, justitie si servicii, numai ca acolo sunt mai multe tabere si el a deranjat una din ele cu botii lui si tik totkul, dar ptr finantarea ilegala a campaniei de ce nu e achetat ? ptr ca ar fi fost cel mai usor de demonstrat, iar fapta fiind grava, facea sigur puscarie si sunt unii care vor sa-l scape ?
6
4