REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
8.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Filmul „Tenet“ s-a menţinut în fruntea box-office-ului din America de Nord

Filmul „Tenet“ s-a menţinut în fruntea box-office-ului din America de Nord

Replica API 6 octombrie 2020 | 20:02 1210

Lungmetrajul "Tenet", un thriller SF produs de Warner Bros., s-a menţinut pe primul loc în box-office-ul din America de Nord, obţinând weekendul trecut încasări de 2,7 milioane de dolari din 2.722 de cinematografe în cea de-a şasea săptămână de prezenţă pe marile ecrane, în contextul în care administratorii de săli de proiecţii întâmpină mari dificultăţi în atragerea de spectatori, informează Xinhua, citată de Agerpres.

"Tenet", cel mai recent film regizat de Christopher Nolan, cu John David Washington, Robert Pattinson, Elizabeth Debicki şi Dimple Kapadia în rolurile principale, a strâns până duminică 45,1 milioane de dolari în America de Nord. Pelicula a obţinut weekendul trecut 14,2 milioane de dolari pe plan internaţional din 59 de ţări şi a ajuns la un box-office mondial total de 307 milioane de dolari, potrivit cifrelor publicate de compania Comscore.

Acest lungmetraj, realizat cu un buget de producţie de peste 200 de milioane de dolari, prezintă povestea unui agent secret care manipulează trecerea timpului pentru a preveni izbucnirea celui de-al treilea război mondial.

Filmul "Tenet" a ajuns pe marile ecrane din 70 de ţări pe 26 august, înaintea lansării sale într-un număr restrâns de cinematografe din Statele Unite, pe 3 septembrie.

"Hocus Pocus", o comedie fantasy produsă de Disney în 1993, a fost relansată în această perioadă şi s-a clasat pe locul al doilea în box-office-ul nord-american, cu încasări de 1,92 milioane de dolari obţinute din 2.570 de cinematografe. Filmul, lansat în America de Nord înainte de Halloween, spune povestea unui trio de vrăjitoare malefice, dar amuzante, care sunt readuse la viaţă, dintr-o eroare, de un adolescent în noaptea de Halloween. Acest lungmetraj, deşi nu a avut succes de casă, a devenit un film cult, fiind redifuzat constant de televiziunile americane în preajma acestei sărbători. Anumite filme clasice sunt relansate în Statele Unite în această perioadă pentru a-i atrage pe spectatori în cinematografe, în contextul în care sălile de proiecţii au început să se redeschidă după ce au rămas mai multe luni închise în America de Nord.

Filmul cu supereroi "The New Mutants", produs de Fox şi Disney, ocupă locul al treilea în box-office-ul nord-american, cu încasări de 1 milion de dolari obţinute din 2.154 de cinematografe în cel de-al şaselea weekend de proiecţii, în timp ce încasările sale totale din Statele Unite şi Canada au ajuns la 20,9 milioane de dolari.

Acest spin-off inspirat din franciza "X-Men" este cel de-al 13-lea şi totodată ultimul film din această serie cinematografică. Regizat de Josh Boone şi avându-i în rolurile principale pe Maisie Williams, Anya Taylor-Joy şi Charlie Heaton, filmul prezintă un grup de tineri mutanţi închişi într-o incintă secretă care luptă pentru se salva.

Potrivit Comscore, 56% din cinematografele din America de Nord sunt în prezent deschise.

Totuşi, pentru weekendul următor nicio lansare de film nu a fost programată în Statele Unite şi Canada.

Patronii şi administratorii de cinematografe se confruntă cu un viitor nesigur din cauza devastatoarelor efecte economice generate de pandemia de COVID-19. Speranţele lor de redresare au fost spulberate săptămâna trecută după anunţul referitor la faptul că lansarea celui mai recent film din seria "James Bond" - la fel ca lansările altor superproducţii - va fi amânată pentru aprilie 2021.

Regal Cinemas, al doilea lanţ de cinematografe din Statele Unite, analizează posibilitatea de a-şi închide toate cele 543 de săli de proiecţii din această ţară din cauza pierderilor financiare continue provocate de pandemie, au anunţat duminică reprezentanţii companiei-mamă, grupul britanic Cineworld.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai lasati-ne in pace cu filmele voastre de rahat si ciorile obosite din ele!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212