REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Lun., 20 Mai 2024
Anul XX Nr. 6735
12.7° Constanța Luni, 20 Mai 2024 Anul XX Nr. 6735
 

Europarlamentare2024: Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că îşi trădează ţara

Europarlamentare2024: Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că îşi trădează ţara

A.F. 10 mai 2024 | 00:00 472

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat împotriva extremei drepte germane, acuzând-o că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", cu o lună înainte de alegerile europene, relatează AFP.

Europarlamentare2024: Ursula von der Leyen acuza extrema dreapta germana ca isi tradeaza taraUrsula von der Leyen

La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată (CDU, partidul din care face parte), Ursula von der Leyen a declarat că "AfD (Alternativa pentru Germania) vorbeşte mai ales despre popor şi patrie, şi apoi ea le trădează dându-le pe mâna autocraţilor".

"Ar trebui să le fie ruşine", a mai spus ea. În prezent, sondajele creditează AfD cu 15% din voturi la alegerile europene din iunie, ceea ce plasează formaţiunea pe locul al doilea, după conservatori - CDU şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), în prezent în opoziţie în Germania.

Creat în 2013, acest partid anti-euro şi anti-imigraţie, creditat în februarie cu 22% din voturi, a căzut în popularitate după o serie de scandaluri care l-au afectat în special pe Maximilian Krah, aflat în fruntea listei AfD la alegerile europene.

Acest europarlamentar este vizat, pe de o parte, de o anchetă preliminară a parchetului din Dresda (est) pentru suspiciunea de finanţare rusă şi chineză, iar pe de altă parte, unul dintre foştii săi colaboratori în Parlamentul European este suspectat de spionaj în beneficiul Chinei.

"Nu putem avea niciun stat, nicio Uniune Europeană, cu slujitori ai Kremlinului, detractori ai democraţiei şi extremişti", a spus Von der Leyen, care doreşte să obţină un al doilea mandat de şef al executivului european.

Provenind din PPE (dreapta), principalul grup din Parlamentul European, Ursula von der Leyen a exclus orice cooperare, în organismele europene, cu grupul de care aparţine AfD, Identitate şi Democraţie, şi din care face parte şi partidul de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN) din Franţa.

Însă ea a lăsat uşa deschisă alianţelor cu ECR, familia politică condusă de premierul italian Giorgia Meloni, care include şi grupuri de extremă dreapta precum Vox în Spania şi Reconquęte al lui Eric Zemmour în Franţa.

"Acest lucru va depinde de componenţa Parlamentului şi de cine face parte din ce grup", a declarat oficialul german la sfârşitul lunii aprilie, stârnind indignarea social-democraţilor şi a Verzilor, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La gunoi cu Ursula
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515