REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Sâm., 24 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7622
11.9° Constanța Sâmbătă, 24 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7622
 

Fiul lui Tudorel Toader a fost suspendat de la Facultatea de Drept după arestarea preventivă

Fiul lui Tudorel Toader a fost suspendat de la Facultatea de Drept după arestarea preventivă

Mirela PASCAL 24 octombrie 2026 | 20:30 130

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi anunţă suspendarea contractului de muncă al lui Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept, după ce acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală.

Fiul lui Tudorel Toader a fost suspendat de la Facultatea de Drept dupa arestarea preventiva

Conducerea universităţii precizează că suspendarea contractului intervine automat în urma deciziei instanţei şi anunţă că luni dimineaţă va avea loc o şedinţă a Consiliului Facultăţii de Drept pentru stabilirea măsurilor necesare astfel încât activitatea didactică să nu fie afectată.

Universitatea anunţă suspendarea contractului de muncă

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a transmis sâmbătă seară că îşi reafirmă angajamentul „ferm” pentru respectarea standardelor de etică universitară şi menţinerea calităţii procesului de învăţământ.

Instituţia îi încurajează, totodată, pe studenţi să sesizeze orice abatere de la etica universitară, inclusiv cazurile legate de hărţuire sexuală sau acţiuni asociate acestui domeniu.

„Dată fiind decizia de astăzi a instanţei în ceea ce priveşte arestul preventiv, trebuie precizat faptul că o astfel de situaţie atrage automat suspendarea contractului de muncă. În consecinţă, a fost convocată, pentru luni dimineaţă, o şedinţă a Consiliului Facultăţii de Drept, în care vor fi identificate măsurile care trebuie aplicate imediat pentru ca activitatea didactică să nu fie afectată negativ”, transmite universitatea ieşeană.

Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” precizează că respectă prezumţia de nevinovăţie şi că nu va comenta „aspectele” aflate în cercetare penală.

Alexandru Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader şi lector la Facultatea de Drept din Iaşi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată sâmbătă dimineaţă de magistraţii Curţii de Apel Iaşi.

Alexandru Toader este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual. El fusese reţinut vineri de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Acuzaţiile formulate în cazul celor două studente

Alexandru Toader este acuzat că a hărţuit sexual două studente. Una dintre tinere a relatat jurnaliştilor că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar ulterior la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului.

Cele două studente ar fi fost abordate de lector după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susţin că nu sunt singurele victime şi că ar mai exista astfel de cazuri în facultate.

„Dacă tu vrei să continui în cariera asta, sunt nişte sacrificii de urmat. Şi-aşa nu poţi să înveţi nimic, ai emoţii, eşti prea emotivă, mai faci şi terapie pe treaba asta. Dar de ce să dai bani la terapie? Soluţia este să faci sex cu mine”, a povestit una dintre studente jurnaliştilor de la Reporter de Iaşi despre modul cum ar fi fost abordată de Alexandru Toader.

Tânăra susţine că a renunţat ulterior la Facultatea de Drept, iar acum finalizează o altă specializare universitară.

Tudorel Toader, fostul ministru al Justiţiei, a scris vineri pe Facebook că totul ar fi fost pus la cale de o avocată cu dosare penale, care ar fi urmărit astfel să îşi „uşureze” situaţia juridică. Ancheta poliţiştilor a început toamna trecută, în urma unui articol publicat de Reporter de Iaşi.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Și e total nevinovat! Ca și Kremlin Georgescu!
0
2