REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Deputatul Radu Babuş, cercetat alături de Radu Mazăre: "Sunt ca râia ăştia, nu vezi că nu mai scapi?"

Deputatul Radu Babuş, cercetat alături de Radu Mazăre: "Sunt ca râia ăştia, nu vezi că nu mai scapi?"

Replica API 27 iunie 2014 | 00:00 227

Sorina Hortolomei, acuzată de spălare de bani, în dosarul retrocedărilor din Mamaia

Sorina Hortolomei, acuzată de spălare de bani, în dosarul retrocedărilor din Mamaia

Conflictele pe care primarul Constanţei, Radu Mazăre, le are cu Justiţia se înmulţesc. Joi, edilul a fost din nou citat la DNA Constanţa, procurorii anticorupţie aducându-i la cunoştinţă că au dispus extinderea cercetărilor în dosarul Retrocedărilor. De data aceasta, este vorba de un teren din staţiunea Mamaia, zona Cazino, care ar fi fost vândut în anul 2005, în mod ilegal, potrivit procurorilor DNA. Mazăre nu a mai fost ridicat de mascaţi, joi s-a prezentat de bunăvoie la sediul DNA şi nu a petrecut mult timp în faţa anchetatorilor. La ieşirea din sediu, edilul Constanţei a invocat din nou discordia dintre el şi preşedintele Traian Băsescu. "De câte ori spun ceva despre Traian Băsescu sau, mai nou, de Koveşi, după câteva zile sunt chemat la DNA. Sunt ca râia ăştia, nu vezi că nu mai scapi? Te scarpini aici, te lasă, te ia aici, te lasă iar şi tot aşa. Povestea în România nu este doar la Traian Băsescu, ci şi la butoanele pe care şi le-a pus şi pe care apasă ca să-şi hăituiască inamicii politici, apasă ca să-şi ţină afacerile putrede sub control. Deja, ai văzut procurorul căruia i s-a luat dosarul în 2011 ai văzut ce a spus omul, în ce condiţii se pot lua dosarele. Am întrebat şi eu... dar perecheziţia, că la mine, mascaţi, percheziţie, mama, fraţii prietenii... M-au chemat pentru că acum câteva zile am vorbit despre Traian Băsescu şi Koveşi. Când am ieşit şi le-am făcut căţele pe alea două de la Bucureşti care au cerut să-l aducă pe Nicuşor în ţară cu furtunul în burtă şi bolnav în starea în care este, vorbeam cu apropiaţii mei şi le spuneam că o să mă cheme la DNA", a declarat Mazăre, la ieşirea din sediul DNA. "O fi o ţară liberă. dacă vorbesc despre fete nu cred că-i deranjează tare, dar dacă vorbesc despre lucrurile astea urâte, atunci îi deranjează. Au făcut o extindere a dosarului vânzărilor de terenuri. Că au fost vândute nişte terenuri în 2007, că aveam eu treabă, că nu aveam. Că erau ale RAEDPP", a completat Mazăre. Radu Mazăre este urmărit penal din 5 februarie a.c., pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. "În perioada 17 martie 2009 - 20 ianuarie 2014, suspectul Mazăre Radu Ştefan nu şi-a îndeplinit obligaţia care decurgea din funcţia de primar al municipiului Constanţa privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, pe care acesta le cumpărase de la Consiliul Local Constanţa", se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupţie. În completarea comunicatului nr. 91 din 5 februarie 2014, privind efectuarea de acte de urmărire penală faţă de Radu Ştefan Mazăre, primar al municipiului Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiuni de abuz în serviciu, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA a anunţat joi, 26 iunie următoarele: "În cauza respectivă, în afara celor deja reţinute în sarcina suspectului Radu Ştefan Mazăre, s-a dispus extinderea cercetărilor şi pentru infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, prevăzută de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Radu Babuş, la data faptelor director general al Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP), în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, prevăzută de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000; Gina Sorina Moscu Hortolomei, la data faptelor reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Develepoment SA, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor". În ordonanţa de extindere a urmăririi penale se arată că există indicii care conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la data de 28.02.2007, în calitate de primar, Radu Ştefan Mazăre a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 m.p. teren situat în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia, susţin procurorii DNA. "Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de suspecta Gina Sorina Moscu Hortolomei. În aceeaşi ordonanţă se arată că suspectul Radu Babuş, în calitate de director general al RAEDPP Constanţa, la data de 31.05.2007, a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă totală de teren de 502,81 m.p., situată în intravilanul mun.Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a mai multor parcele de teren. Terenurile respective au fost cumpărate de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de suspecta Sorina Gina Moscu Hortolomei, iar ulterior au dobândite, succesiv, de societăţile comerciale SC Bulevard SA ( la data de 31.10.2007) şi de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeaşi suspectă. Tranzacţiile terenurilor totalizând 502,81 m.p s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri. Persoanelor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile, în conformitate cu art. 307 din Codul de procedură penală", se mai arată în rechizitoriul DNA.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272