REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

După ce s-a cinstit în club, un fost angajat al ISU Dobrogea a lovit un pieton și a fugit de la locul accidentului

După ce s-a cinstit în club, un fost angajat al ISU Dobrogea a lovit un pieton și a fugit de la locul accidentului

Virgil STOIAN 10 ianuarie 2026 | 00:00 3048

Sava Viorel a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Bărbatul, maistru militar în cadrul ISU Dobrogea la momentul producerii accidentului, este acuzat că pe 06.04.2025, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Passat a acroșat victima, care traversa bld. Alexandru Lăpușneanu, pe marcajul pietonal, provocându-i acesteia vătămări ale integrității corporale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției. Sava Viorel a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel București în urma căruia a fost condamnat la un an și 8 luni de închisoare, cu suspendare. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a făcut apel la această sentință, care se va judeca pe 26 februarie 2026.

Dupa ce s-a cinstit in club, un fost angajat al ISU Dobrogea a lovit un pieton si a fugit de la locul accidentuluiSava Viorel

Potrivit rechizitoriului, la data de 06.04.2025, Sava Viorel a condus autoturismul marca Volkswagen Passat și a acroșat persoana vătămată, care traversa bulevardul pe marcajul pietonal, provocându-i acesteia vătămări ale integrității corporale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului. La data de 06.04.2025, în jurul orei 06:08, organele de poliție din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Constanța au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în aceeași zi, la ora 06:03, pe un bulevard din municipiul Constanța, în zona blocului L8, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Agenții de poliție rutieră s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că victima a fost testată cu aparatul etilotest marca Dräger, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere că aceasta a suferit leziuni în urma impactului cu autoturismul, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Constanța pentru îngrijiri medicale.

Ce spune autorul accidentului

Audiat în cauză, Sava Viorel a declarat că la data de 05.04,2025 a ieșit în oraș cu prietenii, la un club din centrul Constanței, în apropierea căruia a parcat mașina sa, marca Volkswagen Passat. După ce a consumat în club un cocktail Cuba Libre, bărbatul a plecat împreună cu prietenii săi să mănânce. Ulterior rulând pe bld. Al. Lăpușneanu către City Mall, aflându-se pe marcajul pietonal, a simțit că a lovit ceva dar pentru că afară era întuneric, și el asculta muzică la un volum ridicat iar pe carosabil efectuându-se lucrări, nu și-a dat seama ce lovise. Sava Viorel și-a continuat deplasarea fără să oprească, și a parcat mașina în parcarea unui supermarket Lidl.

În seara zilei de 06.04.2025, acesta a văzut că mașina era lovită și îi lipsea oglinda dreapta față. Conform propriilor declarații, Sava Viorel a crezut la acel moment că mașina îi fusese lovită în parcarea magazinului. Cu toate acestea, fără a anunţa poliția că un necunoscut îi lovise mașina, deși acest lucru era obligatoriu și absolut necesar pentru obținerea autorizației de reparație, bărbatul a vizitat un alt mall din Constanța decât cel în apropierea căruia comisese accidentul iar apoi, a doua zi, a plecat la locul de muncă — Secția Mangalia din cadrul ISU Dobrogea, utilizând tot autoturismul implicat în accident.

Dupa ce s-a cinstit in club, un fost angajat al ISU Dobrogea a lovit un pieton si a fugit de la locul accidentului
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției între Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel București și Sava Viorel, în urma căruia acesta a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare, cu suspendare. Sentința nu este definitivă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța făcând apel la această sentință.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vă dați seama cât de beat era dacă nu a realizat că și-a pierdut oglinda .. cred că nu mai vedea nimic ..
4
0
Exact asha este mai Rica,numai ca asha cum ne-a obishnuit judecatori lucreaza in folosul lor si al infractorilor,in interesul lor pentru ca unu-sunt shpagari si doi- dupa ce amana dosarele cu ani chiar si astea clare se plang ca au multe dosare de judecat,vorbesc despre judecatori ashtia care dupa ce a aparut in public cum sunt ei cu adevarat au sarit totzi mafioatzi in apararea lor sustzinutzi de ziare ca replicka care acuzau ca USRishti vor distrugerea ordini din justitzie,adica a acestei ordini care este pentru innfractori de tot felul si impotriva romanilor de zeci de ani de zile.
5
0
a rămas fără oglindă?dar, ce, era prinsă cu bolduri? și a plecat spre mangalia fără oglindă a doua zi...tare...cred că avea ceva grade ...la bord
8
1
Fuga de la locul accidentului puscarie cativa ani si daune morale. Daca se rspecta legea.
12
0
Ce fazta de prostovan are
16
1