REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Mie., 11 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7640
9.4° Constanța Miercuri, 11 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7640
 

Drept la replică. Cum răspunde Aurelian Ceauș acuzațiilor legate de afacerile pe care le are cu Primăria Eforie

Drept la replică. Cum răspunde Aurelian Ceauș acuzațiilor legate de afacerile pe care le are cu Primăria Eforie

Robert NENCIU 10 aprilie 2026 | 00:00 1688

La începutul lunii aprilie 2026, mai exact pe 4 aprilie, cotidianul Replica de Constanța a publicat un amplu interviu în care jurnalistul Marius Avram a adus o serie de acuzații referitoare la afaceri suspecte dintre mai multe firme aparținând familiei Ceauș cu Primăria Eforie sau firme care au câștigat licitații organizate de administrația Eforie. Pe toată durata interviului am solicitat dovezi asupra celor exprimate de Marius Avram, pe care a susținut că le are și pe care le va prezenta anchetatorilor atunci când va fi solicitat, având în vedere plângerea penală pe care a depus-o. La momentul respectiv nu a existat posibilitatea obținerii unui punct de vedere de la Aurelian Ceauș, cel acuzat de jurnalistul Marius Avram. Am primit însă un drept la replică pe care îl publicăm integral.

Drept la replica. Cum raspunde Aurelian Ceaus acuzatiilor legate de afacerile pe care le are cu Primaria EforieAurelian Ceauș

Așa cum era de așteptat, în urma interviului acordat de jurnalistul Marius Avram cotidianului Replica de Constanța despre afacerile lui Aurelian Ceauș cu Primăria Eforie și alte firme câștigătoare ale unor licitații, s-au iscat numeroase discuții. Aurelian Ceauș a solicitat un drept la replică față de cele afirmate, drept la replică pe care îl redăm integral.

„Subsemnatul, Aurelian Ceauș, în nume propriu și în calitate de administrator al societății Interconstruct SRL, vă adresez prezenta notificare ca urmare a articolului publicat în data de 4 aprilie 2026.

Prin acest demers, doresc să vă aduc la cunoștință faptul că publicația dumneavoastră a fost indusă în eroare de către numitul Marius Avram, oferindu-i un spațiu de expunere pentru o serie de afirmații false și vădit calomnioase. Având în vedere gravitatea acuzațiilor, vă solicităm restabilirea adevărului prin publicarea următoarei poziții oficiale:

1. Cu privire la Contractul Proplast Medi și dezinformarea financiară

Acuzația conform căreia societatea noastră ar fi 'luat bani' de la Proplast Medi sub forma unor plăți necuvenite pentru a masca o presupusă mită este nu doar falsă, ci de-a dreptul absurdă în fața evidențelor bancare și a contractului pe care jurnalistul susține că l-a cercetat.

Dacă jurnalistul Marius Avram ar fi vrut să arate realitatea tranzacțiilor, ne-ar fi informat că, în prima etapă, fluxul banilor a fost exact invers: societatea noastră a virat sume de bani către partener, ca urmare a constituirii asocierii pentru proiectul imobiliar din Galați (aport la asociere). Ulterior, din cauza neîndeplinirii condițiilor administrative, aceste sume au fost restituite către noi. Este de neînțeles cum un demers jurnalistic poate transforma o investiție proprie, urmată de recuperarea capitalului prin reziliere, într-o 'încasare de șpagă'. Această răsturnare a faptelor demonstrează fie o incapacitate gravă de a înțelege un contract si extras de cont, fie o rea-credință dusă la extrem cu scopul de a ticlui o infracțiune acolo unde există o restituire de fonduri.

