REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
14.1° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Fermierii au primit banii pentru energia folosită la irigaţii

Fermierii au primit banii pentru energia folosită la irigaţii

Replica API 30 decembrie 2021 | 00:00 869

Fermierii care au depus facturile pentru decontarea a până la 50% din contravaloarea energiei electrice consumate pentru irigaţii au primit banii în conturi, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, scrie Agerpres.

Fermierii au primit banii pentru energia folosită la irigaţii

În total, 172 de Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) au depus facturi a căror valoare totală eligibilă pentru decontare se ridică la 16,59 milioane de lei. Astfel, până la data de 27 decembrie 2021, pentru 159 de beneficiari au fost efectuate plăţi în valoare de 16,09 milioane lei, iar pentru 13 beneficiari urmează să se facă plata imediat după finalizarea procedurii de verificare a datelor conturilor.

Specialiştii din cadrul MADR vor monitoriza respectarea prevederilor legale, astfel încât reducerea costurilor pentru energia electrică, pe baza facturilor depuse de Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, să se regăsească în beneficiul fermierilor.

Reprezentanţii ministerului amintesc că, pentru anul 2021, a fost stabilită cota de până la 49,99% pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică necesar funcţionării agregatelor sau echipamentelor pentru irigaţii pentru care se asigură apa pentru irigaţii în baza contractelor multianuale/sezoniere încheiate cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere