REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Eveniment special pe scena Teatrului Oleg Danovski: Harry Tavitian şi prietenii

Eveniment special pe scena Teatrului Oleg Danovski: Harry Tavitian şi prietenii

Replica API 29 noiembrie 2011 | 00:00 108

Fiii Dobrogei vin acasă

Fiii Dobrogei vin acasă

Harry Tavitian şi invitaţii săi oferă, miercuri, 30 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", un eveniment artistic de excepţie: Delia Pavlovici (pian), Corneliu Stroe (percuţie), Anatoly Vapirov (saxofon), alături de o lansare de carte a Doinei Păuleanu - "Cazinoul din Constanţa" şi o expoziţie de grafică a artistului Ion Tiţoiu. Seara va fi însoţită de comentariile istoricului Sorin Antohi. La începutul lui 2011 Consiliul Local a votat ca Harry Tavitian să fie cetăţean de onoare al Constanţei. Cu acea ocazie Tavitian spunea că publicul constănţean este primul care i-a acordat, cu mulţi ani în urmă, acest titlu. În semn de mulţumire, Tavitian dăruieşte împătimiţilor jazz-ului de la malul mării un concert special. Aşa s-a născut ideea acestui eveniment artistic în care Harry Tavitian va primi, oficial, titlul de cetăţean de onoare. Intrarea la acest eveniment special este liberă. Despre Harry Tavitian nu putem să nu amintim că, de-a lungul întregii sale cariere de 40 de ani, oraşul său natal, Constanţa, a rămas oraşul său de suflet. A încercat să-l facă cunoscut prin activitatea sa şi să promoveze, în Constanţa, jazzul - arta care a marcat secolul 20. Înainte de 1989 a organizat Clubul de jazz la Biblioteca Judeţeană (1978 - 1987) şi numeroase concerte de jazz, o experienţă singulară în ţară fiind aceea a seriei de concerte Atelier de Improvizaţie, găzduite de Teatrul Dramatic până în 1990. În 1992 a înfiinţat Fundaţia Culturală Harry Tavitian care a continuat la Muzeul de Artă Atelierele de Improvizaţie (ajunse la nr 35). Fundaţia a sprijinit afirmarea unor tineri muzicieni, scriitori şi plasticieni talentaţi, care acum sunt deja artişti consacraţi. Între 1993-2002 a funcţionat şi Clubul de jazz al Fundaţiei, unde au fost organizate audiţii de jazz şi muzică clasică, expoziţii de artă, lansări de carte etc. "În 2001 am reuşit performanţa să mi se interzică la Constanţa concertul de Crăciun al cărui invitat special era Anatoly Vapirov, unul dintre cei mai mari saxofonişti europeni. De atunci nu am mai organizat concerte aici. Ca fiu al Dobrogei, consider această invitaţie ca o întoarcere acasă. Iar ca reparaţie morală, îl am din nou ca invitat de onoare pe Anatoly, cu care cânt împreună de mai bine de 20 de ani", spune Tavitian despre evenimentul special care va avea loc pe data de 30 noiembrie. Vapirov este născut, ca şi Tavitian, la ţărm de mare (în fosta Uniune Sovietică, la Marea de Azov). Este absolvent al Conservatorului din Leningrad, unde a şi predat apoi saxofon. Este stabilit de peste 20 de ani la Varna, unde din 1992 este şi director al Varna Summer International Jazz Festival. Are o carieră muzicală prodigioasă. Despre ceilalţi invitaţi, Harry Tavitian îi descrie: "Ceilalţi invitaţi ai mei, şi ei prieteni dragi...". Pianista Delia Pavlovici, născută la Constanţa, are o bogată activitate solistică, cu peste o sută de concerte şi recitaluri, înregistrări la radio şi televiziune, participări la festivaluri în ţară şi străinătate. Este membru titular al catedrei de pian a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. A fost invitata mea şi la câteva din Atelierele de Improvizaţie (la două din concertele de Crăciun şi la concertul memorabil Gala Pianiştilor Români de Jazz, din 1989, alături de Johnny Răducanu, Marius Popp, Dan Grigore, Mircea Tiberian); Percuţionistul Corneliu Stroe: "Împreună cu Cornel vom face un moment 'in memoriam' Johnny Răducanu. Johnny a iubit foarte mult publicul constănţean, la fel cum l-au iubit şi constănţenii pe el. Pe 1 decembrie Johnny ar fi împlinit 80 de ani", spune Tavitian. Criticul de artă Doina Păuleanu va lansa volumul "Cazinoul din Constanţa. Boemă, loisir şi patrimoniu european la Marea Neagră". Este prima monografie dedicată edificiului centenar, unul dintre cele mai frumoase în stil Art Nouveau din România. Scrisă în baza documentelor de arhivă, ilustrată cu imagini semnificative, cartea reconstituie atmosfera epocii, evocă ştiri şi fapte din mica istorie a urbei. Un alt invitat, graficianul Ion Tiţoiu (cetăţean de onoare al Constanţei) pregăteşte o expoziţie inedită cu desene ale Cazinoului şi portrete ale lui Harry Tavitian. Seara va fi însoţită de comentariile lui Sorin Antohi - istoric al ideilor, vechi şi avizat fan de jazz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272