Drept la replica. Cum raspunde Aurelian Ceaus acuzatiilor legate de afacerile pe care le are cu Primaria EforieMarius Avram

2. Cu privire la procedura de achiziție și contractul Setconstruct SRL

Afirmația privind caracterul „fictiv” al relației comerciale cu Setconstruct SRL este o dezinformare majoră. Setconstruct SRL este un partener tradițional al Interconstruct SRL pentru participare la achiziții publice și execuție lucrări. Numai în intervalul 2017-2019 cele două societăți au participat împreună la zece licitații. Proiectul la care se face referire a fost atribuit în urma unei proceduri de achiziție publică transparentă, la care au participat 5 ofertanți și atribuirea a fost făcută către ofertantul cu prețul cel mai scăzut.

• Orice verificare sumară pe portalul de achiziții publice (SICAP) ar fi demonstrat competiția reală, legalitatea atribuirii și prețul ofertat considerabil mai mic față de valoarea estimată.  Omisiunea deliberată de a consulta aceste surse de informare publice, oficiale și gratuite a reprezentat fundamentul pe care jurnalistul Marius Avram și-a construit întregul narativ defăimător.

• Execuția unei părți din proiect de către Interconstruct SRL în calitate de subcontractant este probată prin situații de lucrări , certificate de calitate materiale, procese-verbale de recepție și dovezi materiale (fotografii de șantier), documente care contrazic total narațiunea prezentată de jurnalistul Avram în publicația dumneavoastră.

3. Lipsă de fundament a celorlalte acuzații

Subliniem faptul că toate celelalte subiecte abordate în articol — referitoare la „schemele” de insolvență, relația cu instituțiile de finanțare sau presupusele mecanisme de „căpușare” a bugetului local — sunt la fel de neadevărate și lipsite de orice bază factuală. Acestea reprezintă simple speculații jurnalistice menite să creeze o aparență de ilegalitate acolo unde există doar activități comerciale și administrative derulate în deplină conformitate cu legea.

3.1. Insolventa Interconstruct SRL și afirmația privind lucrări pe care nu le-a executat și banii încasați degeaba de la „stat”. Afirmațiile jurnalistului Marius Avram, conform cărora s-ar fi „încasat bani degeaba” sau s-ar fi realizat „lucrări fictive”, sunt complet false și ignoră realitatea economică a perioadei de execuție. Contractul menționat s-a derulat într-un context marcat de criza post-covid și de izbucnirea conflictului din Ucraina, evenimente care au generat distorsiuni masive pe piața materialelor de construcții, a transporturilor și a utilajelor.

În mod obiectiv, prețul contractului, chiar și în urma mecanismelor de actualizare, a devenit insuficient pentru a acoperi costurile reale de procurare și punere în operă. Această imposibilitate de a achiziționa resurse la prețuri sustenabile a generat întârzieri și a expus societatea unor riscuri contractuale majore. Subliniem că, pentru onorarea obligațiilor, Interconstruct SRL a apelat constant la furnizori și prestatori specializați, printre care se numără și societatea Madera Art SRL (conform contractului nr. 14/27.08.2021), colaborarea din perioada 2021-2023 fiind documentată prin situații de lucrări , documente justificative și facturi. Situația întâmpinată de societatea noastră a fost o realitate generalizată la nivel național în acea perioadă, numeroase contracte de infrastructură fiind reziliate sau blocate din cauza imposibilității de actualizare a prețurilor în raport cu realitatea pieței. Cazuri similare de rezilieri sau renegocieri dificile au fost raportate la nivelul unor mari beneficiari de stat, unde constructori de anvergură s-au aflat în incapacitate de execuție din cauza acelorași factori. Prezentarea acestui fenomen economic global drept o «manevră locală» a subsemnatului demonstrează fie o crasă ignoranță jurnalistică, fie o intenție vădită de a deforma realitatea pentru a servi unui scop defăimător

