Două tramvaie s-au ciocnit, în Arad: 2 victime
Două tramvaie s-au ciocnit, în Arad: 2 victime
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDouă tramvaie s-au ciocnit, miercuri, în municipiul Arad, iar două pasagere au fost rănite, una fiind transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.
imagini de la locul accidentului
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean, accidentul a avut loc în zona UTA, pe Calea Aurel Vlaicu, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O femeie a primit îngrijiri la faţa locului, iar a doua victimă, o femeie de 57 de ani, a fost transportată la spital, suferind un traumatism cranian şi un traumatism la umăr.
Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat că ambele tramvaie circulau pe aceeaşi linie unul în spatele celuilalt, iar al doilea vatman nu ar fi fost atent şi nu ar fi frânat la timp.
"Se pare că un vatman care conducea un tramvai de tip mai vechi, nemţesc, nu a păstrat distanţa faţă de tramvaiul din faţă şi, probabil din neatenţie, a lovit vagonul model Imperio. Două pasagere au acuzat dureri la nivelul capului iar poliţiştii au făcut cercetări. Tramvaiele au fost retrase în depou, având avarii la nivelul caroseriei", a declarat Claudiu Godja.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au transmis că se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, conform agerpres.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News