REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

După revocarea lui Mihei din funcţie, liberalii constănţeni n-ar mai vrea să propună om la ANR

După revocarea lui Mihei din funcţie, liberalii constănţeni n-ar mai vrea să propună om la ANR

Replica API 8 iunie 2013 | 00:00 165

Probabil că oficial nu vor recunoaşte, însă liberalii din Constanţa nu au obţinut de la centru toate posturile dorite în teritoriu sau la nivel guvernamental, un exemplu fiind Daewoo Mangalia Heavy Industries. Speranţele în cazul DMHI erau, din partea liberalilor constănţeni, altele, însă socoteala lor nu s-a potrivit cu cea de la centru. O altă problemă a liberalilor constănţeni este reprezentată de Autoritatea Navală Română, unde directorii sunt schimbaţi la câteva luni. Cel mai recent director al ANR - susţinut de liberalii constănţeni - care s-a trezit că este revocat din funcţie este Andrian Mihei. Revocarea din funcţie s-a petrecut în ziua în care Mihei participa, senin şi fără să aibă habar ce i se pregăteşte, la un moment aniversar al CERONAV, în data de 24 mai. Între timp, conducerea ANR este asigurată de directorul adjunct, iar momentan PNL Constanţa nu a mai anunţat nici un nume de posibil viitor director al instituţiei în cauză. "Nu avem un nume, nu credem că mai propunem pe cineva. În ziua când a fost revocat Mihei din funcţie eram cu toţii, de la PNL, la CERONAV. Era şi el, iar câteva ore mai târziu el afla că e revocat, iar noi citeam despre asta în presă. A fost o decizie a ministrului (Relu Feneciu, ministrul Transporturilor - n.r.) fără o consultare cu noi", a declarat, pentru "Replica", un liberal constănţean. Conform sursei noastre, deşi ministrul Relu Fenechiu este de la PNL, el "nu a anunţat decizia, probabil pentru că este presat şi el din altă parte...". De unde? Liberalul constănţeanu nu a detaliat, menţionând doar că are legătură cu "pavilionul românesc". "Mihei e specialist, dacă el a spus că acel contract pentru pavilion nu e în regulă, el ştie ce spune, pe el tind să îl cred. Iar noi, cei de la PNL Constanţa, nu vrem să ne asumăm acel contract, să propunem iar pe cineva de la Constanţa la conducerea ANR, iar apoi să fie obligat respectivul să gireze acel contract. Iar dacă nu este de acord cu contractul, ce se întâmplă? E iar schimbat din funcţie?!", a mai declarat liberalul, care nu a dorit să îi fie dezvăluit numele.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212