3.2. Speculațiile privind închirierea unui imobil din localitatea Eforie Nord către o anumită societate comercială. Jurnalistul Avram a omis, cu intenție, verificarea datelor oficiale ale părților de la Registrul Comerțului valabile la momentul contractului de închiriere din martie 2018 , ocazie cu care ar fi putut sesiza numele administratorului. Construirea unei teorii a „mitei mascate” prin ignorarea documentelor de la momentul contractului reprezintă o manipulare a realității istorice. Speculațiile privitoare la înstrăinarea imobilului la o valoare subevaluată, precum și scenariul fantezist al unui transfer de proprietate mascat după zece ani de plată a chiriei, reprezintă afirmații vădit mincinoase și lipsite de orice fundament contractual sau legal. Clădirea este în proprietatea Interconstruct SRL, plățile reprezintă chirii și nu există promisiuni de vânzare-cumpărare valabile pentru transmiterea în viitor a proprietății. Acest mix de presupuneri au unicul scop de a plăsmui un context fraudulos acolo unde există doar o relație comercială legitimă.

Drept la replica. Cum raspunde Aurelian Ceaus acuzatiilor legate de afacerile pe care le are cu Primaria EforieRobert Nenciu, Marius Avram

3.3 Referitor la proiectul imobiliar dezvoltat de societatea Esteitinvest SRL, afirmațiile jurnalistului sunt pure speculații menite să dezinformeze. În realitate, este vorba despre o investiție privată transparentă, susținută prin contracte de lucrări, facturi și situații de lucrări care atestă avansul execuției și proveniența fondurilor. Insinuările privind un transfer fraudulos de proprietate către terți , caracterul ocult al construcției și „mecanisme de spălare a banilor” sunt afirmații care nu pot fi susținute cu documente. Într-adevăr, un transfer de proprietate va exista întrucât clădirea este edificată cu scopul de a vinde spații locative la finalizarea proiectului.

3.4. Referitor la acuzațiile privind societatea Legume Dobrogene SRL și presupusa «externalizare» de fonduri înainte de insolvență sunt de-a dreptul absurde. În primul rând, cifrele vehiculate în articol sunt grosolan inexacte și exagerate, neavând corespondență în realitate. În al doilea rând, relațiile comerciale dintre entitățile menționate s-au derulat exclusiv în perioada 2015-2017, fiind finalizate cu mult înainte de dificultățile financiare recente. Insinuarea că o societate ar fi 'externalizat' fonduri pentru a pregăti o insolvență care a survenit după 9 ani depășește limitele oricărei logici economice. Această încercare forțată de a lega evenimente comerciale vechi de aproape un deceniu de o procedură juridică actuală confirmă, încă o dată, intenția autorului de a ticlui un scenariu fraudulos prin ignorarea cronologiei faptelor și manipularea sumelor.

4. Inducerea în eroare a organelor judiciare și reaua-credință a autorului

Un aspect extrem de grav este faptul că domnul Marius Avram a afirmat public că a avut acces la documentele și contractele menționate.

• Această recunoaștere elimină ipoteza unei „erori” de documentare. Dacă autorul a văzut contractele, dar a ales să le prezinte publicului și procurorilor cu o natură juridică falsă (transformând o plată de constituire de capital în „încasare fictivă” sau ignorând documente publice de licitație, atribuire și execuție lucrări), ne aflăm în fața unei acțiuni deliberate de inducere în eroare a organelor judiciare (Art. 268 Cod Penal).

În consecință, vă informăm că:

• Vom acționa împotriva numitului Marius Avram în conformitate cu prevederile Art. 268 din Codul Penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. Această acțiune este fundamentată pe faptul că autorul a sesizat organele de urmărire penală cu fapte despre care știa că sunt nereale. Având în vedere că acesta a declarat public că a avut acces la contractele menționate și alte documente ale societății, interpretarea unei plăți și restituiri de sume (cazul Proplastmedi) drept „încasare de bani degeaba” sau ignorarea documentelor publice de licitație , atribuire și execuție lucrări (cazul Setconstruct) demonstrează intenția directă de a tăinui adevărul și de a ticlui probe nereale în scopul defăimării“, se arată în dreptul la Replică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?