Florin Manole: Patronatele au fost supărate pe creşterea salariului minim şi atunci când România avea creştere economică
Florin Manole: Patronatele au fost supărate pe creşterea salariului minim şi atunci când România avea creştere economică
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Muncii, Florin Manole, afirmă că patronatele au fost ”supărate pe creşterea salariului minim şi atunci când România avea creştere economică de 7,9%”, în contextul nemulţumirii acestora în legătură cu solicitarea sindicatelor de creştere a salariului minim la 5.000 de lei. ”Momentul actual impune echilibru, impune comunicare şi consultare corectă, nu poziţii din start inflexibile”, subliniază el.
Florin Manole a vorbit, într-un interviu pentru Libertatea, despre un eventual compromis, după ce solicitările sindicatelor privind un salariu minim de 5.000 de lei, faţă de 4.325 de lei, cât este acum, au nemulţumit patronatele.
„Aşa este, patronatele au fost supărate pe creşterea salariului minim şi atunci când România avea creştere economică de 7,9% şi când economia era într-o maximă ascensiune. Uitându-ne acum înapoi, ne gândim: Doamne, dar oamenii ăştia n-au avut niciun pic de echilibru în discursul public. Sigur, în momentul ăla, discuţia era anticipativă: să vedem dacă asta va duce la scăderea numărului de salariaţi? Vom avea probleme în piaţa muncii? Era o dezbatere. Acum au trecut ani de zile, ne uităm înapoi şi ne dăm seama că ori era calcul incorect, ori era rea-credinţă”, a afirmat Manole.
El a subliniat că este nevoie de o consultare corectă, nu „poziţii din start inflexibile”.
„Deci ar trebui ca la masa Comitetului Tripartit să avem parteneri sociali de bună-credinţă, care folosesc argumente, care pun interesul public dincolo de interesul imediat personal sau de business. Pentru că, altfel, înseamnă că nu avem o înţelegere corectă a momentului actual. Momentul actual impune echilibru, impune comunicare şi consultare corectă, nu poziţii din start inflexibile. Nu «să nu crească» sau «da, trebuie să crească nu ştiu cu cât». Trebuie să avem o discuţie. Asta deşi noi avem lege în vigoare. Păi nu mai respectăm şi legea aia? De ce o mai avem? Au cerut sindicate şi patronate lege care să dea predictibilitate pe evoluţia salariului minim şi să o dezlege de subiectivismul politic şi să o lege de indicatori macroeconomici. Avem asta. Avem şi directivă europeană. Ar fi trebuit ca genul acesta de reglementări, Directiva Europeană şi transpunerea ei în legislaţia românească, să nu mai lase loc de foarte mult subiectivism decât în marja aia pe care ne-o spune directiva (…). Ok, suntem într-o situaţie excepţională, dar la un moment dat, cât mai curând, trebuie să revenim la matca legală”, a adăugat ministrul Muncii, scrie news.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.5° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)








