Ea este Laura Crișan, suspecta în atentatul cu bombă de la Arad asupra tatălui său, Ioan Crișan
Ea este Laura Crișan, suspecta în atentatul cu bombă de la Arad asupra tatălui său, Ioan Crișan
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn spațiul public au apărut informații extrem de interesante despre Laura Crișan, suspecta în atentatul cu bombă de la Arad asupra tatălui său, Ioan Crișan.
Miercuri, 23 octombrie 2024, la aproape trei ani și jumătate de la atentatul cu bombă de la Arad, soldat cu moartea lui Ioan Crișan, mai mulți suspecți, în frunte cu fiica afaceristului, Laura Crișan, au fost ridicați de poliție și duși la audieri. Cine este Laura Crișan, femeia acuzată că și-a ucis tatăl, omului de afaceri Ioan Crișan, în atentatul din Arad Conform polițiștilor, nu mai puțin de patru persoane sunt suspectate că ar fi fost în spatele atentatului, printre ei chiar și fiica omului de afaceri. Aceasta din urmă este acuzată că ar fi ordonat uciderea lui Ioan Crișan.
În cursul zilei de miercuri, casa femeii au fost percheziționată. Laura Crișan a fost dusă la audieri. Din cercul de suspecți ai crimei din 29 mai 2021 fac parte și trei bărbați, printre care și un electronist din Arad care ar fi confecționat dispozitivul exploziv.
Date din ancheta asasinatului din Arad spun că acesta ar fi fost pus la cale după ce Laura Crișan s-a certat cu tatăl său de la bani. Femeia ar fi deținut jumătate din firma părintelui. În perioada premergătoare atentatului, femeia s-ar fi confruntat cu dificultăți financiare majore, fiind presată de creditori.
Fapta comisă ar fi avut la bază un interes financiar, în sensul că omul de afaceri ar fi dorit să o dezmoştenească pe fiică şi să îi lase afacerea fostului ginere.
Laura Crișan este o figură destul de cunoscută în zona de vest a țării. De profesie avocat, ea l-a reprezentat pe tatăl ei în mai multe procese pentru recuperarea datoriilor de la anumite persoane. În primele zile după asasinat, Laura Crișan le-a spus anchetatorilor că nu se afla în oraș în ziua respectivă. O perioadă, Laura Crișan a purtat numele de familie Bîlcea. Ea a fost căsătorită cu un nume important din PNL, deputatul Sergiu Bîlcea, o figură prezentă constant în media internă.
Cu trei ani înainte de atentatul de la Arad, Laura Bîlcea a decis să se despartă de Sergiu Bîlcea. Acesta din urmă deține două firme de transport extrem de profitabile, notează Adevărul.ro. Cei doi nu s-au înțeles în privința programului de vizitare a minorilor și au ajuns la tribunal.
În 2021, după moartea fostului său socru, deputatul liberal a avut o reacție în spațiul public. ”Sunt șocat și îndurerat de decesul fostului meu socru, bunicul copiilor mei. Chiar dacă viața a făcut să nu ne mai vedem de mult timp, a fost un bunic apropiat.
Este un moment greu pentru familie. În aceste împrejurări rog pe toată lumea să respecte dreptul la intimitate și viață privată a familiei Crișan”, a spus deputatul PNL, conform fanatik.ro.
Update:
Fiica milionarului din Arad, asasinat în urmă cu 3 ani, a fost adusă miercuri seară la Parchetul General din București, alături de ceilalți suspecți din dosar. Femeia urmează să fie acuzată oficial că a complotat pentru a-și ucide tatăl, la mijloc fiind o problemă legată de moștenire.
Fiica milionarului ar urma să fie acuzată de omor calificat şi instigare la aceeaşi infracţiune, conform aceloraşi surse și, cel mai probabil, va fi reținută pentru 24 de ore și ulterior areatată pe 30 de zile.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 














