REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Firma care adună gunoiul în jumătate din judeţ reabilitează şi sistemul de irigaţii de la Sinoe

Firma care adună gunoiul în jumătate din judeţ reabilitează şi sistemul de irigaţii de la Sinoe

Replica API 13 noiembrie 2018 | 00:00 1153

Contract de la ANIF

Contract de la ANIF

sursa foto Agricult

Grupul de firme care asigură serviciile de salubrizare în mai bine de jumătate din judeţul Constanţa mai reuşeşte o lovitură de proporţii la malul mării. Una din societăţile holdingului a câştigat un contract de peste 27 de milioane de lei de la ANIF pentru reabilitarea sistemului de irigaţii de la Sinoe, în urma unei licitaţii cu o valoare totală de circa 200 de milioane de lei.

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a atribuit pe 18 octombrie 2018 un contract privind „Execuţia lucrărilor pentru obiectivele de investiţii aflate în administrarea ANIF, din cadrul Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România - etapa I ”-4 loturi”. Valoarea estimată iniţial a licitaţiei lansate pe 11 aprilie 2018 era de 196.006.404,48 lei, fără TVA, în timp ce valoarea finală a acordurilor încheiate pentru cele 4 loturi a fost de 177.802.278,21 lei, fără TVA. Potrivit autorităţii contractante, cele 4 loturi sunt împărţite după cum urmează:

„Lot 1-„Reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii din Amenajarea hidroameliorativă Gălățui Călăraşi, judeţul Călăraşi” ( Reabilitare SPA Km 388-debit 93.571 mc/h, reabilitare SRP1 Vlad Ţepeş- debit 117.216 mc/h, reabilitarea canalelor CA 1, CA Barza, CA2, CP, CC );

Lot 2- „Reabilitarea staţiei SPR Cotu Văleni şi a canalelor de distribuţie CD monofilare, CD1 monofilare din amenajarea Brateşul de Sus, judeţul Galaţi” (Reabilitare SPR Cotu Văleni- debit 5.004 mc/h, reabilitarea canalelor CD Monofilare, CD1 Monofilare);

Lot 3- „Reabilitarea infrastructurii principale a sistemului de irigaţii din amenajarea Terasa Brăilei”, judeţul Brăila (Reabilitare SP1A Gropeni- debit 51.840 mc/h, SRP1 Urleasca- debit 42.300 mc/h, SRPD4- debit 9.072 mc/h şi SRPD6- debit 2.340 mc/h, reabilitarea canalelor CA Lunca, CA1, CA2, CD1, CD6, CD8, CD10, CD13, CD52);

Lot 4 - „Reabilitarea amenajării de irigaţii Sinoe”, judeţul Constanta (Reabilitare SPB Sinoe- debit 41.040 mc/h, reabilitarea canalelor CA Sinoe şi CA 4 Sinoe)”.

În documentaţia de atribuire, ANIF arată şi valoarea defalcată a loturilor, aşa cum era aceasta estimată iniţial:

„Valoarea estimată a lucrărilor este de 204.377.572,48 lei fără TVA, din care: Pentru Lotul nr. 1: Valoarea estimată pentru execuţia lucrarilor : 70.911.150,55 lei (fără TVA), la care se adaugă organizare de şantier în valoare de 51.709,64 lei fără TVA; Valoarea totală estimată fără TVA pentru Lotul nr. 1 este: 70.962.860,19 lei fără TVA.

Pentru Lotul nr. 2: Valoarea estimată pentru execuţia lucrărilor: 8.154.860 lei (fără TVA), la care se adaugă organizare de şantier în valoare de 216.308 lei fără TVA; Valoarea totală estimată fără TVA pentru Lotul nr. 2 este: 8.371.168 lei fără TVA.

Pentru Lotul nr. 3: Valoarea estimată pentru execuţia lucrărilor : 93.256.706,26 lei (fără TVA ), la care se adaugă organizare de şantier în valoare de 48.599,08 lei fără TVA; Valoarea totală estimată fără TVA pentru Lotul nr. 3 este: 93.305.305,34 lei fără TVA.

Pentru Lotul nr. 4: Valoarea estimată pentru execuţia lucrărilor: 31.686.528,39 lei (fără TVA ), la care se adaugă organizare de şantier în valoare de 51.710,56 lei fără TVA; Valoarea totală estimată fără TVA pentru Lotul nr. 4 este: 31.738.238,95 lei fără TVA”.

Cine sunt câştigătorii

Din ofertele primite, ANIF a ales Wagramer Termo 2000 SRL din Slatina, care va primi pentru loturile câştigate 67.736.349,51 lei, fără TVA, Edas Exim SRL Bucureşti, ce va încasa 82.948.156,64 lei, fără TVA, şi Iridex Group Plastic SRL Voluntari, firmă care va primi 27.117.772,06 lei, fără TVA.

Iridex Group Plastic SRL este firma care se ocupa de reabilitarea sistemului de irigaţii de la Sinoe. Societatea are ca domeniu de activitate fabricarea altor produse din material plastic şi a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 39.541.199 lei şi un profit net de 264.977 lei, cu 68 de angajaţi, precum şi datorii totale de 15.789.454 lei.

Firma care va reabilita sistemul de irigaţii de la Sinoe face parte din grupul care asigură şi serviciile de salubrizare în circa jumătate din judeţul Constanţa. Iridex Group Salubrizare SRL are contracte pentru adunarea deşeurilor cu aproape 40 de localităţi din judeţul Constanţa, dar şi cu porturile maritime şi plaje.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Puteti sa sugeti taragotul fara sa va aplecati sau sa luati flocii din cur in gura....
2
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218